Publicat: 28 Februarie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?

DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA

ALEGERI LA CHIŞINĂU
"Poporul moldovenesc" al preşedintelui Snegur are de ales între 13 partide şi 104 deputaţi din 1042 candidaţi.
 
Înainte de aflarea rezultatelor, chiar de azi, cei aproape 3 milioane de basarabeni cu drept de vot se vor prezenta din nou la urne pentru sondajul...
"LA SFAT CU POPORUL" - O INIŢIATIVĂ A PREŞEDINTELUI SNEGUR PENTRU "ÎNGROPAREA DEFINITIVĂ A IDEII UNIONISTE"
 
Suntem informaţi că, în calitatea sa de reprezentant al Consiliului Europei, senatorul Adrian Păunescu a suferit afronturi incalificabile: i-a fost arestată garda de corp şi i-a fost rechiziţionat autoturismul în Transnistria.
 
Astăzi ia sfârşit vizita preşedintelui Maltei.
 
CENSU TABONE ŞI TEODOR MELEŞCANU AU MÂNCAT MITITEI ÎN AER LIBER LA POIANA BRAŞOV
Octogenarul "şoim maltez" ne aminteşte că de unde vine el ne-au venit şi evenimentele din decembrie ’89... 
 
CEI PATRU "MUŞCHETARl" CARE AU VÂNDUT PETROMINUL S-AU REUNIT ÎN ARESTUL POLIŢIEI
Călin Marinescu, fost secretar de stat, este personajul cu cel mai înalt grad în administraţia postdecembristă reţinut de Procuratură pentru delicte de drept comun. 
 
ESTE IMINENTĂ PLECAREA UNEI COMISII COMPUSĂ DIN REPREZENTANŢI AI PARCHETULUI SI AI POLITIEI LA ATENA PENTRU A VERIFICA MODUL CUM AU FOST FACTURATE CHELTUIELILE DE MODERNIZARE A NAVELOR.
 
În Grecia, scandalul are o puternică conotaţie politică:
O PARTE A SUMELOR OBŢINUTE DE ALAFOUZOS, PRIN IPOTECAREA NAVELOR ROMÂNEŞTI LA BĂNCI STRĂINE, A FOST FOLOSITĂ ÎN CAMPANIA DE PRESĂ ÎMPOTRIVA FOSTULUI PREMIER MITSOTAKIS!
62 de milioane de dolari au fost luate de la băncile SKANDINAVIAN, BARCLAY’S şi INDOSUEZ, care vor deveni, probabil, proprietarele navelor Petrominului.
 
Culmea ironiei: scandalul flotei a fost declanşat de P. M. Băcanu după ce n-a reuşit ca, prin intermediul unui armator grec mai mititel, să cumpere şi el trei nave ale Petrominului - conform declaraţiei lui Călin Marinescu!
 
Mărţişorul PSDR-ului pentru Executiv.
 
SĂPTĂMÂNA ACEASTA SE VA REMANIA GUVERNUL!
 
Sunt vizate între 5 şi 7 portofolii în care nu se vor instala, totuşi, membri ai PUNR sau ai unui alt partid din coaliţie. Poate doar simpatizanţi...
 
Cele mai "probabile" mişcări vor fi la:
 
APĂRARE, INTERNE, JUSTIŢIE, TRANSPORTURI, AGRICULTURĂ
 
Premierul Văcăroiu va avea drept de veto la "munca" activiştilor partidului pe care-l reprezintă. 
 

SĂPTĂMÎNA POLITICĂ

 

DUPLEX PENAL BUCUREŞTI-ATENA

 
Între pregătirile de grevă, pertractările pentru remanierea guvernului şi ecourile discursului de la Tg. Jiu al directorului SRI, primul loc în topul evenimentelor săptămânii trecute revine, desigur, scandalului flotei.
 
Explozia acestei teme în presa greacă, şi-a propagat şi la noi unda de şoc, alimentând copios un subiect cât pe ce să cadă în uitare. Evident, în Grecia, scandalul are o puternică conotaţie politică. EI a fost declanşat de către susţinătorii partidului "Noua Democraţie", al domnului Mitsotakis, care pune pierderea alegerilor pe seama unei dure campanii de presă dusă în numeroasele ziare şi posturi de radio, de televiziune, pe care le deţine acel Berslusconi elen, Alafouzos. Adversarii săi i-au găsit însă punctul slab şi acum nu dau deloc semne că l-ar ierta. Punctul său slab este foarte strâns legat de cel mai slab punct al unei guvernări căzute de la putere. Cea a dlui Roman, în care Traian Băsescu a constituit una dintre piesele de rezistenţă. Or, Traian Băses cu este cel care o dat gir total unei afaceri generoase, care se poate solda cu o pagubă majoră pentru statul român: pierderea defi-nitivă a treisprezece nave noi. Acestea au fost oferite în condiţii mai mult decât suspecte de către Călin Marinescu et Comp. lui Alafouzos, care n-a stat prea mult pe gânduri şi, după ce a efectuat reparaţii ale căror costuri au fost serios supraevaluate, le-a şi amanetat la bănci străine, obţinând pe ele credite de 62 milioane de dolari. Pe care acum nu-i mai are şi ar vrea să desfacă combinaţia din care pierde doar statul român.
 
Astfel de afaceri s-au mai făcut în România şi probabil se vor mai face. Sigur că scandalul flotei are şi la noi o conotaţie politică, fiind până la urmă vorba de o reglare de conturi între actuala administraţie şi cea expirată. Dincolo de acestea, merită însă reţinut un lucru: este prima dată când o astfel de cercetare nu se termină în coadă de peşte, ci cu inculpări şi cu arestări. Dl Mari-nescu, arestat vineri de poliţie, la Constanţa, este personajul cu cel mai mare rang în administraţie, reţinut pentru a fi trimis în judecată. Până acum, toate chestiunile de acest gen s-au oprit pe la vreun şef de birou sau cel mult la un director de mică întreprindere. Chiar dacă se întrevede şi o răfuială politică, furtul este furt, paguba este pagubă şi vinovaţii trebuie să plătească. Acest caz poate să fie un început de drum, care să conducă Ia adevărata anchetare şi instrumentare a jafului monumental care se practică de patru ani, pe seama "avutului obştesc". Poate să fie fisura din acest păgubos sistem de incriminări reciproce şi nerecunoaşteri reciproce care mută sistematic terenul disputei din zona penalului în zona politicului, un sistem în care orice poate clama cu succes că e victima unor manevre politice, în care orice borfaş se poate considera un persecutat al unui sistem abuziv. Poate că mai devreme ca în Italia, şi cu riscuri mai mici de dezagregare a structurilor societăţii şi de azvârlire a electoratului spre extreme, vom avea şansa unui început de curăţenie morală şi civică. Sunt atâtea şi atâtea cazuri, situaţii, care aşteaptă o abordare responsabilă şi realistă, şi "Libertatea" se numără printre cei care le-au semnalat şi analizat cu consecvenţă. "Drumul Kentului", ponte fi un alt semnal pozitiv, cu condiţia să nu se oprească la magazionerii din Plevnei, şi să abordeze, fără inhibare, responsabilii cu grade înalte care au făcut din Romtehnica o tarabă de vânzare a "produselor speciale" în interes propriu cu "înţelegere" de sus. Ar fi momentul ca situaţia cronică de la Vama cea păstorită de un colonel cu evidentă nepricepere şi cu rezultate dezastruoase, să intre şi ea în atenţia celor responsabili. Există, probabil, o reticenţă de genul celei pe care a generat-o "diversiunea Florică", dar eşecul lamentabil al acelei campanii de neruşinată răstălmăcire a faptelor, pare să aibă azi mult mai puţini adepţi decât în vara trecută. Este, fără îndoială, un moment favorabil, în care trebuie să credem. Pentru că altfel nu mai există nici o speranţă.
 
Octavian ANDRONIC
 
 

 
Acuzaţiile de spionaj curg în valuri

TRAIAN BĂSESCU COMPLETEAZĂ LISTA LUI VADIM CU PAUL TEODORU ŞI VASILE IONEL

 
"Au pus la dispoziţia grecilor secrete de stat!" - afimă fostul ministru al transporturilor
 
COMISIA PARLAMENTARĂ DE APĂRARE (CONDUSĂ DE DL ROMAN) AR TREBUI SĂ SE SESIZEZE DIN OFICIU!
Dl Traian Băsescu a prezentat joi, ziariştilor, în conferinţa de presă, informaţii de senzaţie. Astfel, fostul ministru al transporturilor şi actualul deputat al partidului dlui Petre Roman, a precizat că generalul grec Grilakis, consilierul pentru informaţii al fostului prim-ministru Mitsotakis, i-a dat un dosar din care rezultă că a funcţionat între Bucureşti şi Atena un circuit de transmitere a datelor cu caracter secret care, intrate în posesia Greciei, au dăunat intereselor statului român. Dl Băsescu i-a acuzat direct de scurgerea de informaţii pe domnii Paul Teodoru, actualul ministru al transporturilor şi pe Vasile Ionel, consilier pentru probleme de apărare al preşedintelui Ion Iliescu. 
 
Dată fiind gravitatea afirmaţiilor dlui Băsescu - în favoarea Greciei a unor demnitari români - este, credem, absolut obligatoriu ca ACESTEA SA FIE VERIFICATE DE COMISIA DE APĂRARE ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ a Camerei Deputaţilor. Nu avem nici o îndoială că "bomba" aruncată de domnul Băsescu joi, în conferinţa de presă, a avut girul lui petre Roman, care este şi preşedintele Comisiei de apărare şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor. Este nefiresc ca această comisie să nu-l convoace imediat pe Băsescu să dea amănunte despre dosarul pe care susţine că îl are. La fel de curios este şi faptul că dl Băsescu, în intervenţia pe care a avut-o miercuri, după amiază, în Parlament, la dezbaterea Raportului asupra flotei nu a mai pomenit nimic de acest dosar, preferând "divulgarea" subiectului în cadrul conferinţei de presă de joi dimineaţă.
 
Dan CONSTANTIN 
 
 
Sensul progresului
DE IERI, O CĂLĂTORIE CU METROUL FACE CÂT DOUĂ!
 

LIBERTATEA din 28 februarie

Pagina a 3-a

ISTORIA MATRAPAZLÂCULUI ROMÂNESC

Contractul "Petromin - Ermis": Radiografia unei pagube de milioane de dolari.

Aşa cum a anticipat Libertatea, începe FURTUNA în "Scandalul flotei"
• Pornită cu bune intenţii, asocierea cu armatorul grec ALAFOUZOS s-a dovedit, în final, o afacere extrem de păguboasă pentru statul român • PETROMIN este în  pericol să piardă 7 nave • Călin Marinescu, a schimbat vineri spitalul cu arestul Poliţiei din Constanţa. Este personajul cu gradul cel mai înalt în administraţia guvernamentală post-revoluţionară, cercetat în stare de arest pentru corupţie • Guvernul român va cere sprijinul Parchetului din Atena pentru elucidarea fraudelor? • Ministrul Paul Teodoru crede că ne găsim doar la începutul aflării adevărului în "Scandalul flotei" • De ce se mistifică în presă corespondenţa dintre "Petromin" şi "Ermis"? • Dl Băsescu nu vrea să fie fotografiat de ziariştii străini • Presa din Grecia îl acuză pe Alafouzos, subliniind că el a avut complici Ia PETROMIN • "Minerva" va fi sabordată?

 

La început, total părea frumos...
♦Contractul se încheie Ia 12 martie 1991. Este un contract de joint-venture, intre PETROMIN şi ERMIS MARITIME CORPORATION, cu sediul în Liberia, dar operând în Pireu. Noua societate se numeşte MINERVA SHIPPING COMP.

OBLIGAŢIILE CONTRACTUALE stabileau, între altele, că • PETROMIN SA va transfera 7 nave, valoarea acestora de piaţă fiind stabilită de brokeri internaţionali

• MINERVA emite două acţiuni de valoare, egale peritru fiecare navă în parte, atribuind câte o acţiune fiecărui acţionar, acţiunea ERMIS urmând a fi ipotecată în favoarea PETROMIN până în momentul în care ERMIS îşi achită obligaţiile contractuale (reparaţii, modernizări ş.a.), plus plata cash a sumelor ramase disponibilizate, până la acoperirea integrală a valorii acţiunii Ermis (50% din valoarea navei).• Beneficiul anual estimat este de 16,2 milioane dolari, din care 50% revin părţii române.

Ce s-a întâmplat, de fapt?
• PETROMIN intră în societate cu 7 nave, din care Ploieşti, Baia Sprie, Borcea, au o vechime de doi ani ; mineralierele — Basarabi şi Bănişor — aveau ca an de construcţie — 1985.

• Se încheie un contract de management, care stipulează efectuarea de către ERMIS a managementului societăţii mixte. MINERVA plătea ERMlS-ului o taxă de management de 500 dolari pe zi şi navă, deşi tocmai obiectul de activitate al societăţii mixte avea ca scop un management eficient.

• Estimarea costurilor de reparaţii şi retehnologizări (între 39—65 milioane dolari) a alterat estimările! ulterioare privind plăţile cash ale ERMlS-ului către PETROMIN.

• Faţă de lista iniţială a navelor ce urmau să intre în societatea mixtă ca aport de capital din partea română, se renunţă la navele Oltenia, Argeş, lanca şi Bogdăneşti şi se include nava Prahova.

• Finanţarea din aportul de capital străin, stabilită în nota de fundamentare, rămâne fără acoperire, ceea ce a impus obţinerea unui credit cu acelaşi partener.

• În lista de fundamentare se stabileşte o valoare de intrare a PETROMIN cu 81 milioane dolari; ulterior, PETROMIN stabileşte o valoare de asigurare de 121,5 mil. dolari. Diferenţa de 40,5 milioane dolari este numai în detrimentul părţii române, pornindu-se de la principiul de împărţire a capitalului şi profitului 50%—50%.

• În evaluarea finală a capitalului PETROMIN, ce întră în societatea mixtă MINERVA, cele 7 nave sunt evaluate la 100,5 mil. dolari, iar valoarea de asigurare se stabileşte la 150,7 mil. dolari. Prejudiciul părţii române se evidenţiază, astfel, la 25,1 mil. dolari.

Misterul acţiunilor Minerva
Compania MINERVA se înregistrează în Malta, la 5 iulie 1991, demersurile fiind făcute de firma de avocaţi "Valletta Offshore Management Nominee Ltd.", reprezentată de dna Thalia Kalafatis, având, din acel moment, calitatea de avocat al lui ERMIS şi reprezentant al companiei MINERVA.

• Noua companie se înregistrează cu un capital social de 105 000 dolari, deci nici 182 milioane dolari din nota de fundamentare, nici 150,7 milioane dolari din totalul valorii de asigurare; nici 100,5 milioane dolari din valoarea de intrare a navelor.

Capitalul social de 105000 dedări este împărţit în 120 acţiuni (879 dolari/acţiune), din care s-au emis doar 16 acţiuni. Nu se cunoaşte cauza pentru care nu s-au emis restul de 104 acţiuni, în valoare de 91000 dolari.

Sarabanda devizelor ALAFOUZOS
PETROMIN apelează la Banca BARCLAY’S, pentru obţinerea de către MINERVA a unui credit

La cererea lui Alafouzos, PETROMIN acceptă să semneze un addendum la contractul iniţial, prin care acesta se angajează să plătească atât costurile reparaţiilor fiecărei nave, cât şi jumătate din diferenţa dintre costul reparaţiilor şi valoarea de intrare a navelor.

Începe sarabanda devizelor trimise de armatorul grec partenerului din Constanţa: de la 47,31 mii. dolari, se sare la 57,1 milioane, apoi la 66,2 milioane, iar în martie 1993, se scade la 57,94 milioane dolari, fără a avea certitudinea finală a devizului la repararea navelor aflate în şantiere din Grecia.

• Urmare a acestei fluctuaţii cu milioanele de dolari, Alafouzos — care avea mână liberă în MINERVA — încheie un împrumut de la BARCLAY’S cu ipotecarea totală a navelor, trecând peste hotărârea Consiliului de Administraţie al PETROMIN. Apoi, de la aceeaşi bancă, în aceleaşi condiţii, se mai încheie un contract de împrumut pentru 11 milioana dolari.

Datoria de 61 miloane dolari depăşea, însă, cele 50% din valoarea de intrare de 50,25 mil dolari, ceea ce anulează promisiunea iniţială a lui ERMIS.

Ca atare; PETROMIN încheie tu ERMIS un nou addendum: — ERMIS va emite un credit în numele MINERVA, de la aceeaşi bancă, pentru completarea surselor financiare în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de repararea navelor; ERMIS va rambursa băncii, până la suma, de 50.25 miloane dolari din fonduri proprii sau din partea sa de dividende obţinute din societatea MINERVA.

PETROMIN semnează addendumul fără să sesizeze că NU VA PRIMI NIMIC DIN CE SE HOTARÂSE INIŢIAL, ba mai mult, va plăti din cota sa de participare ia MINERVA (profitul său) diferenţa dintre obligaţiile către bancă ale ERMIS-ului (50,25 milioane dolari) şi creditul efectiv 61 milioane dolari. Adică jumătate din cele aproape 11 milioane dolari (5,375 milioane).

În concluzie, analiza contractului arată că această afacere duce Ia un prejudiciu pentru PETROMIN din subevaluarea patrimoniului — de 25,1 milioane dolari, iar pentru acoperirea aportului de capital al partenerului străin, încă 5,375 milioane dolari.

De menţionat că aceste contracte şi addendumuri au fost fie negociate, fie semnate de Virgil Toarichină, Bobeş Constantin, Mihail Constantinescu, Călin Marinescu — acum arestaţi de Dan Minerva, Sava Severina, Roimamuel Nicolae Posedaru — cercetaţi in stare de libertate. Dl Traian Băsescu, care a deţinut funcţia de şef al Departamentului transporturilor navale şi apoi de ministru al transporturilor, şi-a exprimat public, nu o dată, acordul deplin cu modul de încheiere şi derulare al acestui contract.


 

Dl Băsescu se caută de... dosare

Dl Băsescu a fost intervievat în rapidul 83, de o ziaristă din Grecia

Printr-un concurs de împrejurări, reporterul LIBERPRESS a fost martorul interviului pe care dl Băsescu I-a acordat unei ziariste din Grecia în timpul călătoriei pe care deputatul PD a făcut-o vineri, la Constanţa, cu rapidul 83. Dl Băsescu a discutat în limba engleză cu ziarista Theodosia Kontzoglou de la "AVRIANI" timp de circa 40 de minute, în vagonul nr. 3 al trenului. 

Între altele • Dl Băsescu a recunoscut că a călătorit în Grecia, în urmă cu trei săptămâni « La Atena a avut întâlniri cu ministrul transporturilor maritime, cu secretarul general al PASOK şi cu armatorul ALAFOUZOS • Cu proprietarul firmei ERMIS, partenerul companiei PETROMIN în societatea mixtă MINERVA a discutat despre continuarea activităţii acestui joint-venture • Întrebat dacă ştie că ALAFOUZOS a negociat cu partenerul român închiderea acestui contract, dl Băsescu, nervos, a spus că nu este adevărat. El şi-a exprimat convingerea că ALAFOUZOS va găsi bani pentru plata datoriilor către bănci • Legat de faimosul dosar cu date secrete, dl Băsescu a spus că informaţiile i-au parvenit de la generalul Grilakis • Surprinzător, dl Băsescu nu a acceptat să fie fotografiat la sfârşitul interviului, deşi nu a avut obiecţii la înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirii (!?!).

Ministrul transporturilor, Paul Teodoru:

"Am promis că voi face lumină în problema flotei"

- Credeţi că vor urma şi alte arestări în legătură cu "Scandalul flotei" domnule ministru?

- Ancheta este într-o fază preliminară. Ceea ce ştim acum despre acest scandal este doar partea de la suprafaţă a aisbergului. Semnalele că în flotă se petrec lucruri necurate există de 3 ani. De aceea, când am preluat mandatul am promis că voi face lumină în acest caz.

- Aveţi convingerea că cei arestaţi au fost mituiţi de partenerii cu care s-a asociat Petromin?

- Nu este neapărat nevoie să iei mită ca să fii acuzat pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Aş vrea ca cei arestaţi să nu fie vinovaţi de corupţie. Dar îmi pun o singură întrebare: când compania Petromin cedează dreptul de proprietate asupra navelor, nu câştigă nimic de pe urma asocierii iar din datoriile la bancă nu se plătesc ratele, ce au făcut cei care aveau drept obligaţie de serviciu să preîntâmpine prejudiciile?

- Există pagube certe la Petromin?

- Cateagoric, pagube există. A apărut chiar riscul să pierdem navele aflate în asociere cu Alafouzos.

- Ancheta din Grecia ajută şi la elucidarea problemei aflate pe rol la Constanţa?

- Acum se fac auditări la navele reparate sub "patronajul" dlui Alafouzos. Sper că organele de cercetare din Grecia ne vor ajuta să ajungem la o evaluare exactă a sumelor aflate în litigiu între Petromin şi Ermis.

 

Dl Şerban Mihăilescu, şeful Departamentului transporturilor navale:

"Alafouzos ne-a spus că vrea să lichideze «MINERVA»"

- Aţi primit, Ia sfârşitul anului trecut, vizita armatorului Alafouzos. Care a fost conţinutul discuţiilor ?

- Domnul Alafouzos ne-a spus atunci, în 3 decembrie, că se află în incapacitate de plată, că s-au făcut greşeli in administrarea companiei mixte MINERVA şi ar dori să găsim o cale pentru lichidarea acesteia. Am considerat că asemenea soluţie nu este posibilă. Dl Alafouzos a luat credite de 61 milioane dolari, le-a consumat fără acordul părţii române, nu a dat ratele la bănci, şi acum vrea să se spele pe mâini!

- Îl acuzaţi pe Alafouzos de escrocherie?

- Să spunem că-i pun doar o singură întrebare: UNDE SUNT BANII ? La prima verificare a reparaţiilor făcute la nava "Tomis Hope", expertizată de firma "Ernest & Young", a rezultat o diferenţă (în minus) de 2 milioane dolari faţă de pretenţiile armatorului grec. La "Tomis Future", o altă diferenţă de circa 2,5 milioane dolari. Vom face auditări în continuare şi dacă Parchetul grec îşi urmează ancheta, sumele vor fi, cred, de 2—3 ori mai mari. Problema cheltuirii banilor de la MINERVA o vom duce până la capăt.

- De ce se fac aceste verificări atât de târziu ?

- Alafouzos a refuzat să permită auditările.

- Cate va fi viitorul companiei MINERVA ?

- Sperăm să nu pierdem navele. În curând, vom avea toate documentele pentru a şti exact cum să procedăm. Contăm pe faptul că nici banca "Barclay's" nu doreşte un scandal: 61 de milioane de dolari, cu care I-a creditat pe Alafouzos, nu-i o simplă taxă de frizer. Trebuie să găsim un partener serios cu care să continuăm afacerea.

 

Şirul arestărilor continuă

După ce, în urmă cu o săptămână, Poliţia a reţinut pentru cercetări, sub stare de arest, pe trei foşti directori la Compania de navigaţie PETROMIN, vineri a fost adus în arest şi Călin Marinescu, fost director general al acestei companii, care a deţinut funcţia de subsecretar de stat, şef al Departamentului transporturilor navale sub ministeriatul dlui Traian Băsescu. Călin Marinescu este persoana cu gradul cel mai înalt deţinut, după 1989, în administraţie, arestată pentru cercetarea unor acte de corupţie! Cei patru arestaţi sunt cercetaţi în legătură cu activitatea companiei PETROMIN care a fost bulversată, din punct de vedere financiar, de o serie de contracte de asociere păgubitoare pentru statul român. Dintre acestea, cel încheiat cu armatorul grec Alafouzos ridică cele mai multe suspiciuni.

Alafouzos este cercetat în prezent de Parchetul General al Greciei, anchetele de la Constanţa şi Atena putând aduce la iveală şi alte fapte.


 

Prezentând doar o frază ruptă din context

"Evenimentul zilei" distorsionează sensul comunicatului "PETROMIN"

Directorul general al PETROMIN, dl Andrei Caraiani precizează:

Miercuri, 23 februarie, "Evenimentul zilei" a publicat sub titlul "PETROMIN recunoaşte că «MINERVA» nu are nici o vină" un articol în care sub semnătura unuia dintre redactorii şefi adjuncţi ai ziarului se precizează, legat de arestarea celor trei directori de la Petromin:

"Toată această vâlvă a determinat Compania maritimă "Ermis", partea grecească din firma mixtă «Minerva», să ceară explicaţii părţii române, reprezentată de «Petromin». În mesajul trimis de «Ermis» către «Petromin» — spune ziarul citat — se cerea o declaraţie publică în legătură cu neimplicarea companiei greceşti în acţiuni ilegale aflate în legătură cu înfiinţarea Companiei mixte «Minerva». 21 februarie era ultimul termen acordat «Petromin»-ului.

Pe data de 20 februarie, sub semnătura directorului general al «Petromin» — Alexandru (n.n. — corect, Andrei) Caraiani, se spunea: "Vrem să vă asigurăm că în urma investigaţiilor proprii, «Petromin» nu are nici o informaţie referitoare la implicarea lui "Ermis în acte, ilegale". «Atunci care mai era acuzaţia?»" — se întreba în final "Evenimentul zilei". Ca probă a veridicităţii, ziarul publica alăturat, în facsimil, scrisoarea companiei "Petromin" către "Ermis".
Facsimilul publicat de "Evenimentul zile" este insă incomplet. El se opreşte Ia rândul 5 al textului original, ocolind, de fapt, fondul scrisorii noastre de răspuns către "Ermis", ne-a precizat dl Andrei Caraiani, directorul general al Companiei "Petromin".

Iată traducerea din limba engleză a părţii "ocolite” de "Evenimentul zilei":

"Autorităţile statului român, ca proprietar al tuturor acţiunilor PETROMIN, au oricând dreptul de a controla, verifica, investiga îndeplinirea şi respectarea tuturor procedurilor legale necesare referitoare Ia participarea Petromin-ului ' la constituirea societăţii mixte «Minerva» ca şi in alte companii şi societăţi mixte unde sunt implicate acţiunile sale.

Vrem să subliniem că Petromin, prin investigaţii proprii, nu are competenţă nici în cercetarea şi nici în informaţiile legate de implicarea lui ERMIS şi (sau) a capitalului său în acte ilegale. Pentru clarificarea totală, trebuie ca direct sau prin reprezentanţa din Bucureşti, «Ermis» să se adreseze autorităţilor competente pentru a certifica, oficial şi public, neimplicarea dv. in acte ilegale în România sau oriunde în Lume".

Ceea ce este cu totul altceva decât mesajul publicat de "Ev. z." care doreşte să-l protejeze pe dl Alafouzos, prietenul dlui Băsescu.

Dan CONSTANTIN