25 octombrie 2021

Remember 3 iunie 1991 – Presa acum 30 de ani

Distribuie pe rețelele tale sociale:
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1991

MAREŞALUL ANTONESCU, MAI AŞTEAPTA ÎNCĂ, DUPĂ 45 DE ANI, DREAPTA JUDECATĂ A ISTORIEI!

La 1 iunie 1946, la Jilava, sub gloanţele unui pluton de execuţie civil cădea mareşalul Ion Antonescu, victimă a ceea ce istoria va trebui să consemneze ca fiind adevărată MARE TRĂDARE NAŢIONALĂ. Cu o zi înainte de a fi împlinit 64 de ani, împlinea un destin tragic: acela de a plăti cu propria-i viaţă curajul de a-şi fi asumat o copleşitoare răspundere în cea mai grea cumpănă a istoriei poporului român.
„Coborînd în mormînt sub recea piatră eternă, noi ne ridicăm pe culmile pe care va flutura pentru totdeauna drapelul român. Drepturile imprescriptibile ale unui popor de eroi şi de credincioşi nu pot fi pierdute nici prin minciună, nici prin gloanţe.
Înfrîngerea e trecătoare, dar drepturile sînt veşnice. Am căzut, ţara mea îşi continuă drumul. O energie, o voinţă, un suflet curat se sting. Altele, mult mai mari, mult mai puternice, mai numeroase se vor naşte. Ele vor fi invincibile…”. (31 mai 1946, Jilava).

Ziarul Libertatea din 3 iunie 1991, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BAGAM MINA IN FOC)

Încă din acest an, ofiţeri unguri selecţionaţi la Budapesta şi plătiţi la Washington îşi vor ridica niveIul profesional în instituţii specializate americane. Programul ungaro-american, ale cărui fonduri au fost majorate de patru ori, are în vedere – subliniază agenţia MTI „interesele securităţii Ungariei”, (ziarele).

MIGRAŢIA CONTINUA!

Moda corpurilor expediţionare nu este nouă şi s-a dovedit de-a lungul timpului extrem de utilă şi mai ales eficientă.
Adepţi convinşi ai sistemului, deşi nu ei l-au inventat, americanii au „fericit” numeroase zone ale planetei trimiţind – de cîteva ori – corpuri expediţionare în Europa şi nu numai aici.
De fiecare dată au picat „pe nepusă masă” în zone critice şi perioade istorice tulburi.
Iată că, în sfîrşit, s-a schimbat sensul, Europa se pregăteşte ea să trimită în Statele Unite un corp expediţionar militar.
Şi nu unul de duzină, ci elita forţelor armate continentale formată, nici nu se putea altfel, din ofiţeri unguri care, fie vorba între noi, s-au dovedit în ultima vreme specialişti în probleme româneşti, croate, slovace, ucrainene.
Aceştia, folosind ca „răspîndac” ne corespondentul MTI la Washington, au reuşit să-şi „îmbrobodească” viitoarele gazde afirmînd că nu vor urmări decît „ridicarea nivelului lor profesional în instituţiile şi academiile din Statele Unite”.
Ba au fost atît de convingători încît viitorii „ocupaţi” s-au arătat dispuşi să mărească de patru ori fondurile alocate pregătirii profesionale a „musafirilor”, acţiune care va începe încă în acest an.
Este vorba, „în modul cel mai strict posibil de interesele securitătii Ungariei” s-a grăbit să precizeze corespondentul budapestan din capitala americană, referindu-se probabil la riscul ca ţara sa să fie invadată cîndva de rangers sau mariners.
Astfel, aplicînd principiul conform căruia „cea mai bună apărare este atacul”, ungurii, dună ce au încercat în ţările din jurul lor, vor „ocupa” şi Statele Unite.
De data aceasta însă nu turcul, ci americanul plăteşte…

AMBIDEXTRU

P.S. – Să rateze oare K.G.B-ul o asemenea şanşă??

Ziarul Libertatea din 3 iunie 1991, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

EVENIMENT cultural: „Visul unei nopţi de vară”

Spectacol de LIVIU CIULEI la „Bulandra”

Un exemplar reper de cultură teatrală

În contextul actual al vieţii noastre teatrale, suportînd agresiunea vulgarităţii si revenirea în forţă a „actualizărilor” doldora de aluzii politice, ca şi cum de la Aristofan la Shakespeare şi de la el la Tancred Dorst singura grijă a dramaturgiei universale ar fi fost să se pronunţe asupra evenimentelor de după decembrie 1939, existenta reperelor de cultură teatrală devine cu atît mai necesară şi importantă. Revendicîndu-se de la o clasică puritate şi consecventă stilistică, în modernitatea modalităţilor de expresie practicate, ele nu fac decît să respecte condiţia teatrului, fără a uita, deci, in plăcerea jocului, demnitatea rangului estetic din slujirea căruia şi-au făcut o profesiune de credinţă.
Iată de ce, mai ales în contextul amintit, apariţia unui exemplar reper de cultură teatrală, cum este spectacolul lui Liviu Ciulei cu Visul unei nopţi de vară, mi se pare a depăşi, ca importanţă, valoarea propriu-zisă a reprezentaţiei, chiar dacă aceasta este, la rindu-i, una de referinţă. Aristocratica tăietură a liniei, rafinata simplitate a desenului, reverberanta esenţializare a cadrului scenic, „mobilat” mai curînd prin gestica actorului decit prin puţinătatea elementelor de recuzită, sugestivitatea quasi-atemporală a costumelor, dramatismul cromaticii (in alb, negru şi roşu), efectele extraordinare de extra-terestritate, obţinute parcă fără nici un efort, din combinarea savantă a eclerajului cu jocul diafan al voalurilor iluziei şi visării, permiţîndu-ne să păşim pe tărîmurile supranaturalului sînt doar cîteva dintre calităţile acestei montări, a căror enumerare ar trebui să înceapă poate cu aceea că nu-şi iese niciodată din matcă. Oricît de învolburate ar fi pasiunile eroilor, oricît de aprige sau de mistuitoare chinurile lor erotice, oricît de frivole pornirile lor sau de zgomotoase şi fruste dezlănţuirile hazlii ale meşterilor din grupul lui Bottom, mîna lui Ciulei e peste tot, veghind ca nimic să nu fie în plus sau să altereze în vreun fel această pilduitoare tentativă de recuperare a universului shakespearean în integralitatea temelor şi motivelor sale. Nu e rău ca măcar din cînd în cînd, la cîte un asemenea spectacol, să ne mai „coborîm” şi noi pină la a fi măcar două-trei ceasuri, „contemporanii” lui Shakespeare, după ce l-am tot „înălţat” atîta amar de vreme, făcîndu-l „contemporanul nostru” şi reducind toată polifonia operei sale la „marele mecanism” al jocurilor puterii. Chiar dacă nu dă poate, suficientă imponderabilă „greutate” dimensiunii cosmice a „basmului” shakespearean, montarea lui Ciulei are şi această calitate esenţială, de a se fi dorit şi de a fi reuşit să fie nu reduc-ţionist, ci – dimpotrivă – recuperatorie.
Biruinţa lui Liviu Ciulei este şi o mare şi binemeritată victorie pentru Victor Rebengiuc, extraordinar în Bottom, ca savoare comică şi poftă de a juca arogîndu-şi acea ascendentă găunoasă, inconfundabilă a diletantului deja cabotin, din care scoate efecte de un comic enorm şi irezistibil, uimindu-ne totuşi, în primul rînd, cu măsura pe care si-o impune în compoziţia rolului si din care nu iese nici el niciodată. La această dezmăginire prin limitare, proprie conduitei regizorale a lui Liviu Ciulei, sint invitaţi, evident, toţi actorii. De reuşit să ajungă la strălucirile ei reuşesc, la fel de evident, mult mai puţini şi în grade diferite, chiar dacă funcţionarea fiecăruia în ansamblul spectacolului este aproape perfect. Păstrind proporţiile, performanţa imediat următoare aceleia a lui Victor Rebengiuc îi aparţine acum Oanei Pellea, „transformismul” ei in Halena făcind-o parcă de nerecunoscut, dar obligindu-ne să-i recunoaştem disponibilităţi compoziţionale cu mult mai bogate şi de o mai mare pregnanţă scenică, decit cele pe care i le ştiam sau i le bănuiam. Destinul ei de actriţă, aflat la răscruce, a avut şansa de a se intersecta cu regia lui Liviu Ciulei, iar meritul ei este de a fi fost printre cei care au reuşit să profite cel mai mult de această şansă. N-o lasă să-i scape nici Răzvan Vasilescu (foarte bun în Lisandru) şi o prinde măcar de un picior şi Marcel Iureş (bun şi el în Demetrius). Lui Claudiu Stănescu ii scapă parcă printre degete, şi e păcat, cu atit mai mult cu cit talentul său avea de unde să ajungă la strălucire în Oberon. Cum avea şi cel al Ancăi Sigartău (Puck), inexplicabil de detaşată acum de ceea ce i se întîmplă (nu ca personaj, ci ca actriţă). Trec pe lingă această şansă Manuela Ciucur (Hermia) şi Mariana Buruiană (Titania), cu diferenţa că dacă prima pare să nu poată mai mult; cea de a doua s-ar putea să fie si eronat distribuită, în ciuda celor mai bune intenţii şi a celor mai stăruitoare eforturi regizorale, altfel sesizabile.
In grupul meşterilor e o vînzoleală aproape continuă, ceea ce nu-l împiedică deloc pe Mihai Gruia Sandu (Flute), să-şi construiască minuţios şi plin de haz personajul; bine reliefat, cu economicitate, e şi cel schiţat de Cornel Scripcaru (Snout). Nu scapă de ceea ce ştia să facă şi mai înainte, dar face oricum ceea ce trebuie, cu un comic „pates” spumos, Paul Chirlbuţă (dulgherul Quince). Compoziţiile lui Dan Aştilean (Starveling) si Mihai Constantin (tîmplarul Snug), ca şi a-pariţiile lui Adrian Ciobanu (Molie) şi George Ivaşcu (Bob de muştar) nu trec nici ele neobservate, precizia accentelor şi evitarea oricăror disonanţe in afara celor presupuse de armonia întregului făcîndu-se încă o daţii simţite. Pînă şi relativa paloare a Hipolitei (Micaela Caracaş) şi a lui Tezeu (Ion Besoiu) poate fi subsumată, cu puţină bunăvoinţă, unui efect de contrast, nelipsit de semnificaţii, în care s-ar circumscrie şi evoluţiile lui Petre Lupu (Filostrat) şi Ion Cocieru (Egeu).
Semnînd costumele spectacolului, Nina Brumuşilă va fi avut, desigur, multe de învăţat de la Liviu Ciulei, cum vor fi avut de învăţat, probabil, atît actorii cit şi „figuranţii reprezentaţiei, prin semnarea mişcări scenice de către Ion Tugearu. Întreg spectacolul a avut de cîştigat – şi ca modernitate a spiritului – graţie atît de fluidei traduceri datorate Ninei Cassian, excelind in echivalente de limbă vorbită şi jocuri de cuvinte adesea cu miez.
Cu spectacole ca Visul unei nopţi de vară de la Teatrul „Bulandra” (care ne poate reprezenta cu succes, oriunde în lume) sîntem fără îndoială, din nou, în Europa. De unde teatrul românesc n-a plecat, de fapt, niciodată! Ar mai trebui doar ca fleacul ăla de subvenţie teatrală să fie şi el de nivel european. Sau să se ridice, măcar din cînd în cînd la înălţimea reperelor estetice şi morale pe care ni le reaminteşte, cu îngîndurată seninătate, spectacolul lui Liviu Ciulei.

Victor PARHON

K.O.

Scriitorul Ion Cristoiu, mare analist al istoriei contemporane româneşti a prins iarăşi o cacialma, publicînd, sub titlul „Istorie cenzurată” stenograma şedinţei Guvernului român din 15-16 septembrie 1944 (pe marginea Convenţiei de armistitiu). Anuntat cu surle si trîmbite tvr-iste. „Expres-magazin” comunică, in ultimul său număr, întreruperea serialului, după numai două episoade, pretextînd, sub semnătura d-lui Stelian Neagoe (autorul cacialmalei) că documentul e prea lung… In realitate, „Istoria cenzurată”, adică documentul în cauză a fost publicat integral în 1985, în volumul „23 August – Documente III” – Editura ştiinţifică şi enciclopedică, pag. 30-91. Într-adevăr era prea lung, după ce fusese publicat!…

Corespondenţă din Tg. Mureş

Conferinţa Naţională a Uniunii „Vatra Românească”

SCIZIUNEA: AMÎNATĂ SAU ANULATĂ?

• O singură alternativă: să convieţuim împreună • Nu majoritari şi minoritari, ci cetăţeni români • Senatorul Radu Ceontea ştie să renunţe: se (auto) propune (doar) preşedinte fondator • Proaspăt ales, dr. Zeno Opris crede în existenţa unui antidot al (nedoritei, dar atît de româneşti) dezbinări • Alternanţă şi… reciprocitate: preşedintele fondator al PUNR este (şi) preşedintele executiv al Vetrei şi invers • Ce facem cu „delictul de neloialitate faţă de ţară”?

Amatorii de „senzaţii tari” prezenţi la Conferinţa Naţională a Uniunii „Vatra Românească” desfăşurată pe 1-2 iunie în oraşul devenit (aproape) capitala politică a ţării – am numit Tîrgu Mureş – au fost, cert, dezamăgiţi. Căci, renunţind la prudenţă şi rezervă, justificate sau nu, Vatra – confruntată în ultima vreme cu pericolul sciziunii – a lucrat „cu uşile deschise”. Aşa se face că, în sala cu 400 de locuri a Casei tineretului au luat loc, alături de reprezentanţii celor 38 de filiale din ţară de invitaţi şi peste 40 de reprezentanţi ai mass media române şi internaţionale. Dl. Radu Ceontea, preşedinte, a prezentat citeva consideraţii cu privire la starea Uniunii în contextul repetatelor acţiuni de destabilizare şi dezbinare. Nu întîmplător am subliniat, în fraza anterioară un cuvint. El a revenit ca un leit motiv în poziţiile exprimate: starea Uniunii – formulîndu-se îndemnuri la unitate, renunţarea la orgolii şi interese mărunte, la atacurile la persoană, veştejindu-se încercările de sciziune ce vizează nu numai o organizaţie, ci chiar ţara; starea naţiunii – subliniindu-se faptul că destinul unui neam nu se cerşeşte, ci se cucereşte cu mintea, cu inima, cu sufletul că nu se poate vorbi despre minoritari şi majoritari, ci doar de cetăţeni români de diferite naţionalităţi; că trebuie să dispară complexul de inferioritate al românilor; starea instituţiilor (poliţie, şcoală, biserică) ce dovedesc o intolerabilă slăbiciune in faţa unor încercări de denigrare a ţării.
Chiar dacă n-au lipsit, uneori, trebuie s-o recunoaştem, accente extremiste, formulări inabile ce pot da naştere la speculaţii citeva lucruri par, cel puţin în acest moment, limpezi pentru „Vatră”:
Ea nu se va transforma în partid, rămînînd o organizaţie socio-culturală şi de atitudine civică, dorindu-se o punte de legături intre românii de pretutindeni • Nu există decît o singură alternativă: convieţuirea paşnică a tuturor locuitorilor acestor pămînturi. Din extrem de numeroasele opinii exprimate de la tribună spicuim • Vatra are datoria să militeze, printr-o politică naţională decentă, pentru redeşteptarea şi unitatea naţională • Este necesar să-şi definească clar poziţia faţă de alte partide, de actuala putere de Basarabia • Tîrgu Mureş să devină capitala mondială a românilor de pretutindeni • Nu este timp de discuţii sterile, ci de acţiune hotărită • Încercările de sciziune privesc nu numai Vatra, ci întreaga tară • Membrii Vetrei au dreptul la opţiuni politice proprii • Se impune incriminarea delictului de neloialitate faţă de ţară • In anumite situaţii, cînd puterea îşi dovedeşte slăbiciunea, Vatra înţelege să ia poziţie clară faţă de încercările de denigrare a ţării.
Generos cu timpul acordat vorbitorilor, preşedintele prezidiului format din dl. Ceontea (de altminteri fin psiholog şi observator atent al reacţiei sălii, punctind ferm anumite aspecte) a permis ca aceştia să blocheze aproape întreaga zi de sîmbătă.
Aşa se face că dezbaterea modificărilor aduse statutului a început în jurul orei 20,15. Cum discuţiile aprinse ameninţau să se prelungească în jurul prerogativelor preşedintelui sau ale comitetului director privind dreptul de a convoca sau nu Conferinţa Naţională (să nu uităm că la Cluj a fost o astfel de situaţie) acelaşi Radu Ceontea găseşte „soluţia”: cere să fie desemnat drept preşedinte fondator al Vetrei. Intr-o relativă destindere, se obţine, la o oră tîrzie, amînarea discuţiilor.
În şedinţa de duminică dimineaţa au fost aprobate în unanimitate modificările aduse statutului Uniunii, alese noile organe de conducere – Consiliul Naţional de Coordonare şi Comitetul Naţional Director. Preşedinte de onoare – I.C. Drăgan; Preşedinte fondator – Radu Ceontea; Preşedinte executiv – dr. Zeno Opriş, prim vicepreşedinte – Justinian Petrescu. Cum ultimele două nume au fost acceptate şi în conferinţa recentă de U Cluj, se pare că există sigure posibilităţi de dialog pentru evitarea sciziunii, a bicefalităţii.
La încheierea lucrărilor a fost adoptat un comunicat ce va fi dat publicităţii, precum şi o moţiune prin care se denunţă efectele pactului Ribbentrop-Molotov şi sprijină dreptul la independenţă al Basarabiei, nordului Bucovinei şi Tinutului Herţa.

Neli LUCHIAN

P.S. Pentru a fi sinceri pînă la capăt, trebuie să spunem că la sfîrşitul primei zile, „Vatra” a oferit şi o masă festivă. Inţelegind să adopte linia „transparenţei totale”, organizatorii au adresat invitaţii şi reprezentanţilor mass media prezenţi în sală. Chiar dacă modestă – căci, după cum mărturisea un participant, Vatra n-are nici sponsori, nici donaţii – întîlnirea prelungită pînă la miezul nopţii a fost, însă, un adevărat festin de melodii autentice româneşti, cîntate cu sinceritatea care i-a convins, pînă la sfîrşit pe toţi cel de faţă să-şi unească, indiferent de culoare politică, vocile în acelaşi şuvoi de simţire românească.
Să mai amintim, în încheiere, absenţa oricărui incident. In ciuda faptului, sau poate tocmai de aceea, că maghiarii din oraş au organizat, duminică cu respectarea prevederilor legale, o manifestare legată de o sărbătoare religioasă.

Ziarul Libertatea din 3 iunie 1991, pag. a 5-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 3 iunie 1991, pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Presa acum 50 de ani

• PROBLEME, ACŢIUNI, SIMILITUDINI ACTUALE • „Mai multă încredere şi mai puţine LAMENTĂRI” se intitulează un editorial din „Universul”, în cave se întreabă: „Suntem noi azi mal îndreptăţiţi ca altădată (…) să pierdem încrederea in puterile si în viitorul nostru? Suntem atât de slab pregătiţi să ţinem piept primelor greutăţi şi primelor lipsuri şi neplăceri întâmpinate încât ele să ia în ochii noştri proporţii de catastrofă şl. să smulgă din conştiinţa noastră orice gând luminos închinat ţării…?” • INSTRUCŢIUNI cu privire la săparea şanţurilor-adăpost familiale pentru protecţia în contra bom-bardamentelor aeriene • STATELE UNITE continuă să se înarmeze. Au cheltuit anul acesta 40 miliarde • „COLABORARE NU DUŞMĂNIE” („Prin menirea lor, biserica şi şcoala se întregesc, nu se exclud”) • AVEREA fostului general de Gaulle a fost confiscată • „PRIETENIA INTRE POPOARE” este un comentariu de I. Vion, din care reţinem: „Şi eri, dar mai ales azi, popoarele mici ar trebui să vadă limpede imperativul vechi de când e lumea, că în unirea lor stă forţa de rezistenţă, care le apără, faţă de cei puternici, munca lor pacinică, libertatea şi cultura Ior naţională, viata lor chiar” • PROBLEMA ALIMENTARA. Serialul realizat de Radu Tudoran, în „Curentul”, se referă la fabricile de mezeluri „O propunere drastică pentru regenerarea stocului da vite”. Răspunsul d-lui Ionel Pasoaru • ZIARELE ENGLEZE cer ocuparea Siriei de către trupele britanice • CUM SE VA FACE în viitor distribuirea uleiului comestibil • ANCHETA CURENTUL: „Unirea generaţiilor in jurul unui singur ideal”

Rubrică realizată de Ion BUTNARU