Publicat: 3 Septembrie, 2016 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1991

Corespondenţă din Ierusalim

PELERIN LA ZIDUL PLlNGERII

- Prima zi a vizitei preşedintelui Iliescu în Israel -

Preşedintele Iliescu a sosit, ieri, la prinz, la Ierusalim. (După un zbor de două ore cu Boeing-ul 707 al Companiei Romavia (cel rămas teafăr) delegaţia română în care s-au operat unele schimbări de ultimă oră (n-a mai făcut deplasarea miniştrul deexterne Adrian Năstase, ci adjunctul său, Teodor Meleşcanu) a poposit pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv unde a fost intimpinată de viceprim-ministrul şi ministrul de externe David Levy, precum şi de către o parte a ziariştilor români care sosiseră deja acolo cu o cursă de noapte. Din delegaţia română mai fac parte, alături, de membri ai staff-ului prezidenţial şi ai guvernului (mai sînt prezenţi ministrul economiei şi finanţelor, Eugen Dijmăreseu, ministrul agriculturii, Petre Măculescu, sub-secretarii de stat de la industrie şi comerţ Dan Drăgoi şi Cornel Grigoruţ), personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care "pachetul" de scriitori format din Marin Sorescu, Petre Sălcudeanu, Augustin Buzura, academicianul Nicolae Cojal, actorul Tudor Gheorghe, precum şi preşedintele Radioteleviziunii, Răzvan Theodorescu.
După formalităţile de graniţă, delegaţia a fost îmbarcată intr-o coloană de Mercedes-uri care au purces la drum printre colinele de piatră ale acestei părţi a Israelului, spre capitala - nerecunoscută de către diplomaţia mondială - Ierusalim. La reşedinţa preşedintelui israelian Chaim Herzog a avut loc ceremonia primirii oficiale, cu fanfara, imnuri, trecerea în revistă a gărzii şi alocuţiuni-protocol, de care în ultimii ani, noi, cel puţin, ne-am cam dezobişnuit. De la Rose Garden, coloana a străbătut din nou oraşul pînă la impunătorul hotel King David, unde a fost stabilită reşedinţa preşedintelui Iliescu şi a insoţitorilor săi. După dejunul luat împreună de cei doi preşedinţi la Rose Garden, după amiaza s-au desfăşurat alte cîteva activităţi prevăzute în calendarul zilei: depunerea unor coroane de flori la monumentul lui Theodor Herzl întilniri ale domnului Iliescu cu David Levy, ministrul de externe şi, la finele zilei, dineul oficial oferit de preşedintele Herzog, de la care nu au lipsit primul ministru Yitzhak Shamir, preşedintele parlamentului Tov Shilanski şi alte personalităţi ale vieţii politice şi religioase. Dineul a prilejuit celor doi preşedinţi posibilitatea de a rosti toasturi memorabile, de substanţă. Prima zi a primei vizite oficiale a unul şef de stat român în Israel s-a încheiat într-o atmosferă destinsă, caldă, care promite ca celelalte să nu rămînă fără obsedantele rezultate concrete. Pentru că, în fond, dincolo de ceea ce ne leagă, prin zonele de istorie comună, de Israel, rămîne adevărul de necontestat că această frămîntată bucată de pămînt - dar, mai ales de piatră - a Orientului Apropiat, este, în acelaşi timp din foarte multe puncte de vedere, şi anticamera Americii.
Programul celei de-a doua zile este în plină desfăşurare la această oră şi în corespondenţa noastră de mâine vom reveni cu o serie de noi amănunte.

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 3 septembrie 1991, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

PRETURI FIXE (Şl SUBVENŢIONATE) LA UNELE SORTIMENTE DE CARNE Şl PRODUSE DIN CARNE

Ţinînd cont de starea materială, precară a populaţiei, ca urmare a valului de scumpiri din ultima vreme, guvernul a hotărît ca, începînd de săptămîna viitoare, să subvenţioneze de la buget o serie de sortimente de carne şi produse din carne, astfel ca ele să fie găsite pe piaţă la preţuri fixe, mai accesibile populaţiei.

Conform acestei hotărâri, se vor practica următoarele preţuri:
• Carnea de porc calitatea a doua - 132 Iei/kg
• Carne de vită calitatea a doua - 138 lei/kg
• Amestecuri pentru mîncăruri din carne de porc -74 lei/kg
• Amestecuri pentru mîncăruri din carne de vită    - 62 lei/kg
• Parizer -140 lei/kg
• Salam de vară -    235 lei/kg
• Pasăre în carcasă - 97 lei/kg
• Piept de pui - 167 lei/kg

Diferenţa de preţ la aceste sortimente din carne şi produse din carne va fi suportată de la buget, sumele acordate întreprinderilor de industrializare a cărnii trebuind a fi folosite atît pentru susţinerea diferenţei de cost, cit şi pentru dezvoltarea unor reţele tehnologice moderne. 
Guvernul promite, de asemenea, o accentuată severitate în controlul preţurilor practicate de agenţii economici.

K.O. 

Opinii in cadrul emisiunii de ieri "Veniţi cu noi pe programul doi". O telespectatoare: "DI. Tatulici a fost şi rămîne o lichea". Dl. Tatulici: "Publicul are dreptate în proporţie de cinci Ia sută".
Concluzie: De aici incep negocierile...

Banii n-aduc fericire

Încă nedumeriţi asupra valorii de întrebuinţare, constatăm că intr-adevăr banii n-aduc fericire. Ce folos de compensaţii, indexări sau cum le-o mai fi zicînd in limbaj de oţel, dacă economia de piaţă ţi-i devorează cît ai zice peşte, carne, caiete, legume etc. Fiind cam rămaşi în urmă cu filozofia şi ideologia, ne întrebăm ca tatăl alb al unui copil negru cum dracu’ e posibil? Pleci pentru d’ale gurii cu portmoneul plin şi te întorci cu sacoşa şi un pumn de seminţe. Abia aşteptăm să iasă bancnotele acelea de 1000 lei, nu de alta dar ocupă mai puţin spaţiu, că în fond asta e problema - spaţiul. Iar dacă Banca Naţională, grijulie cum e, mai scoate şi monede de 50 şi 20 lei, vă daţi seama ce oameni cu greutate vom fi? Musai, comerţul nostru va trebui să scoată în premieră săculeţi pentru bani că şi aşa portmoneele nu mai sînt utile. Pînă una alta, ţăranii nu mai primesc hîrtii de 10 lei, iar colorata bancnotă de 500 lei creează suspiciuni. Ce să-i faci, sîntem conservatori. Dar ne deblocăm odată şi odată. Să vedeţi atunci ce fericire pe capul unora! Să vedeţi falimentul în carne şi oase, nu ca-n seriale, cînd incapabilul proprietar ba se împuşcă, ba se apucă de băutură. Noi sîntem umani, incapabilii trebuie să mănînce şi ei o pîine, că băutură se mai găseşte. Şi în fond, pe cine să tragi la răspundere? Directorul e bun, dar n-are cu cine lucra, contabilul şef la fel, inginerii, să nu mai vorbim, armata de funcţionari face ce poate, muncitorii sînt liniştiţi. Deci situaţia este amestecată - şi tranzitoria, nici roşie, nici albă. Cum e mai rău?

Nina ACHIM

EVRIKA! 

Acum cîţiva ani, beneficiind de mai puţine deplasări prin Occident (buget mic, aprobări zgircite), edilii mai mari şi mai mici aveau mai mult timp să se ocupe şi de şobolanii şi gunoiul din orientalizatul Bucureşti. Se (prea) simte nevoia dc o curăţenie radicală.

Silviu Brucan - Tabletă de independent

Spre o economie predominant privată

Promulgarea Legii Privatizării încheie un important capitol în opera de transformare din temeliia economiei româneşti. 
După legile şi măsurile din 1990 care au pus bazele creării serviciilor şi micilor industrii particulare, a urmat Legea fondului Funciar, care a trecut în proprietatea particulară a ţăranilor peste 80 la sută din suprafaţa arabilă a ţării, iar acum Legea Privatizării vine să stabilească cadrul juridic prin care să se efectueze transferul proprietăţii de stat către sectorul privat în restul economiei româneşti.
Avem de-a face cu o acţiune tenace, de mare curaj politic, urmărind o schimbare structurală a proprietăţii, prin care sectorul particular devine predominant atât în agricultură, cât şi în industrie şi servicii, adică în întreaga economie a României. 
Să menţionăm doar că în URSS, la la şase ani de când s-a lansat perestroika, nu s-au înfăptuit asemenea schimbări de structură nici în agricultură, nici în industrie, iar puciul conservator urmărea să stopeze chiar şi iniţierea lor.
O caracteristică a vieţii politice româneşti afirmată şi cu un prilejul dsicuţiei şi manevrelor în jurul Legii Privatizării este înclinaţia spre mărunţiş – spre probleme tehnice, aspecte secundare elemente minore. 
În mod evident, acestea se pretează mai bine la insinuări, incitaţii si procese de intenţie, armamentul preferat al controversei politice, atunci când nu se recurge la atacuri la persoană în care s-au specializat ziare mai mult sau mai puţin "libere”. 
Meritele majore, cu adevărat semnificative ale noilor legi, sunt total ignorate, pentru că ele obligă la discuţie de principii  şi idei, sferă prea înaltă pentru combatanţii noştri politici, care se simt mai bine în subsol sau în beci.
Priviţi cum se bâlbâie acum cei care au respins de plano Legea Privatizării, nefiind în stare să formuleze nici o obiecţiune majoră împotriva ei. 
Un episod al istoriei noastre politice ce ar merita titlul: Mult zgomot pentru nimic!

 

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BAGAM MlNA IN FOC) 

• UN CANDIDAT LA "PATRIOT" RENUNŢĂ

Credem că am fost obiectul unei provocări din partea unui fost securist, căruia nu-i vine mintea la cap şi nu-i dă inima brinci să dea curs apelului din "R.L." şi, lepădîndu-se de trecutul şi năravul lui, să se angajeze în organizaţia ,,Patriot". Ne sună la redacţie şi, cu vocea voit alterată, ne zice:
- Va să zică gazetele pun pe seama noastră toate relele care se întîmplă. Puternicul Ziarist Corneliu Merlău se plinge la Poliţie că a fost victima unei sălbatice agresiuni, spune apoi că nu vrea să-l vadă doctorul, nu vrea nici cercetări, vecinii susţin că în ziua cu pricina vajnicul C.M. era singur, avea nişte zgaibe pe frunte, pe nas şi ţipa ca din gura şarpelui: "Ajutooooor!", fiind cam beat.
E drept că eu nu am nici un amestec în afacerea asta şi, din cîte am aflat, nici alţi colegi (foşti) pe care i-am renegat, aşa că nu înţeleg titlul dintr-un prestigios săptămînal: "Un caz grav de agresiune împotriva unui redactor de la «Europa Liberă». Asta, cind eu am auzit că distinsul domn a căzut, simplu, in nas.
Tot aşa m-a năucit un alt articol din România Liberă, unde se arăta "Cum bale Poliţia politică", fiind vorba de trei ziarişti. Or, eu am auzit că, de fapt, e vorba de unul singur, un cunoscut reporter Paul Vinnicius, de la revista "Flacăra" care a fost bătut, aşa-i, dar nu de Poliţia politică, ci de un tip care l-a şi jefuit şi a fost destul de repede descoperit şi prins de banala politie apolitică. Aşa că nu mă mai duc la "Patriot" mai curînd mă privatizez împreună cu alţi foşti securişti (reeducaţi) şi contra cost, asigurăm cui doreşte paza de la cafenea acasă. Chiar impotriva unor foşti securişti (înrăiţi), care nu se lasă. Nu-i aşa că şi asta-i o dovadă de Patriotism?! 
Aşa o fi crezînd vocea. Noi nu răspundem la provocări.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 3 septembrie 1991, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 3 septembrie 1991, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Mistificare şi adevăr: CAZUL ŞTEFĂNESCU

CARACATIŢA (XII)

"Am avut regim de deţinut politic in cea mai grea închisoare politica" ne declară: TUDOR BALATICA

Inginer şef la Laromet, deputat în Marea Adunare Naţională între 1965-1975, secretar cu probleme economice şi vicepreşedinte la Consiliul popular al sectorului 1, prim-secretar şi primar al acestui sector, postură în care va fi, în septembrie 1977, arestat. Va fi trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influentă, primire de foloase necuvenite, favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare, toate aceste eludări ale legii fiind legate de numele lui Ştefănescu. Va fi condamnat la 3 ani închisoare, confiscarea a 114,70 gr. aur, a unei haine din piele şi a unui radiocasetofon.
Fără a nega faptul că l-a cunoscut pe cîrciumar, fiind adesea prezent în cercul lui de prieteni, fie singur, fie cu familia, dl. Bălătică ţine să ne precizeze o serie de lucruri.
"80 la sută din ceea ce mi s-a pus în cîrcă la proces este complet ireal. Eu m-am situat atunci intr-o conjunctură nefavorabilă şi s-a speculat las maximum funcţia pe care o deţineam. Dincă dorea să se reabiliteze în faţa tovarăşului, încercînd să şteargă amintirea nunţii fiicei lui, unde o făcuse lată cheltuind jumătate de milion de lei. Poliţia venea după cazul lui Pacepa şi trebuia să iasă cu ceva deosebit, şi pentru unii şi pentru alţii eu eram, ca prim-secretar, o pradă nesperată.    
După arestarea lui Ştefănescu, la o lună, am fost convocat în şedinţa de secretariat prezidată de Dincă. Nu a existat nici un material scris ci, pe fondul prezentării unui set de fotografii cu tot ce s-a găsit la Ştefănescu, aur şi bani, mi s-a spus că eu l-am ajutat pe el în tot ce a întreprins, că i-am facilitat obţinerea vinului şi a alcoolului, că i-am scos copii de la Legea 18 cu ilicitul, că l-aş cunoaşte pe Ştefănescu de 17 ani. Într-o sală alăturată, era col. Tudor Stănică, de la Direcţia cercetări penale de la care aştepta deja să mă ridice, ceea ce s-a şi întîmplat, deşi probe nu aveau. Nici una din acuzele de atunci nu s-au probat.
L-am cunoscut pe Ştefănescu doar cu un an în urmă. Mai precis în august 1977 cînd mă aflam în concediu de odihnă în staţiunea Neptun. Intr-o seară, am fost vizitaţi de mai multe familii. Erau cadre cu funcţii de conducere din sector, cunoscute de mine, cu familiile lor la care se alăturase şi familia Ştefănescu. (Acesta, am aflat abia după arestare, era văr primar cu Cotovelea, vicepreşedinte la noi la consiliu). Ne-am reîntîlnit Ia Bucureşti unde i-am invitat la ziua nevestei mele pe care am serbat-o la un restaurant, consumaţia achitînd-o eu în totalitate. Atunci Ştefănescu l-a dat soţiei mele o brăţară de care eu nu am avut cunoştinţă, iar soţia a tratat-o ca pe un fapt divers.
Intorcîndu-mă la acuzele ce mi-au fost aduse, trebuie să vă spun că ele nu s-au putut dovedi. Şi pentru că trebuia să mă agaţe cu ceva, au spus că i-aş fi dat un apartament Paulei Popescu, prietenă de mai mulţi ani cu Ştefănescu, o acuzaţie, vă daţi seama, penibilă. Locuinţa a fost data legal avînd toate semnăturile necesare, inclusiv a primarului sectorului 6 şi a comitetului executiv al Consiliului popular al sectorului 8, peste aceasta din urmă semnind şi cu asa cum se proceda în toate cazurile. Oare ce m-au acuzat pentru asta nu ştiau că la acea dată, dacă vroiam, puteam să-i atribui direct acea locuinţă, numai cu semnătura mea? Dar n-am făcut-o! Dar s-a legat intenţionat această atribuire a casei de cadoul făcut soţiei mele, respectiv brăţara de aur. Acest lucru, promisiunea de foloase materiale, era imposibil, întrucît chiar Ştefănescu va declara că "nu i-am dat inculpatului Bălătică nimic. Nici nu intenţionam să fac acest lucru fiind convins de faptul că nu ar fi primit". Nu am împrumutat nici un ban de la Ştefănescu, dar sub presiuni de tot soiul - deşi nu am fost bătut - am declarat că aş fi luat de la el 10 000 lei. Dar această datorie trebuia considerată ca stinsă, întrucît atunci cînd a cumpărat vila de la Breaza eu i-am dat lui împrumut 10 000 lei, fapt recunoscut de acesta. Şi întrucît fals am declarat că mi-ar fi dat el mie bani, rezultă că Ştefănescu a murit rămînîndu-mi dator.
Se spune că aş fi depus stăruinţă în obţinerea autoturismelor Iui Ştefănescu, intervenind pe lîngă directorul I.D.M.S., dar aprobările nu veneau de aici ci de la M.C.L, cu care eu nu aveam legătură. I-am avizat in schimb cererea lui Cotovelea, care fiind cadru de conducere avea prioritate, dar că o luase pentru Ştefănescu eu n-am avut cunoştinţă.
Apoi a intervenit povestea cu o anonimă primită de directorul Duţu de la I.C.L. Alimentara 1. Ea conţinea nişte reclamaţii în legătură cu activitatea de la depozitul lui Ştefănescu. Am crezut că treaba fusese aranjată intre secretarul meu cu probleme economice şi o prăvălie din zonă, speriată "de concurenţa lui Ştefănescu. Am făcut o copie xerox pentru a verifica scrisul pe care arătîndu-i-o lui Ştefănescu - în ideea doar dacă recunoaşte scrisul - acesta, într-o clipă de neatenţie, mi-a furat-o. Aşa se explică faptul ci la percheziţie s-a găsit la el şi s-a interpretat că eu l-aş fi avertizat de reclamaţie. Despre vila de la Breaza s-a zis că aş fi dat indicaţii unei notăriţe de la sectorul 8 să se ocupe de întocmirea actelor, mai ales că Ia mijloc erau nişte încălcări ale legii, in schimbul rezervării unei camere familiei mele. Am recunoscut acest fapt mai mult ca să o scap pe notară - văzînd-o în nenorocire - iar faptul că am fost o dată, de două ori la Breaza nu înseamnă că acea cameră era a mea. Că Ştefănescu a cumpărat mobilă pe numele meu nu am ştiut, după cum nici ceasul, găsit intr-unui din coşurile de flori primite de ziua mea, nu am ştiut nici că are brăţara din aur, nici că este de la Ştefănescu. De altfel, am căutat tot timpul să mu-i rămîn dator' acestuia cu nimic, făcîndu-i eu însumi multe cadouri printre care şi un covor, dar despre ele în hotărîrea judecătorească nu se aminteşte nimic. Aflat mereu într-un cerc de prieteni de bună calitate, toţi oamenii cu funcţii, l-am considerat un om integru. Nu am fost un naiv, să cred că lui ca negustor nu-i rămîneau o găleată-două de vin.
Toate aceste lucruri, cît şi altele le-am susţinut şl în faţa anchetatorilor, dar n-au fost luate în seamă. Apoi am renunţat:cînd aceiaşi oameni te anchetează, te au sub privirile lor tot timpul şi tot la el faci arest, orice a-i vrea să spui îţi sporeşte sentinţa.
Aşa că am luat 3 ani şi i-am executat la secţia specială din Rahova, arestul securităţii. Mă şi mir cum de am scăpat de acolo. Eu am avut regim de deţinut politic.

Eugenia POPESCU

Ziarul Libertatea din 3 septembrie 1991, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire