Publicat: 3 Septembrie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 3 septembrie 1994

 

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

POLITIZAREA ISTORIEI CONTINUĂ

Cu foarte rare excepţii, ziarele şi revistele noastre din săptămâna trecută, când s-au împlinit 50 de ani de la ceea ce ne-am obişnuit a numi "actul de la 23 august 1944", au acordat spaţii destul de consistente rememorării importantului eveniment al istoriei naţionale. S-au prins în hora evocatoare şi reprezentanţii diferitelor partide şi convingeri politice, de la cele aflate în tabăra Puterii până la cele din Opoziţie. Primii au pus accentul pe semnificaţiile alăturării României coaliţiei Naţiunilor Unite şi pe contribuţia noastră militară la victoria Aliaţilor (cel mai ilustrativ fiind, în acest sens, discursul preşedintelui lliescu, din 22 august, la simpozionul desfăşurat la Cercul Militar Naţional), ceilalţi pe rolui regelui Mihai (cu precădere) în epocalul eveniment (subiect ostentativ afişat la un alt simpozion, organizat la Muzeul Ţăranului Român, pe 21 august, sub egida mai multor asociaţii şi fundaţii declarat monarhiste).

Nu e rău deloc că ne-am adus aminte de 23 august, cu atât mai puţin că putem asista la exprimarea liberă a unor opinii diferite despre o pagină de istorie încă insuficient cunoscută publicului larg în toate detaliile şi despre care specialiştii ne asigură că mai sunt multe de aflat din arhive. Nu s-ar putea spune, însă, exact acelaşi lucru despre politizarea - exce&ivă chiar - a lui 23 au­gust 1944. O cunoscută butadă, ce circulă printre istorici, afirmă că nu există decât istorie contemporană, în sensul că faptele trecutului, indiferent de epoca în care s-au petrecut, sunt fatalmente interpretate în funcţie de interesele zilei de azi. Iar aceste interese, cum prea bine o ştim din stricta actualitate, sunt câtă frunză şi iarbă. Dar, oare, de ce n-or putea amintitele interese să facă loc interesului naţional, cauză ce merită a concentra toate eforturile pentru restabilirea adevărului istoric? Fără ură şi părtinire.

Mircea Suciu

 

CERBUL DE AUR

Feeria nocturnă a muzicii

Dacă nu va câştiga trofeul, oricum, fermecătoarea Caron va deveni miss "Cerbul de aur"

VOCEA PATRIOTULUI NAŢIONALE

(ORGAN PENTRU DE TOATE)

R. VENT.:

CE-ARE DE-A FACE SCRIPCA Şl CU IEPURELE

 

Radu Beligan

TEATRE DE VARĂ

 

SUB-IDEOLOGIA

Cu puţin timp înainte de revoluţia din decembrie 1989, un tânăr american specialist în ştiinţele politice producea senzaţie în lumea politologilor şi istoricilor anunţând "sfârşitul istoriei", sfârşit survenit o dată cu atingerea punctului culminant al evoluţiei ideologice a omenirii prin universalizarea democraţiei occidentale liberale ca formă definitivă de guvernare umană. Teza evoluţiei omenirii în afara istoriei se intersecta cu o altă teorie captivantă a deceniului al nouălea, cea a "morţii ideologiei" pornită din critica faţă de excesul de ideologizare a actului guvernării în general şi susţinută, la acea dată, de perspectiva încheierii războiului rece. Indiferent însă de destinul acestor două teze - disputa dintre adepţii şi opozanţii lor nefiind încă tranşată - este evident că în România post-ceauşistă, aşa cum nici Marx nu visase, teoria a fost pusă imediat în practică, deoarece putem vorbi astăzi de un adevărat "sfârşit al istoriei", de o veritabilă "moarte a ideologiei". Odată căzută în desuetitudine, ideologia comunistă a fost echivalată cu ideologia în general iar aceasta aruncată la groapa de gunoi a istoriei, în timp ce politicul, tocmai când trebuia (re)pus în drepturi, a fost... depolitizat! Noii actori politici s-au împănat cu apolitismul şi cu independenţa lor faţă de ideologie. E drept, au apărut partide politice, inventive ca titulatură, dar "moarte", căci ideologiilor li se cântase prohodul. Aşa cum se întâmplă cu toate teoriile practicate ad- litteram, era post-istorică a lui Fukuyama inaugurată în România după 1989, ce ar fi trebuit să consimtă non-ideologia ca punct culminant evolutiv, ne-a readus în punctul zero al istoriei (politice). Locul ipoteticului consens ideologic a fost repede ocupat de rudimentele şi caricaturile unor ideologii, ce pe alte meleaguri încă istorice se dovedesc suficient de performante.

Aşadar, în ţara sub-ideologiei nu e de mirare că ne definim evoluţia în şabloane gen tranziţie, re­formă, privatizare etc. şi că nimeni nu e capabil să ne spună către ce ne îndreptăm, că partide declarate de dreapta sunt de fapt de stânga şi invers sau, cel mai adesea, nu sunt nicăieri, ori că politicieni de frunte, cârmuitori ai naţiei, nu ezită să declare vrute şi nevrute. Bunăoară, intrat la guvernare, partidul domnului Funar este acuzat de ultranaţionalism şi fascism, deşi până mai ieri era considerat unul de stânga sau chiar de extremă stânga. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, un alt lider afirma fără pic de reţinere, într-o manieră tipică deja, că dintre un partid socialist şi unul naţionalist (nu ultra?) s-a născut un guvern - atenţie! - naţional-socialist, adică fascist (aviz lui Berlusconi). Pe de altă parte, peuneriştii se consideră de centru, adepţi ai doctrinei neoliberale, crezând probabil că centrul politic înseamnă învălmăşeala unor elemente ideologice disparate, de toate culorile. Ascultând toate poveţele liderilor politici (?!) mai că am fi tentaţi să punem pe foc toate dicţionarele de politologie: fascismul este juxtapunerea dintre naţionalism şi socialism, naţionalismul este identic cu ultranaţionalismul, ca şi liberalismul cu neoliberalismul, cu excepţia unor litere, acolo, neimportante. într-o asemenea bâlbâială ideologică, în ţara sub-ideologiei nu ne rămâne decât o singură consolare. Nici extremismul politic nu este veritabil, ci doar unul de limbaj.

Alex RADU

 

CERBUL DE AUR '94

Ray Charles - întemeietorul soul-ului

 

Vedete la rampă

Julia Roberts - seducătoarea

Dacă în ceea ce priveşte capriciozitatea şi superficialitatea Juliei Roberts părerile producătorilor şi realizatorilor sunt încă împărţite, în privinţa locului pe care îl ocupă în topul seducţiei, "Frumuşica" este unanim recunoscută ca fiind una dintre cele mai atrăgătoare femei din lume, în "dotarea" căreia intră, bineînţeles, şi ceiebrele-i picioare ce s-au făcut remarcate în "Pretty Woman". Country-girl Julia Roberts din Atlanta a avut mari dificultăţi la începutul şi de-a lungul carierei sale. Una dintre piedici este incapacitatea Juliei de a găsi bărbatul ideal, ceea ce a făcut ca în viaţa ei să se perinde mulţi bărbaţi, unul mai celebru ca altul, eşecurile sentimentale tulburând şi cariera actoricească. Cei spre care ea şi-a revărsat dragostea - Kiefer Sutherland, Jason Patrie, David Evans, Daniel Day-Lewis, Blake Russell, Sean Penn, Lyle Lowett - i-au atras Juliei numele de "Marlon Brando feminin", împingând-o brusc spre primele locuri in topul seducătoarelor lumii.

Gina NEDU