Publicat: 30 Iulie, 2015 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1990?

DE SÎMBĂTĂ PÎNĂ LUNI

• OLE. Primul ministru, Petre Roman, în Spania. Sînt semne că nu este vorba despre o acţiune „Don quijottescă" şi verii noştri latini din peninsula hispanică sînt mai hotărîţi decît alte rude apropiate, să ne ajute printr-o cooperare reală • DULCE CA MIEREA... Nu e zahăr pe piaţă? Nu-i nimic! Este, în schimb, la Constanţa pe vapoarele pe care bravii noştri docheri nu se grăbesc să Ie descarce pentru că: deocamdată şi-au concentrat atenţia asupra navei italiene „Francesca Fori“ care ne-a adus vin alb şi roşu! • DATORIE. Deşi desfiinţată (teoretic, cel puţin) C.A.D.A. (Comitetul de acţiune pentru democratizarea armatei) a emis un apel al cărui punct „6“ spune: „Reînnoim apelul lansat întregii armate de a-şi îndeplini cu devotament şi înalt profesionalism misiunile încredinţate de popor" de a demonstra prin atitudine şi rezultate că armata română — puternică şi unită este întotdeauna la datorie". De acord, numai că continuă să lipsească precizările referitoare Ia aria „datoriei", atît de neclară şi în 13 iunie... • VIII ŞI... MORŢII. Senatul a aprobat proiectul de lege privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii! Morţii se pare că se bucură de facilităţi! • ATOMUL N-ARE MIROS ! Delegaţia română prezentă Ia lucrările Comisiei mixte româno-bulgare a cerut ca pentru a se evita pericolul unei contaminări radioactive, să fie oprite temporar cele patru reactoare nucleare neprotejate de la Kosloduj, de pe malul Dunării, pînă la efectuarea lucrărilor necesare. Delegaţia, bulgară a caracterizat solicitările părţii române ca nejustificate. Vecinilor noştri Ie miroase totul a clor. Radioactivitatea, în schimb, n-are miros ! • STATISTICI INCOMPLETE! Ministerul Agriculturii ne-a anunţat că a fost recoltat mai mult de trei sferturi din grîul ţării. Cît s-a furat din el nu se ştie încă deoarece metodele s-au schimbat: pe vremea lui Ceauşescu se fura cu sacul, acum se fură cu camionul! • PIAŢĂ LIBERĂ. Pe piaţa liberă a grîului preţul a scăzut brusc, la un sfert faţă de anul trecut. Ce spuneam noi mai înainte? • COEFICIENT DE RISC. Nimeni n-ar putea spune că poliţiştii au viaţa uşoară. Coeficientul de risc în această meserie creşţe văzînd cu ochii: la Bucureşti, la doi poliţişti le-au fost distruse uniformele (noi), fiind împroşcaţi cu clor, iar la Bacău, o bişniţăreaşă l-a muşcat grav pe un subofiţer! • EXIGENŢELE INIŢIATIVEI. De Ia începutul anului, bişiniţarii liberi au suferit pagube de 44 milioane lei, datorită unor acţiuni prin care poliţia înăbuşă în faşă iniţiativa particulară. • DEFINIŢIE. Cu ultimele sale puteri, Senatul a reuşit să definească doar articolul privitor la categoriile ce constituie speculă ilicită (o exista şi speculă licită?), dintr-o lege ce va fi votată, probabil Ia toamnă. Acum c prea cald şi sînt cestiuni arzătoare la ordinea zilei. Ca, de pildă, cazul lui Marian Munteanu, despre a cărui eliberare imediată a vorbit şi legiuitorul Radu Câmpeanu • PRIVATIZARE. La Cameră, domnul Raţiu a pledat şi în calitate oficială pentru postul de televiziune particular, aflat deocamdată împachetat în pivniţa locuinţei pe care o deţine cu chirie (mare !). Pentru că din leafa de parlamentar nu reuşeşte să se descurce. De, famelie mare, iar renumeraţia, să nu mai vorbim • RĂBDARE ŞI TUTUN! „Afacerea tutunului" — ridicată în Senat —- a rămas în suspensie, tranzacţia fiind făcută înaintea preluării mandatului de către actuala echipă ministerială. Sperăm să avem suficientă răbdare pentru lămurirea ei, că tutun slavă cui ştim noi!

O „tripletă" a puterii, în care primul ministru se sprijină pe „interne" şi „informaţii" — adică pe domnul ministru Ursu şi pe domnul director Măgureanu.

ACADEMIA DE POLIŢIE - Seria I

Cînd am intrat vineri dimineaţă pe poarta Academiei de Poliţie de Ia Băneasa, tocmai răsunau acordurile imnului „Gaudeamus“. O prezenţă stranie — la prima ascultare — într-un perimetru în care, pînă la 22 decembrie, părea să se fi făcut "totul" pentru separarea a două noţiuni care, iată, pot convieţui într-o deplină armonie cultură şi ordine publică. Dincolo de semnificaţia sa curentă, festivitatea de absolvire a primei promoţii de ofiţeri de poliţie a Revoluţiei a marcat o desprindere totală faţă de mentalităţile şi „fixurile" unui trecut în care stalul de tip poliţienesc considera această activitate ca pe un atribut normai al unei existenţe bine cenzurate şi atent supravegheate, in sensul că perioada scursă de la adevărata eliberare a demonstrat necesitatea unei demonstrat necesitatea unei poliţii puse în slujba poporului şi nu a unui popor pus în slujba poliţistilor. Tot ca niciodată altcîndva festivitatea de absolvire a primei promoţii de studenţi ai unui institut de învăţămînt superior de o astfel de specialitate a fost, înconjurată cu o atenţie puţin obişnuită. Printre invitaţi — aflaţi în număr mare s-au aflat oficialităţi de prim rang: primul ministru Petre Roman, ministrul de interne, Doru Viorel Ursu, directorul Serviciului Român de Informaţii, prof, Virgil Măgureanu, ministrul învăţămîntului Gheorghe Ştefan, Inspectorul şef al Poliţiei, generalul Corneliu Diamandescu... O absenţă — resimţită — a fost aceea a domnului general Victor Stănculescu, ministrul apărării, aflat, probabil, într-o indisponibilitate, la fel ca şi adjuncţii săi, pe care, însă, gazdele au refuzat să o pună pe seama ideii că „armata n-ar mai fi cu noi“. Cum spuneam, semnificaţia acestei manifestări a depăşit condiţia cotidianului, idee pe care o argumentăm prin succinta declaraţie acordată în exclusivitate ziarului „Libertatea" de către domnul PETRE ROMAN: „Mi-a făcut o mare bucurie să mă aflu aici şi să văd chipurile acestor tineri, recent înălţaţi în grad, chipuri de oameni liberi, chipuri destinse şi chiar frumoase. Semnificaţia prezenţei mele aici cred eu că este dată de noua înfăţişare a poliţiei noastre. Înfăţişarea pe care i-o conferă democraţia şi necesitatea construirii statului de drept".

A. OCTAVIAN

Ziarul Libertatea din 30 iulie 1990 pag. 1-a

Parlament - Guvern
Caricatură de ANDO

Propunere pentru un birou permanent al „Europei Libere" la Bucureşti

În cadrul şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului României, deputatul Liviu Mureşan (Frontul Salvării Naţionale) a făcut următoarea propunere:
Ţinînd cont de dinamica fenomenelor politice, economice, sociale, care se derulează în prezent în tara noastră, propun ca autorităţile române să intreprindă demersurile necesare în vederea înfiinţării şi funcţionării într-un cadru legal, instituţionalizat a unui birou pentru România a postului' de radio„Europa Liberă".
Acesta să asigure condiţii optime pentru o mai bună informare din surse directe şi autorizate a opiniei publice din ţară şi străinătate asupra evoluţiilor de mare complexitate din România şi să asigure condiţii pentru un coeficient mai ridicat de obiectivitate emisiunilor acestui post de radio.
Relevînd că emisiunile în limba română ale acestui post radio îşi păstrează şi după revoluţie un rol care nu poate fi ignorat, domnul Llviu Mureşan a argumental: "Dorinţa manifestă: a României de democraţie şi integrare în Europa poate fi susţinută printr-o preocupare constantă de ameliorare a circulaţiei libere a informaţiilor conform prevederilor .actului final de la Helsinki. În acest context, cetăţeanul român trebuie să dispună de surse alternative de informaţii care să-i permită să-şi formeze în mod liber o opinie a sa asupra evenimentelor interne şi  internaţionale". 

K.O.

Aflăm dintr-o iute publicaţie săptămînală că Ia Săpînţa „Ceauşeşti au dat foc la nişte paie pe cîmp". Care Ceauşeşti? Să fi înviat morţii, că ceilalţi sînt prin tribunale?

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• CINE A MAI INTRAT ÎN HORA ŞI, DECI, TREBUIE SA JOACE?

Nimeni altcineva decît buna noastră cunoştinţă de la depedata editură politică şi de la „Cartea Românească", unde a funcţionat ca lector în vremea cînd cenzura era „desfiinţată" după viziunea răposatului, fosta membră a p.c.r. Gabriela Adameşteanu. Ce credeţi că ne e dat să mai auzim pe unde scurte de la această preopinentă, într-un interviu în care, este drept, are meritul de a fi vorbit mai puţin decît cel ce-i punea întrebări, intelectualul patriot Mircea Iorgulescu?
Deci, privind cele petrecute în 13 iunie, dumneaei declara candid (oare ?) că „de fiecare dată se repetă" (sic) cînd a izbucnit o astfel de criză, în primul rînd apelul care se face prin intermediul televiziunii ca aceasta să fie apărată". Sîntem foarte curioşi să aflăm ce ar fi făcut chiar ea în persoană, dacă era atunci în instituţia aflată sub asediul văzut de toată ţara, nu neapărat la etajul 11, ci numai la intrarea principală, de pildă. S-ar fi îmbrăţişat cu . "revoluţionarii" ? sau ar fi cerut „împrumut"' o sticlă incendiară, ori nişte bile, de exemplu. Existau. într-adevăr, mai multe soluţii.
Al doilea element ce se repetă în viziunea douăzecişidoistei noastre este că populaţia a fost alertată că se întîmplă ceva „extrem de. grav", ceva care periclitează soarta democraţiei în România, ceea ce ar fi cu totul exagerat. Deci, oameni buni, ce s-a petrecut în 13 iunie a fost o joacă de copii, aşa cum se poate întîmplă in orice stat „democratic". Hai să ne jucăm de-a incendierea unor instituţii fundamentale, să aruncăm cu pietre, să furăm arme şi să şi tragem în cine apucăm, apoi să mergem la T.V. să ne mai şi vadă Iumea, pentru a se bucura şi a doua zi să meargă liniştiţi şi cu zîmbetul pe buze la muncă...
Se mai miră domnia-sa că aceia ce vin în ajutor „în mod paradoxal sosesc în mod organizat, li se asigură, posibilităţi de cazare şi masă, sînt întîmpinaţi de oficialităţi şi la sfîrşit li se şi mulţumeşte".
Aici o scuzăm. Din cîte se pare, domnia sa era cazată şi hrănită bine-merci (pe banii cui ?) în zilele acelea pe undeva prin Suedia, unde a putut vedea cu ochiul liber scenele „insuportabile de violenţă de pe stradă". A putut să afle şi ce au mîncat şi au băut oamenii veniţi in Capitală, după informaţiile cu totul obiective ce s-au transmis în Occident.
Şi mai zice dînsa că al treilea element receptiv este că în asemenea momente tensionate apare un anumit tip de personaje ale străzii, prezente, şi la Tîrgu Mureş, dar şi în 18 februarie, care sînt „evident, nişte provocatori ai unor forţe care încearcă să provoace prin violenţă tot violenţă". 
Foarte exact! Se pare că dînsa a studiat bine în cele 5-6 săptămîni Piaţa Universităţii şi pe cei aflaţi acolo, de i-a putut repera din depărtări. Mai ales că tot după spusele ei, partidele din opoziţie şi intelectualii în marea lor majoritate, „pe undeva" (pe unde ?) au evitat să aibă contacte cu „manifestanţii". Ei da, asta chiar că e bună.
Dar să recunoaştem că, încercînd să mai şi zică ceva pe lîngă speculaţiile interlocutorului, i-a ieşit şi o păsărică din gură: „Lucrurile trebuie privite cu calm, şi luciditate, important este să se lupte pentru întărirea instituţiilor cu adevărat democratice". Absolut, corect. Numai că nu aşa se va putea realiza aceasta. Nu e cazul să spunem cum. Este suficient puţin bun-simţ şi  o Inimă de român pentru a vedea calea exactă.

• Întrebare: retorică

„Va deveni Marian Munteanu un Lech Walesa ?“ — se întreabă corespondenta postului de radio Deutsche Velle, Rodica Dumitrescu, într-o corespondenţă de la Bucureşti. Să fie o coincidenţă, sau este vorba despre fosta echipieră a revistei „Lumea azi“, revenită nu demult în ţară la volanul unui superb autoturism pe care nu scria nici „Dacia", nici „Oltcit" şi cu atît mai puţin „Lăstun"? Nu ştim dacă Marian Munteanu va deveni un Lech Walesa (în mod sigur îi lipsesc cunoştinţele... electrice), dar Rodica Dumitrescu a devenit, în mod cert, specialist german în probleme româneşti.

AMBIDEXTRU

EVRIKA!

Domnul preşedinte Ion lliescu a explicat vineri, în interviul prezentat la televiziune, că minerii au venit in Bucureşti pentru a săpa gazonul din faţa NaţionaluIui, distrus de mitingişti.

ÎNGRIJORARE LA BUDAPESTA

I." Potrivit celor mai recente informaţii, România introduce noi dispoziţii vamale, care vor reduce simţitor circulaţia mărfurilor la nivel particular. Această măsură ar putea afecta simţitor interesele maghiarilor din Transilvania. Care este părerea dv. ?

B.: Am auzit şi eu aceste veşti, dar nu cunosc exact, conţinutul dispoziţiilor vamale respective. În orice caz, voi cere părţii române informaţii amănunţite şi despre această problemă.
(Fragment din interviul acordat de secretarul de stat adjunct Szokai lmre, ziarului „Nepszabadsag", 19 iulie 1990).

Ziarul Libertatea din 30 iulie 1990 pag. a 2-a

ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU "LIBERTATEA"

Un dialog cu procurorul general al României despre... „CAZUL“ ROBU!

— Domniile procuror general Gheorghe Robu, articolul publicat săptămîna trecută în „România Mare" , reia o serie dintre acuzaţiile care v-au fost aduse, cu vreo două luni în urmă, de „Viitorul P.N.L", adăugîndu-le un pachet consistent de „noutăţi". Sînteţi ţinta unui foc concentric ce vine, iată, şi de la stinga şi de la dreapta. Care credeţi că este elementul comun al acestor tiruri?  
— După părerea mea lucrurile sînt destul de uşor de explicat. Vă aduceţi aminte că, in primele zile ale revoluţiei singurul organ care a stat pe picioarele sale a fost Procuratura, pentru că în reprimarea din 16—22 decembrie a fost implicată o parte din miliţie, parte din securitate, in timp ce armata era pe străzi. Procurorii au încercat să umple acest vid, să facă o anchetă pentru care de altfel nici nu erau pregătiţi, deoarece procurorii nu sînt investigatori. Mai apoi, în repetate rînduri am afirmat că noi sîntem decişi să stabilim adevărul pentru că poporul are
nevoie de adevăr. Evident că acest adevăr este neconvenabil pentru anumite categorii. Este de asemenea evident că în momentul de faţă încă n-am elucidat toate aspectele legate de acest eveniment important. Şi că, deci, există persoane ce bănuiesc că mai devreme sau mai tîrziu vor intra în vizorul preocupărilor noastre, cînd investigaţiile şi cercetările pe care le întreprindem acum — într-un consens pe care l-au generat purificările necesare în aparatul de stat şi care concură la realizarea actului de justiţie —vor fi finalizate. Este clar că cel care s-a angajat să restabilească adevărul istoric, trebuie să fie demolat, dacă se poate. Şi pentru că eu nu am făcut parte din nomenclatură, atunci se recurge la atacuri la persoană, inventariindu-mi-se căsătoriile...

Octavian ANDRONIC

(Continuare în pag a ll-a)

(Urmare din pag. I)
— Apropo, sînteţi convins că este vorba de atacuri la persoană?    
— Aparent este un atac la persoană, în realitate este un atac la instituţie, pentru, că se tinde în mod evident spre timorarea procurorilor care sînt angajaţi în activitatea de stabilire a faptelor. În măsura în care se constată că un ziar are forţa să-i dea la o parte pe procurorul general, mai apoi pe nu ştiu care ministru sau altă personalitate, atunci mecanismul de destabilizare devine foarte limpede şi lesnicios. Ţinta reală nu sînt ei, ci procuratura şi, în ansamblu, toată ordinea de drept, pentru că se încearcă paralizarea acestui aparat a cărui menire este să funcţioneze ireproşabil.

— Am uneori sentimentul că faimoasele „dosare de cadre“ au ieşit din nomenclatorul „secretului de serviciu“ şi le regăsim tot mai des în paginile ziarelor. Consideraţi că „dosarul“ din „România Mare“ vă aparţine? Şi în ce măsură?
— Nu. Tot ce se spune acolo sînt aberaţii, calomnii. Sînt informaţii „culese" de la unul şi de la altul, în general oameni nemulţumiţi de condiţia lor rezultată din actul revoluţionar şi care folosesc tot felul de date imaginare, plecînd de la o biografie care este în general cunoscută. Pentru că lucrez în procuratură din 1960. Sînt lucruri cunoscute, dar evenimentele legate de aceste date reale, brodate pe ele, sînt cu totul imaginare.

— O întrebare mai... ciudată, poate: sînteţi — s-ar putea spune — primul acuzator al ţării. Ce sentimente încercaţi in calitate de acuzat!
— N-am sentimentul că aş fi acuzat ! Sentimentul pe care-l încerc este, mai degrabă, unul de repulsie. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina, dar am simţit ceva, ca şi cînd o broască sau un şarpe ţi s-ar tîrî pe piele. Asta a fost senzaţia, nu sentimentul pe care l-am încercat. Este şi greu ca acest exerciţiu imund să se transforme într-o acuzaţie. Este, de altfel, o chestiune tipică pentru o anumită mentalitate şi pentru o anumită societate.

— La o analiză lucidă, autocritică — pentru a folosi un termen al limbajului de lemn — ce anume din ceea ce afirmă Corneliu Vadim Tudor v-aţi putea reproşa chiar dumneavoastră?
— Ar, trebui să încerc mai întîi să-mi amintesc ce afirmă el. Va mărturisesc că nu găsesc nimic. Se fac şi o grămadă de confuzii. Şi pentru asta am să încerc să vă explic care e structura procuraturii şi care e misiunea procurorului general. Tot ceea ce se face în procuratură — rezultă din acest articol — ar fi exclusiv de competenţa procurorului general. Lucrurile nu stau aşa. Procurorul general este o instituţie, el conduce Procuratura României.El însă nu dă soluţii în dosare. A existat o astfel de mentalitate în trecut, cînd centralizarea excesivă făcea ca toate cauzele să ajungă, în ultimă instanţă, la cel mai înalt nivel. Şeful dădea ordin! El dispunea, iar ceilalţi executau. Astăzi, în procuratură lucrurile sînt mult mai transparente datorită organizării ierarhice. Printre primele obiective pe care le-am urmărit după Revoluţie a fost şi descentralizarea procuraturii, cu scopul de a crea o autonomie reală a procurorului care se ocupă de caz, intervenţia şefului exercitîndu-se numai în limitele legii. În momentul de faţă procurorul este în faţa probelor şi a propriei lui conştiinţe. Procurorul general nu poate să dicteze rezolvarea unui dosar într-un anumit fel. El poate să organizeze munca, să stabilească     termene de executare, dar nu poate insinua sau constrînge pe procuror. Deci, dosarele lucrate de procuratură nu pot fi considerate „creaţii" ale procurorului general. Singurul lucru pe care-l face în nume propriu se referă la situaţia cadrelor (numiri, sancţionări), organizarea muncii şi declararea recursurilor extraordinare. Numai că şi în ceea ce priveşte cadrele, avînd în vedere experienţa revoluţionară, atributele acestea n-au mai fost exercitate, mişcările, efectuîndu-se într-un cadru democratic, în colegiul procuraturii. Mai mult: chiar şi plecările, numirile au fost puse în discuţia colectivelor respective.

— Mecanismul democratic funcţionează, deci, şi într-o instituţie care prin specificul ei nu este una dintre cele mai democratice...
— Mie mi se pare că democraţia este şi trebuie să fie rezultatul unei discipline sociale foarte avansate. Un stat democratic este acela în care există ordine socială. Nu putem concepe cadoul democratic fără dreptul la replică, iar acesta nu poate exista decît într-o orînduire care se bazează pe disciplină şi stabilitate.

— Apropo de dreptul la replică. Există un proverb care spune că nu iese fum fără foc. Cît foc se află la originea acestei trîmbe de fum?
— După opinia mea nu există nimic altceva decît dorinţa unora de a „demola" un factor de putere şi stabilitate. În ce mă priveşte nu vreau să am aerul că mă disculp, pentru că nu am de ce să mă disculp. Dar există nişte fapte reale. Ca, de pildă, acela că un procuror nu s-a îmbătat la „Union" şi şi-a pierdut o geantă cu acte importante, ci, că un procuror, servind ceva, în picioare Ia Snack Bar „Union", a uitat o geantă în care erau nişte acte inofensive. Nişte copii după recursuri extraordinare. Dar un om al securităţii le-a găsit şi s-a făcut pe vremea aceea mare tam-tam. Ei bine,     faptul e real, dar nu eu sînt procurorul care a uitat geanta! Tot un fapt real, e că un oarecare Slăvoiu a fost trimis în judecată la o semnalare a securităţii pentru un prejudiciu de vreo trei milioane, din care pînă la urmă n-au rămas decît 3 000 de lei. A fost condamnat la 5 ani, s-a făcut recurs, s-a casat hotărîrea. Evenimentul ca atare     e real, dar nu eu am fost procurorul care a lucrat dosarul „Arsenalul" acesta este propriu unui aparat care a funcţionat vrem îndelungată la noi,  cu metode complexe, pe care le mai aplică şi astăzi, în ideea de a ni se „tempera" zelul. Este un bun prilej, însă, ca să repet ideea că indiferent cine s-a făcut sau se face vinovat de acte infracţionale va fi trimis în judecată. Procurorii sînt conştienţi de faptul că în momentul de faţă au toată libertatea de a decide. Pentru a se decide corect, e însă nevoie de timp şi societatea românească este grăbită. Şi încă un lucru: este limpede că se încearcă reabilitarea unora dintre cei care au fost trimişi în judecată. Se manifestă, în public, o „înţelegere" ciudată, fără a se ţine cont că singura în măsură să decidă este instanţa şi nu simpatia sau antipatia cuiva. Ceea ce este însă extrem de trist, este că poporul român este pus într-un context din care rezultă că şi-ar fi meritat aceşti conducători. Şi eu nu ştiu dacă o asemenea chestiune poate fi justificată. Indiferent de convingerile politice pe care le are orice român în momentul de faţă, nu i se poate  imputa poporului faptul că s-a aflat sub o dictatură atît de nemiloasă. Ar însemna să uităm toate suferinţele prin care am trecut. Din păcate, uităm prea repede. Dar eu vă garantez că procuratura nu uită.

— Aveţi de gînd să-i daţi în judecată pe C. V. Tudor ? De altfel, s-ar părea că el chiar ăsta doreşte...
— Am să folosesc cadrul legal care se află la îndemîna oricărei persoane, în legătură cu conţinutul extrem da calomnios al acestui articol. Nu pot să tac. Dacă era o manifestare, izolată poate că aş fi putut-o trece cu vederea. Este vorba însă de un concert şi nici cei care lucrează cu mine nu ar înţelege să stau pasiv doar pentru că îndeplinesc o anumită funcţie.

 

Ziarul Libertatea din 30 iulie 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 30 iulie 1990 pag. a 4-a

 

IDEI "LUNGI" PE UNDE SCURTE

Un nou "comentariu" al celebrului analist cu nume montan, de la postul guvernamental german

"Triste continuităţi în România"

— comentariu de George Carpat Vocke, difuzat sub acest titlu, joi, 12 iulie, ora 12,13, de postul de radio „Deutsche Velle“

Raportul pe anul 1939 al Organizaţiei „Amnesty International", nu se putea referi la evenimentele tracice şi absurde din Tîrgu-Mureş şi nici la pogromul minerilor din Capitală. Constatarea de principiu din raport că transformările din Europa de est nu s-au soldat pretutindeni cu eliminarea conflictelor politice şi naţionale acute şi cu renunţarea la violenţă, se aplică însă pe deplin  în cazul României.
Parcă spre a ilustra acest lucru „Vatra Românească” organiza nu mai departe de luni, la Bucureşti, o manifestaţie naţionalistă pentru a protesta împotriva discriminării elevilor români în Transilvania. Această asociaţie de obscură şi controversată provenienţă, suspectă de cîrdăşie cu fosta securitate a lui Ceauşescu, a fost neîndoielnic implicată în violenţele din Tîrgu-Mureş. Că tocmai Vatra Românească este acum aceea care cere să se publice rezultatele anchetei privitoare la tulburările din martie, că tocmai ea, organizaţie a majorităţii, denunţă vehement drepturile lingvistice acordate minorităţii maghiare, concordă prea mult cu dispreţul activistului comunist faţă de realitate, cu lipsa Iui de bun simţ elementar, pentru a nu stîrni noi bănuieli.
Cui slujeşte această agitaţie în inima Capitalei? „S-au liniştit, oare, 'prea mult apele după dezlănţuirile de violenţă ale minerilor, în urmă cu nici o lună? Trebuie să fie abătută atenţia românilor? Şi de la ce  anume? Şi cine nu pescuieşte decît în asemenea ape tulburi?
Tensiunile etnice nu sînt decît unul din aspectele atmosferei de încordare care se face remarcată în aceste zile în România. Conflictele politice se adîncesc şi se radicalizează, pe măsură ce intelectualii şi în genere, opoziţia extraparlamentară se văd confruntaţi cu vechi împotriviri.
România este singura fostă ţară comunistă din Europa de est din care oamenii se refugiază în Occident şi cer azil politic. Decernbrie1989 pare să nici nu fi exisat. Fostul ministru al turismului, Mihai Lupoi a cerut azil politic în  Elveţia, fiindcă în patrie îşi consideră viaţa în pericol, după două accidente de automobil şi cîteva focuri de armă. trase asupra lui.
Reprezentanţii studenţilor din Capitală relevă în scrisoarea deschisă adresată recent Parlamentului, că unii intelectuali romani au rămas în străinatate.
Trăim în prelungirea regimului Ceauşescu — arată şcriitorul Stelian Tănase într-un număr recent al revistei "22“, publicaţia Grupului pentru Dialog Social. Această constatare de rău augur începe, să-şi croiască tot mai mult cale în conştiinţa celor rnai lucizi dintre oameni.
Într-adevăr, nu aminteşte situaţia în care se află Marian Munteanu, conducătorul Ligii Studenţilor, de aceea în care s-au găsit cu ani în urmă adversarii dictaturii lui Ceauşescu, de la Radu Filipescu la preotul Gheorghe Calciu?
Nu întîmplător, „Amnesty International" a iniţiat, recent, în favoarea ui Munteanu, o acţiune de urgenţă, asemănătoare celei organizate cîndva pentru floarea disidenţei române.
Pînă şi Radu Câmpeanu, preşedintele P.N.L., care pînă acum s-a abţinut cu stricteţe, probabil din motive tactice, de la solidarizarea cu opoziţia extraparlamentară, a găsit, -totuşi, necesar să ceară public, în Parlament, clarificarea de către Justiţie a situaţiei lui Marian Muntean şi instrucţia urgentă a dosarelor celor arestaţi între 13—15 iunie.
Atmosfera din ţară poartă vizibil pecetea deprinderilor dictatoriale. Violenţa şi ameninţarea impregnează ţesătura relaţiilor cotidiene dintre oameni, stîrnind deprimare la unii, agresiune la alţii, punînd mai ales sub semnul întrebării realitatea procesului de democratizare politică şi socială.
Ţara are nevoie nu de Reconciliere şi armonie  impusă cu reteveiul de Poliţie şi de mineri, alternativ, în funcţie oportunitate, ci are nevoie de forme civilizate de conflict politic, cu alte cuvinte de legalitate şi de un cadru juridic solid. 
Or tocmai aici se manifestă Iacuna cea mai gravă. Organele judiciare se pregătesc pare-se să-l transforme pe Marian Munteanu într-un „ţap ispăşitor", să statueze un  exemplu pentru intimidarea Opoziţiei anticomuniste radicale.
În acelaşi timp, lipseşte complet o anchetă în Valea Jiului pentru depistarea autorilor morali şi materiali ai violenţelor şi distrugerilor din 14-15 iunie.
Recent, F.S.N. îşi anunţa intenţia de a-şi schimba numele. Ar fi insă, mult mai util dacă ar reflecta mai degrabă la schimbarea năravului, adică a politicii.

O replică de pe malul Senei

"Dosarul intoleranţei"

Mult STIMAŢI 'PRIETENI, Sunt şi eu un român refugiat de comunişti la Paris şi urmăresc cu cel mai mare interes desfăşurările evenimentelor din Ţara Noastră, atât la televiziunea franceză, cît şi cu multă întîrziere prin ziare. Am fost foarte afectat de apariţia în ziarul dv. a articolului „Casele de toleranţă“ — o problemă?“ Ţin să vă felicit pentru spiritul, democratic de care daţi dovadă publicînd aceste rînduri în spiritul "Dosarului intoleranţei".

În ce mă priveşte personal, sunt cu totul de acord cu N.R. de la sfirşitul articolului. Autorul articolului priveşte lucrul, problema tratată, din punctul de vedere al indivizilor înzestraţi (adică supra-înzestraţi) temperamental’'. Să-i dăm o mînă de ajutor adăugînd acestora ca avînd acelaşi interes, şi pe indivizii obligaţi de soartă să trăiască "singuri" sau „singurateci". Ar mai fi desigur să extindem teoria şi la "homosexuali" la care premisele sunt aceleaşi, numai că „comercializarea"... „Casele de toleranţă pentru comercializarea sexului, în special al celui frumos...“, să-i întrebăm şi pe homosexuali dacă „sex frumos" pentru ei nu sunt fi bărbaţii pentru bărbaţi şi femeile pentru femei... etc.

Autorul spune în mod neclar că „noi nu suntem burghezi, capitalişti“ (pentru comunişti), pentru care casele de toleranţă sunt alăturate „drogurilor", mafiei, falsificatorilor, de bani“. Să mai adăugăm de la noi şi tripourilor, crimei etc. De fapt "dosarului intoleranţei“     să-i alăturăm deci „dosarul, caselor, de toleranţă". Autorul vizează probabil că el însuşi să-şi urmeze îndemnul şi să deschidă o asemenea „casă" numită „bordel" în limba noastră sinceră şi naivă. Îşi cere omul dreptul... ! Şi nu văd cu nimic o vină într-asta.
Numai că „teorii idealiste" am văzut şi gustat deja la Marx-Engels-Lenin-Stalin şi am văzut la ce ne-au dus.
Să-i explicăm, dacă nu e pur şi simplu, interesat, adică materialist şi de aceea dialectic, tăind firul în patru.
Practica concretă, tovarăşe ne-a învăţat că nici un negustor cinstit, dacă există aşa ceva, care poate deschide  o prăvălie de alimente şi chiar şi o cârciumă, nu se vede nicăieri în lume să fi deschis o „casă de tolerantă", un bordel. Parcă e un făcut, numai negustorii de carne vie, de droguri, mafioţii, falsificatorii de bani, patronii de tripouri şi criminalii, pînă azi au deschis bordeluri. O fi tot propagandă comunistă, dar să privim la filmele americane şi ne vom convinge. Dl. Simion Barbu şi adepţii săi nr fi primele excepţii. O s-o vedem şi p-asta şi atunci ne va convinge şi pe noi şi vom urma îndemnul său:     i-o promitem.
D-sa face demonstraţia pe contul „indivizilor înzestraţi temperamental'. Ce ne facem, fetelor, cu ăilalţi negustori, care vor fi primi să-i urmeze îndemnul şi probabil exemplul inocent şi bine intenţionat al acoliţilor pa care îi îndeamnă să-i urmeze pe calea progresului descoperit de d-sa?
În ce priveşte „bunele intenţii", englezul, mare „liber schimbist" ce nu poate fi învinuit de „morală comunistă" ne învaţă, tovarăşe, că „iadul e pavat cu bune intenţii"
Din partea mea, drept să vă spun, frumos din partea dv. că deschideţi larg tiparul ziarului, dar din experienţa care vă lipseşte din cauza "barbarilor de tirani", o societate ne-comunistă, liberă şi democrată, este plină de restricţii. De exemplu, nu se permite să circuli pe şosele în sens interzis. Pînă şi marii luptători pentru "libertate" nu strigat cu dl. Simion Barbu! „E interzis a interzice".
O atitudine ca a d-lui Simian Barbu se numeşte în draga noastră limbă franceză. „pisser contre le vent". Iertaţi-mi vulgaritatea, dar în limba lui Voltaire, asemenea expresii sunt astăzi perfect admise şi le găsiţi în orice ziar.
Vă mulţumesc pentru atenţie. Vă scriu pentru că chiar dv. propuneţi „o dezbatere decentă". Tot atît de decentă ca şi de partea „colegului" Simion Barbu.
Sunt curios să văd dacă îmi daţi şi mie loc în ziarul dv. şi vă salut cu tot respectul şi prietenia.

J. ROZEI

Expert al Biroului Internaţional al Muncii
Boulogne Seine
Franţa

Tocmai din R. F. G.

SCRISOARE DESCHISA D-LUI CORNELIU COPOSU,

Din 1945, când ca elev la liceul Moise Nicoară din Arad am asistat la felul cum, comuniştii au furat alegerile şi mai apoi au schingiuit generaţia părinţilor mei, am purtat în inimă, atât în ţară cât  şi în cei 20 de ani de exil trăiţi de mine din 1969 până astăzi, în Germania federală, icoana sfântă a lui Iuliu Maniu, mort in închisoarea de la Sighet. 
Am fost mai mult decât fericit când după eroica revoluţie a poporului român din Decembrie 1989, contra tiraniei ş'a purces la ieşirea din catacombe a partidului naţional-ţărănist şi la reapariţia, ziarului Dreptatea.

Curând decepţiile nu au încetat să se arate, dar apogeul l-aţi atins odată cu propunerea la preşedinţie, din partea partidului dvoastră, a dlui Ion Raţiu. Cu această ocazie, fie-mi permis să v'o scriu, aţi demonstrat o ţotală necunoaştere a exilului românesc din care a făcut parte şi domnul despre care este vorba! Căci dacă aţi fi ţinut seama cât de cât de realităţile date, aţi fi ştiut, că dl. Ion Raţiu, plecat din anii lui '40 din fară, după ce a reuşit să-şi facă] avere, nu a mai avut alt scop decât cu băni şi prin bani, să ajungă să conducă pe românii de ne întreg mapamondul.
De subliniat modul cum a luat fiinţă organizaţia condusă de dânsul, Uniunea mondială a Românilor, fapte relatate,  public, de dl. Roşianu, omul de cameră, cu toată mediocritatea sa, al aceluiaşi domn Raţiu. S-au adunat la Paris, mai acum câţiva ani, politicienii exilului pentru a se uni dar nu s-au înţeles care să le fie şeful. Şi-atuncea la momentul oportun numitul Roşianu, acţionând după sforile aurite de dl Raţiu, îl propune pe acesta ca preşedinte, caracuda din sală grăbindu-se bineînţeles să-l aleagă, alegere pe care ceilalţi fruntaşi politici nu au recunoscut-o şi au părăsit sala. lată prin, ce procedee, manipulate din umbră, a ajuns dl. Raţiu, în fruntea Uniunii sale!
Am insistat asupra acestor alegeri deoarece printre candidaţii la şefie se afla de faţă şi dl.. Radu Câmpeanu, directorul fiţuicii BIRE din Paris şi astfel ar fi trebuit să ştiţi, dle. Coposu, că de-atunci între dnii Raţiu şi Câmpeanu datează, fără nici o mască, o duşmănie de moarte. Ori cum politicienii noştri îşi pun interesele proprii de-asupra celor ale ţării, încă ar fi trebuit să vă daţi seama că prin alegerea lui Raţiu, acuma, ca şi candidat la preşedinţie din partea partidului naţional-ţărănist, boicotaţi marea coaliţie a principalelor partide, deci cu social-democraţii şi liberalii, şi ca atare v’aţi anulat orice şansă  de-a câştiga alegerile din 20 Mai a.c. şi asta numai pentru a satisface veleităţile unui om ros de viciile politicianismului, cum este şi acest domn Ion Raţiu...

Stimate dle Coposu,.
Dumneavoastră şi colaboratorii Dvoastră veţi, răspunde în faţa Istoriei pentru a fi pus între portretele martirilor neamului Iuliu Maniu şi Ion Mihalache pe cel al dlui Ion Raţiu.

21 Aprilie 1990
Dr. Ovidiu VUIA
Gleubrechtstrasse 10 63 Giesseh/Germania federală
N. R. Deşi e adresată înaintea alegerilor, conţinutul misivei rămîne, iată, extrem de actual.

Dispute în cadrul Parlamentului din România

(Ştire apărută în cotidianul ungar „Nepszabadsag“ nr. 168 din  19 iulie 1990)

Parlamentul din România a adoptat noua lege a administraţiei locale care va fi în vigoare pînă la alegerile organelor locale, ce vor avea loc probabil în toamna acestui an.
Dezbaterile pe tema respectivă, atît în cadrul Senatului, cît şi în Adunarea Deputaţilor au fost mai aprinse la capitolele în care se cerea ca, în locurile unde trăiesc naţionalităţi, deciziile care se iau să fie aduse la cunoştinţa oamenilor şi în limba minorităţilor naţionale ce trăiesc acolo.
De asemenea, în cadrul Senatului a provocat furtună capitolul referitor la naţionalităţi. Unii au considerat drept privilegii drepturile justificate ale minorităţilor, făcînd afirmaţii potrivit cărora organizaţia de apărare a intereselor naţionalităţii maghiare este dirijată din afara ţării. La asemenea jigniri, senatorii U.D.M.R, au protestat pe loc, ba mai mult, Chirai Caroi a vrut să părăsească sala de şedinţe, dar a fost rugat să rămînă,
N.R, Domnul Senator, mare specialist în "ieşiri" de acest fel, a ratat de data asta. Dar a fost rugat!    

DE-ALE PRIETENILOR

Un proverb românesc glăsuieşte: fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă apăr singur. S-a mai scris în ultimul timp despre gesturi neprieteneşti, chiar inamicale, antiromâneşti ale autorităţilor din „tara vecină şi prietenă", ca să folosim o formulă consacrată.
lată, însă că un nou fapt se adaugă la cele menţionate.
Se afirmă că „după evenimentele de la Tîrgu Mureş din martie şi pînă la sfîrşitul lunii mai, peste 7 800 de cetăţeni români, majoritatea de naţionalitate maghiară, au hotărît să rămînă definitiv în Ungaria motivîndu-şi hotărîrea lor prin faptul că au suferit injurii repetatei au fost persecutaţi în România şi zilele lor sînt numărate". Cine i-a înjurat, cine şi cum au fost persecutaţi, de ce le sînt zilele numărate? Se omit asemenea întrebări, ca şi cea cu privire la cei care au inspirat şi organizat evenimentele de la Tîrgu Mureş.
De menţionat că asemenea „date“ sînt popularizate nu numai prin mass-media maghiară, ci ele ajung şi la posturi de radio occidentale, între care „B.B.C.“, care le-a comentat de curînd.
Iată ce aflăm în continuare din comentariul respectiv:
„După alegerile din România componenţa refugiaţilor români s-a schimbat, a început să scadă numărul maghiarilor, tot mai mulţi fiind români veniţi din Bucureşti şi din judeţele vechiului Regat, iar din cadrul acestui nou val de refugiaţi, ponderea intelectualilor, a cadrelor de specialitate este într-o creştere dinamică ". Abia acum se conturează unde încearcă să bată „datele" oferite de vecini. Deci, dacă pe vremea odiosului şi a sinistrei mai fugeau unii intelectuali în ţări din Occident, acum aceştia fug masiv în Ungaria! Ce-i atrage pe ei în Ungaria şi care este logica fenomenului, din moment ce cetăţenii maghiari din Transilvania fug de teama românilor? Mai cu seamă că din tot mai multe cazuri ştim că în timpul scurtelor vizite la Budapesta sau în alte oraşe, turiştii români care nu cunosc nici limba maghiară sînt jigniţi, admonestaţi şi provocaţi de localnici. De asemenea, au devenit notorii „amplele“ drepturi şi libertăţi ce li se asigură românilor stabiliţi de multă vreme in Ungaria.
Adevărul este altul şi în lumina lui, ies la iveală şi scopurile urmărite de vecini: incitarea la emigrare a intelectualilor români , (desigur nu in Ungaria), blamarea autorităţilor române şi folosirea unul argument în plus pentru autoreclama victoriei democraţiei ungureşti care a devenit, un „miracol" ce ademeneşte cetăţenii români.    
Ca să fie lucrurile şi mai clare, se precizează că "la ora actuală se află în Ungaria peste 30 000 de refugiaţi aproape în exclusivitate cetăţeni români". Chiar aşa, domnilor? Ca să vi se dea crezare ar trebui socotit că aceste persoane, după alegerile din România, imediat după ce au votat pentru candidaţii, U.D.M.R., au  plecat definitiv în Ungaria. Este posibil? Ar însemna că pentru a fi aproape de susţinătorii lor, unii dintre fruntaşii organizaţiei etnico-politice să se stabilească la Budapesta. Nu este frumos ceea ce insinuaţi!

a.