Publicat: 30 Mai, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 30 mai 1994

DE LA O ZI LA ALTA

Ceremonia aniversării la Oradea a 50 de ani de la deportarea evreilor din nordul Transilvaniei aflat sub ocupaţia horthystă prilejuieşte episcopului Laszlo Tokes o intervenţie din care reiese că 

NU POSEDĂ NICI SIMŢUL ISTORIEI ŞI NICI PE CEL AL MORALEI!    

Făţarnicul episcop reformat dă cu bâta în baltă, considerând că cei 166.000 de evrei (dintre care n-au supravieţuit decât 25.000) n-ar fi fost trimişi la moarte de conaţionalul său Horthy, ci de "criminalul de război Antonescu".

SPECIALIST ÎN FALSIFICAREA PREZENTULUI, LASZLO TOKES ÎŞI ÎNCEARCĂ PUTERILE ŞI CU TRECUTUL. PROBABIL CĂ, DUPĂ MINTEA SA, TOT ANTONESCU ESTE VINOVAT DE ATROCITĂŢILE DE LA IP, TRESNEA, ZALĂU ŞI MUREŞENII DE CÂMPIE, CA ŞI PRIBEGIA A 500.000 ROMÂNI...

 

"VARVARII" LUI COSMA S-AU DEMO-CREŞTINAT!
OM TOT MAI CU FRICA LUI DUMNEZEU, MIRON COSMA A FĂCUT CE-A FĂCUT ŞI ŞI-A CREŞTINAT ORTACII CU PRILEJUL RECENTULUI CONGRES AL MINERILOR.

Super-sindicatut creat astfel va purta numele de...

CONVENŢIA MINIERĂ CREŞTIN-DEMOCRA TĂ SFÂNTA VARVARA!

Nu s-a stabilit data când vor veni să dea acatiste în Bucureşti!
 

 

SERBĂRILE EXILULUI LA PARIS
ÎN PREZENŢA FAMILIEI REGALE (TATĂ, MAMĂ, FIICĂ) REPREZENTANŢI DE FRUNTE AI INTELECTUALITĂŢII ŞI AI POLITICII AU ÎNTORS PE TOATE FEŢELE CHESTIUNEA...Au susţinut prelegeri Doina Cornea, Octavian Paler, Paul Barbăneagră şi alţii, şi au regalat asistenţa, cu recitaluri de poezie şi folclor, Ion Caramitru şi Gheorghe Zamfir.

Azi, soseşte la Bucureşti PREŞEDINTELE INDIEI                

SENZAŢIONAL
Accident tragic

DRESOAREA ROMÂNCĂ ELENA ŢIPA, UCISĂ DE UN LEU ÎN KUWEIT!

• O simplă zgârietură şi câteva picături de sânge i-au fost fatale artistei
• Cu toate eforturile medicilor, de-a lungul unei nopţi, dresoarea n-a putut fi salvată!

Soţii Cezar (dresor de cai şi cămile) şi Elena Ţipa (cu un număr senzaţional de dresură de lei) aveau contract cu un circ italian care, la ora actuală, se află în turneu, în Kuweit. După cum ne relatează regizorul RADU NEAG, la reprezentaţia de joi, 26 mai, atracţia spectacolului, dresura de lei, a început bine. Până în momentul de suspans, când dresoarea, întinsă cu faţa în sus, pe o bârnă (similară celor de la competiţiile de gimnastică), având în mâna dreaptă o bucată de carne - premiul pentru reuşita execuţiei regelui animalelor - aştepta ca leul să traverseze această, aşa numită "punte a suspinelor", pe deasupra sa. Dar ELENA ŢIPA îşi pierde o clipă echilibrul şi leul, în loc să calce pe lemn, îi atinge cu ghearele mâna, din care se ivesc câteva picături de sânge. Or, se ştie, felinele nu atacă omul (fie el dresor sau nu) decât dacă simt miros de sânge, şi mai ales dacă se află în poziţie orizontală. Cele câteva picături de sânge i-au fost fatale dresoarei, căci leul a atacat-o, înfigându-i ghearele în gât. Fireşte, leul a fost îndepărtat,
iar Elena Ţipa transportată de urgenţă la spital. Cu toate eforturile depuse de medicii kuweitieni de-a lungul întregii nopţi, spre dimineaţă dresoarea a trecut Styxul. Un accident tragic, dar care, de ce să n-o spunem, face parte din riscurile meseriei... 

Eugen COMARNESCU

MIHAI BREDICEANU - CAVALER AL ORDINULUI NAŢIONAL FRANCEZ AL LITERELOR ŞI ARTELOR

STUPOARE! Când ambasadorul Franţei din Bucureşti a înmânat înaltul ordin ilustrului muzician român, s-a văzut că decretul emis de Guvernul francez era datat 21 mai 1987 • Cabinetul 2 nu i-a dat aprobare să-l primească. 

Vineri seara, la Ambasada Franţei din Bucureşti a avut Ioc ceremonia înmânării maestrului Mihai Brediceanu a înaltului titlu de Cavaler al Ordinului Naţional al Literelor şi Artelor, conferit muzicianului român de către Guvernul Franţei pentru contribuţia sa la interpretare, în România, a unor importante lucrări ale compozitorilor francezi, ca şi la prezentarea în Franţa a unor creaţii româneşti semnificative. În clipa în care ambasadorul Franţei la Bucureşti, excelenţa sa, domnul Bernard Boyer i-a înmânat ordinul, s-a constatat că ACESTA A FOST EMIS LA 21 MAI 1987. Interdicţia de a-i fi conferit atunci, ca şi în anii următori, până la Revoluţie, a venit de la Cabinetul 2 (nu mai rostim binecunoscutul nume al "locatarului"). Deci efortul maestrului Mihai Brediceanu de a facilita schimburi muzicale între România şi Franţa a fost cu atât mai plin de dificultăţi şi riscuri, cu cât era făcut în anii dictaturii. Drept care muzicianul român nu numai că nu şi-a putut primi distincţia, dar a avut de tras şi ponoase personale, inclusiv îndepărtarea sa de la conducerea Operei Române.


De 1iunie,  primesc cadou nu numai copii:

​UN TELEFON SCUMPIT DE LA GUVERNUL MULT IUBIT!