Publicat: 4 Ianuarie, 2020 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu 3 decenii, în 1990?

.AZI

Revoluţia a lichidat cozile la hrană şi la benzină. A creat, insă, coadă la "hrana" spirituală: la ziare!
 

„CĂSUŢA NOASTRĂ"...

Nepoftiţi, în paradisul particular al tiranilor

„Epoca de aur“, „visul de aur“ şi alte cîteva formule de acest fel reveneau obsesiv în discursurile şi cuvîntările — magistrale cu toatele— ale răposatului dictator. Am crezut, multă vreme, că sînt simple figuri de stil impuse de platitudinea şi stereotipia unei gîndiri primare, incapabilă să acceadă la metaforă. Acum însă sînt convins că ele nu exprimau nimic altceva decît o propensiune maladivă spre acest metal rar de care dictatorul s-a înconjurat, la propriu, pînă la saturaţie. Pînă dincolo de ea. Pînă la coşmar. Unul de aur, şi acesta...

Dictatorul avea preocupări intelectuale: era, se pare, un pasionat jucător de şah — cu piese din argint vechi, încrustat cu diamante. Iubea şi florile în aceeaşi măsură — cu condiţia să fie, cum sînt cele din fotografie — din aur! Oare ce cîntau la acest pian primii... cîntâreţi ai ţării? Probabil că "Internaţionala", pentru că ne îndoim că mai cunoşteau şi altceva.

Citiţi reportajul în pagina a III-a

Pentru cîteva mii dintre concetăţenii noştri rîndurile ce care le, aşternem în continuare nu vor constitui nici o noutate. Ei vor putea doar să verifice în ce măsură aprecierile, sentimentele noastre, coincid cu ale lor. Căci aceste cîteva mii de oameni, dintre cei care au luat cu asalt în 22 decembrie, ultima redută europeană a totalitarismului în varianta sa de-a dreptul africană, s-au perindat, muţi de uimire, indignare şi revoltă prin paradisul particular al dictatorilor. Prin "căsuţa lor", apartamentul "dat de la stat“, cum pretindea analfabeta de renume mondial în timpul procesului marii ruşini naţionale. Locul unde cuplul de dictatori se relaxa după vizitele de lucru şi indicaţiile preţioase cu care-şi copleşeau — la propriu — poporul. Şi unde, neobosiţi, luau, printr-o minunată conlucrare, alte şi alte hotărîri, de importantă... Capitală!

Pe bulevardul Primăverii, undeva spre capăt, pe dreapta, se afla reşedinţă. O clădire cu parter şi etaj (subsolurile n-am reuşit să le numărăm - este treaba specialiştilor) ascunsă de o pădure de brazi şi pini şi înconjurată de nenumărate anexe, case da oaspeţii Un veritabil complex, în care unele vile nu au fost locuite niciodată, iar altele cîte una sau două nopţi în vreo 5 ani. În vila în care au locuit Ceauşeştii, în afara lor şi a personalului de serviciu nu călca nimeni. S-a făcut o singură excepţie, cu mai mulţi ani în urmă, cu conducătorul unei delegaţii chineze. Celor de la pază le este şi acum frică să treacă scările vilei. Le călcăm noi — autorul acestor rînduri şi colegul fotoreporter Lucian Crişan — conduşi de către maiorul de paraşutişti Gică, cel care a preluat chiar în ziua vizitei noastre paza obiectivului. Impactul revoluţiei e vizibil şi aici: pe unul dintre geamurile — incasabile — ale holului exterior, cineva a scris cu grafie de strigăt: "Victorie !" Uşa de la intrare se descuie greu. Nu era mai niciodată încuiată. Nici nu ar fi avut de ce, pentru că paza era atît de strictă încît nici... musca nu pătrundea fără a fi detectată. Intrăm în holul mare înterior, de unde pornesc scările ce duc spre etaj şi uşile spre birou şi sufragerie. Este dezordine. Peste tot, împrăştiate, reviste străine de modă şi săptămînale politice (redacţia mea n-a mai primit de 15 ani aşa ceva!),  bibelouri şl jucării, piese de mobilier... În stînga — cabinetul. Aici "lucra" filosoful! La un birou masiv, sculptat, într-o încăpere cu toţi pereţii îmbrăcaţi în lemn sculptat, esenţe rare, şi literalmente înconjurat de obiecte din aur! O orgie aurită: vaze — una din ele cu florile tot din aur! —, fructiere, platouri, scrumiere, tacîmuri, tocuri, călimări, efigii. Iat-o pe
cea care consemnează cel 70 de ani al dictatorului, alături de diploma de preşedinte de onoare al Academiei (!!!) în ramă aurită. Alte efigii şi basoreliefuri în acelaşi metal îi multiplică figura ca între oglinzi paralele! Un glob pâmîntesc uriaş (cu suportul aurit, bineînţeles!) ne izbeşte prin similitudinea de recuzită — involuntară — cu "Dictatorul" Iul Chaplin, pe care l-am revăzut la T.V. Într-o fereastră, devenită vitrină, nenumărate obiecte din fildeş, jad şi alte materiale preţioase — un adevărat muzeu. Să nu uităm însă că ne aflăm în biroul unui "intelectual": în biblioteca din faţa biroului tronează operele "titanului gîndirii", printre care s-au rătăcit cîteva volume de Marx. În spatele biroului — sîntem şi patrioţi, nu-i aşa? — un Grigorescu. VeritabilI Unul dintre cele vreo 25 de tablouri aparţinînd marelui nostru pictor, care împodobesc pereţii încăperii vilei unul aflîndu-se chiar şi în... baie!
Dar despre baie vom vorbi mai încolo.
Deocamdată să trecem prin sufrageria unde pereţii sînt acoperiţi cu mari tapiserii flamande, de o deosebită valoare. Numărul vaselor de diferite forme şi executate în diverse tehnici de către maeştri din şcoli renumite desfide orice calcul. Sînt peste tot, copleşind peisajul şi aşa copleşit de o frenezie muzeistică de neînţeles. Pe majoritatea acestor obiecte se află cîte două feluri de numere de inventar. Ale muzeului de unde au fost luate cu japca şi ale M.I.-ului. Iată şi camera de şah. Tabla este acoperită cu piese din argint încrustate cu diamante! Şi aici, alte tablouri de Grigorescu, printre maeştrii străini, clasici, în rame somptuoase. Sculpturi de mare valoare, din marmură albă şi neagră umplu toate colţişoarele. Sufrageria este sufocată de tapiserii, tablouri, argintărie veche şi cristaluri. Grigoreşti şi Luchieni peste tot. Ceva mai puţin aur, care pare să se fi concentrat în biroul dictatorului. Televizoare pretutindeni, cu ecranul protejat de folie împotriva radiaţiei. Tiranii ţineau la viaţă, nu degeaba făceau planuri pînă în anul 2010! La etaj, amestecul de opulenţă şi de prost gust este mai evident, mai pregnant. Printre obiectele de artă de mare valoare, bibelouri banale de artizanat şi păpuşi de pluş. Este perimetrul pe care existenţa celor doi (ba nu, trei, căci se pare că şi matematiciana Zoe locuia pe aici) şi-a pus amprenta. Baia apartamentului lui Zoe este aurită peste tot unde a fost posibil. Robinetele, cuierele, etajerele şi pînă şi suportul da hîrtie igienică, şînt din aur; Iar hîrtia este... franţuzească! În dormitorul odraslei este dezordine. Cea dinaintea plecării precipitate. Uşile larg deschise ale şifonierului dau la iveală vreo sută de perechi de pantaloni. Ea nu-şi ardea hainele după folosire, ca tăticu? Şi aici studiul este la el acasă. În pat — o "Notă cu privire la activitatea de cercetare a Institutului de matematică", de unde lua lunar 7 500 lei pentru efortul de a nu da pe acolo. Vitrine cu obiecte de artă. Tablouri. Apoi o terasă cu seră. O altă baie. A "tovarăşei". Iarăşi, cu toate obiectele sanitare din aur şi cu un incredibil de mare număr de cosmetice franţuzeşti. Un veritabil shop. Pe patul doamnei, trîntite în neorînduială, vreo duzină de haine de blană. Aflu că numai una dintre ele valorează peste o sută de mii de lei! Şi că sînt confecţionate din blana unor animale a căror vînătoare este interzisă! Dormitorul lui, cu un mare număr da costume neîmbrăcate, cu sute de cutii cu cămăşi, cu zeci de perechi de pantofi. Toata neatinse urmînd probabil să fie arse după prima purtare. Însoţite de mici mesaje, ca de pildă: "Din partea Comitetului Judeţean da partid Iaşi". Sau a altor comitete. Era şi asta o formă curentă de exprimare a dragostei şi preţuirii. Pretutindeni, candelabre de imensă valoare, din cristal. La un moment dat pierdem şirul încăperilor. E cald, în continuare, aici. Peste tot sînt termometre şi senzori care asigură o temperatură constantă de 26 grade. Mă uit după calorifere şi nu le văd. Nu văd nici climatizoarele, de care ştiu că avea oroare, cu obsesiva sa frică de curent. Aflu că încălzirea se face electric, prin intermediul a kilometri de rezistenţe înglobaţi în pardoseli şi pereţi. Aici preţul kilowattului nu conta. Nepreţuiţii fii ai patriei  meritau, pare-se, orice cheltuială. Iar obrazul subţire... Obosiţi de succesiunea neîntreruptă a obiectelor de artă, mobilierului stil, decoraţiunilor interioare scumpe, simţim nevoia să ieşim la aer. A nins din plin şi aerul grădinii are, graţie pădurii de brazi, puritatea celui de munte. Undeva în dreapta se află grădina japoneză, cu lac, podeţe şl două mari statul de piatră, protejate de nişte colivii din lemn. Ne îndreptăm spre pavilionul de vară, unde se lua masa în sezonul cald. Un culoar îngust şi lung, tixit de mobilier din esenţe rare şi conţinînd o veritabilă galerie de artă, de sculpturi. Fotolii şi mese indiene dintr-un lemn, amfore antice. Pe mese au rămas cîteva farfurii cu bucăţi si coji de pepene roşu...

Aflăm — nu mai intrăm şi acolo — că în magaziile vilei se află cantităţi impresionante de alimente de cea mai bună calitate. Nu surogate. Unt-unt. Miere. Conserve. Brînzeturi. Vinuri şi băuturi fine. Multe din ele primite "cadou" din partea unor organizaţii şi lideri de partid. Însoţite de cărţi de vizită, cu alese sentimente de veneraţie. Un singur lucru nu se află în cămări: zahărul, pe care ni I-a "raţionalizat" de zece ani. Ei nu consumau zahăr. Era periculos, datorită rafinării. Preferau mierea. Corpul de pază al vilei, care a predat armele şi obiectivul cu două ore înainte de a primi ordin, au luat şi ei cunoştinţă cu stupefacţie de ce era acolo. Paznicii tiranilor n-au beneficiat cu mai nimic de pe urma credinţei lor. Locul lor era în stradă, iar cînd suveranii roşii ieşeau la promenadă, aceştia trebuiau să se ascundă, pentru a nu fi văzuţi. Preaiubiţilor nu le plăcea să vadă că sînt păziţi. Paznicii veneau cu salamul de-acasă în pachet, în timp ce carnea pe care n-o mîncau cîinii era aruncată la gunoi...
Paradisul particular era şi eficient, nu numai confortabil. Alături se află buncărul antiatomic — şi nu numai antiatomic — ce putea fl Închis ermetic, asigurînd subzistenţa necesară pentru luni de zile. Cu dormitoare, cabinet de lucru cu fotolii tapiţate cu piele de Cordoba. Putînd să adăpostească 80 de persoane. Legături telefonice cu restul lumii. Fir scurt cu televiziunea şi întrerupător automat al emisiunilor, cu posibilitatea emiterii direct de aici! Buncărul era cunoscut sub indicativul 0150 şi doar şase oameni îi cunoşteau şi asigurau funcţionarea şi posibilitatea de a intra în acţiune în orice  moment...

"Un apartament de la stat, conform legii". .Curat apartament, vorba lui nenea Iancu. Căminul bizar al unui cuplu înzestrat cu o monstruoasă sete de putere şi avere. Un depozit de obiecte de artă şl de valori incomensurabile — veritabilă peşteră a lui Ali-Baba, a cărui formulă de tipul "Sesam" deschidea uşile numai acestor "aleşi" de către ei singuri... Ce se va întîmpla cu "apartamentul" din Primăverii? În mod firesc, obiectele strînse acolo ar trebui grabnic înventariate şî redate celor cărora le-au fost furate: muzeelor şi instituţiilor. Poporului. "Căsuţa", însă, ar merita să rămînă aşa cum este, găzduind un "MUZEU AL MEGALOMANIEI" delirante. Ca un memento. Pentru că aşa ceva să nu mai devină posibil.

Octavian ANDRONIC

 

Există mîntuire
Un fost coleg şi prieten mai tînăr — al cărui nume nu-l dezvălui pentru că n-are ţelefon spre a-i cere îngăduinţ —  mi-a sugerat titlul de mai sus pe cînd vorbeam despre un om pe care nu l-am cunoscut personal nici unul dintre noi: generalul Vasile Milea. Despre extraordinarul său gest. Ca faptă şi renunţare la propria persoană pentru a se topi în magma vie a rezistenţei în faţa agresiunii demenţei dezlănţuite. Prin urmare, nu l-am cunoscut pe Vasile Milea. Îl recunoaştem, însă, ca fiind Eroul acestor ore ce mai stau încă sub semnul tragicului. Pentru că în momente decisive, irepetabile şi atît de dramatice, a fost nu numai capabil de gestul suprem — I-a săvîrşit! Cu colegul de care vorbeam mai sus ne-am, zis că, cine ştie, se vor găsi, poate, descreieraţi care să spună: „să-ţi arăt discursul lui la cel de-al XlV-lea...“ Şi ne-am spus că există mîntuire. Deplină. Că Vasile Milea este pilda noastră cea mai vie. Da, cea mai vie. Că toţi ne vom plăti anii de frică şi de îndoială tăcută, de neputinţă şi de renunţare, doar dacă vom avea măcar o parte din forţa mîntuitoare a gestului suprem al lui Vasile Milea. Nu l-am cunoscut pe Vasile Milea. Pentru cei care I-au cunoscut, sau nu I-au cunoscut, el reprezenta, mereu, conştiinţa izbînditoare a mîntuirii. Să-i apărăm, ca atare, cît ne va îngădui conştiinţa, cît ne vor ţine puterile -MEMORIA. ...Memoria lui VASILE MILEA.

Stelian MOŢIU

SERIALUL NOSTRU

"O ​mie nouă sute optzeci şi patru"!

Începem astăzi publicarea, în foileton, a uneia dintre cele mai celebre (interzisă la noi) cărţi ale literaturii de „political fiction“ de după război: „O mie nouă sute optzeci şi patru“ de George Orwell. Scrisă în 1948, cartea ne propune imaginea totalitară a lumii în 1984, şi multă vreme ea a trecut neobservată. Pînă cînd realitatea a început să concureze tot mai acut ficţiunea adeseori întrecînd-o. În ce măsură — vă veţi putea convinge singuri, urmărind ziarul nostru.

(În pagina a IV-a)


Pag. a 2-a

Fuga lui Ceauşescu (III)

Iată şi ultima secvenţă din "filmul" fugii spre nicăieri a celui mai detestat cuplu din istoria poporului român: Ceauşeştii!
Am relatat, în precedentele două numere ale ziarului, drumul parcurs de el de la Boteni la ferma de plante medicinale de lingă Tîrgovişte şi cursa aeriană de la C.C. pînă la Boteni.
Relatarea acestei ultime etape ne-a fost făcută de către domnul colonel CORNELIU DIAMANDESCU, vechi prieten al gazetarilor, excelent condeier el însuşi, căruia probitatea şi calităţile profesionale şi morale I-au atras din partea ex-potentaţilor miliţişti ai clanului un exil de mai mulţi ani într-un judeţ de la extremitatea nordică a ţării.
De cîteva zile domnia sa a preluat funcţia de adjunct al inspectorului general al poliţiei, calitate în care a cercetat circumstanţele în care s-au produs tentativele de sustragere a Ceauşeştilor de la dreapta judecată a poporului.

—    Deci, domnule colonel, avem şl ultimul "act" al fugii. Ce s-a întîmplat în acest interval, după ce cei doi au fost lăsaţi la ferma de plante medicinale?

—    După cum ştiţi, în urma plecării precipitat de pe acoperişul C.C.-uluI, ştiri contradictorii privitoare la destinaţia şi la drumul urmat de cel doi au fost lansate pe toate căile de comunicaţie. Printre cei care urmăreau aceste ştiri s-au numărat şi doi poliţişti dîmboviţeni. Alertaţi de către cetăţenii care îl văzuseră pe Ceauşescu în maşina care intrase pe poarta Combinatului de oţeluri speciale, aceştia au pornit, la bordul unul echipaj cu instalaţie radar de circulaţie, pe urmele fugarilor. Au poposit la ferma de plante medicinale unde se adunase multă lume. "Sînt aici? — au întrebat ei. Nimeni n-a Îndrăznit să le răspundă. Intuind că se petrece ceva suspect, unul dintre poliţişti a intrat în clădire şi a întrebat-o pe o femeie aflată acolo: "Unde sint ?" Aceasta i-a făcut semn spre o încăpere alăturată. Acolo, într-un cotlon, se pitiseră cei care nu fuseseră obişnuiţi să fie primiţi pe undeva altfel decît cu pîine (făcută la o unitate specială) şi sare! Văzîndu-i si intuind dificultăţile pe care le-ar fi putut avea încercînd să-i scoată de, acolo cu forţa poliţistul a avut o idee excelentă. Li s-a adresat: "Am venit să vă salvăm! Urmaţi-ne !" Cuminţi, cei doi I-au urmat şi s-au urcat în modestul echipaj de poliţie, înghesuiţi de aparatura radar. "Mergem la judeţeană !" le-au spus poliţiştii, prin asta ei înţelegînd, însă, sediul fostei miliţii, unde intenţionau să-i depună pentru a fi predaţi noilor autorităţi. Ajungînd în Tîrgovişte au zărit în faţa combinatului adunată o mare mulţime de oameni. Erau cei care-i văzuseră pe tiran la trecerea sa anterioară pe acolo şi care-l întîmpinaseră cu grăitoare dovezi de "preţuire": cu pietre, adică. Au văzut maşina şl probabil că au distins şi figurile celebrilor pasageri, astfel încît au încercat să-i oprească. Temîndu-se de reacţia masei exasperate de vicisitudinile "epocii" şi de posibilitatea unei răfuieli sumare, poliţiştii au forţat barajul. Manifestanţii dîmboviţeni au dat insă dovadă de prezentă de spirit şi, imediat, cîteva autoturisme s-au lansat în urmărirea echipajului. Şi a fost o urmărire ca-n filme, ne-au declarat poliţiştii, maşina lor fiind ajunsă, încadrată, izbită dintr-o parte în alta. Cu greu şi cu maşina şifonată au reuşit să scape de urmăritori, virînd pe nişte străzi laterale mai cunoscute. Intuind că nu vor reuşi să-i depună în siguranţă pe fugari la sediul miliţiei, au luat hotărîrea să se îndepărteze de teatrul acţiunilor, ieşind din oraş, la cîteva zeci de kilometri şi ascunzînd maşina într-un stufăriş, unda au aşteptat lăsarea întunericului.

—    Cum a reacţionat în acest timp perechea ex-domnitoare?

—    Destul de liniştit, după cum au relatat "salvatorii" lor. S-au purtat şi discuţii din care a reieşit că evenimentele prin oare trecuseră nu le-au schimbat în nici un fel modul de gîndire. Au fost întrebaţi, da pildă, de ce au înfometat poporul. Ştiţi ce a răspuns "academiciana" ? "Unde al văzut dumneata român mort de foame?. Sau la întrebarea de ce s-a redus programul TV la două ore şi acelea plina da osanale la adresa lor, el şi-a manifestat încă o dată "grija faţă de om"! "Pentru ca poporul să poată merge odihnit a doua zi la muncă". Evident că în felul acesta nu se poate purta un dialog firesc, normal. Nu s-a putut niciodată, de fapt. Tîrziu, după lăsarea întunericului, echipajul s-a Îndreptat către o unitate militară. unde cel doi au fost predaţi reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale.

—    Şi cu asta s-a încheiat odiseea ceauşistă?

—    Deloc. Momentele grele abia de acum încolo aveau să apară. Pentru că teroriştii au atacat mai întîi sediul miliţiei judeţene, unde au crezut că se află stăpînii lor. Apoi atacurile, efectuate de la sol şi din aer, s-au îndreptat asupra unităţii militare.

— Cum s-a putut afla că erau acolo?

— Explicaţia nu o deţinem încă.

— Ceasul sofisticat al dioctatorulul?

— Posibil. Cert este că atacurile au fost deosebit de violente, teroriştii făcînd o încercare disperată da a-i elibera. Noaptea, pentru a nu li se întîmpla nimic, cei doi au fost scoşi din unitate şi ascunşi în împrejurimi. Cu acest prilej s-a constatat că mînuiau foarte bina măştile do gaze, ceea ce dovedea un exerciţiu prealabil. Atacurile au fost, în cele din urmă, respinse iar călăii poporului român au putut fi predaţi instanţei şi judecaţi. Primindu-şi pedeapsa meritată.

— Contribuţia noi poliţii s-a dovedit, deci, esenţială în această extrem de importantă operaţiune. A fost o chestiune de bun augur. Vă mulţumim pentru detaliile oferite cititorilor noştri.

Octavian ANDRONIC


Pag. a 3-a

DECRET-LEGE

cu privire la organizarea adunărilor publice

CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE DECRETEAZĂ:
Art. 1. Adunările publice sînt autorizate ca modalitate de manifestare a libertăţii de opinie şi expresie, precum şi de organizare a participării cetăţenilor la viaţa publică a ţării.

Art. 2. În scopul garantării desfăşurării normale a activităţilor economice şi sociale şi asigurării ordinii şi liniştii publice, adunările publice în pieţe şi alte spaţii deschise pot avea loc numai după înregistrarea acestora de către organizatori la organele poliţiei din localitatea unde urmează a avea loc adunarea, cu cel puţin 46 ore înainte.

Art. 3. Organizatorii adunării publice sînt obligaţi să ia toate măsurile care se impun pentru a asigura desfăşurarea acesteia în mod paşnic, cu evitarea oricărui act de violenţă sau dezordine.

Art. 4. În cazul producerii unor daune materiale sau comiterii de infracţiuni, organizatorii adunării răspund, potrivit legii, împreună cu autorii direcţi ai acestor fapte.
Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale

ION ILIESCU

• N. RED. Referitor la Decretul-Lege cu privire Ia adunările publice, îi rugăm pe cei ce organizează, asemenea manifestări să informez şi redacţia ziarului nostru, spre a putea fi prezenţi şi a face cuvenitele relatări.

Rompres precizează:

În legătură cu unele informaţii apărute in presa internaţională, Rompres este autorizată să precizeze următoarele:

1.    Dintre membrii fostului Comitet Politic Executiv al C.C. P.C.R. au fost arestaţi şi sînt în prezent cercetaţi numai acei membri care au fost legaţi în mod direct de măsurile represive şi abuzurile de putere privind vistieria statului, comise de foştii dictatori ai României.

2.    În legătură cu numărul victimelor înregistrate la Timişoara, Bucureşti şi în alte părţi ale ţării, primele cifre date publicităţii au fost exagerate. În prezent se fac cercetări riguroase pentru a se stabili cu exactitate numărul morţilor şi răniţilor, atît din rîndul forţelor armate cit şi
al civililor. Niciuna din cifrele care circulă în prezent nu este definitivă şi nu este confirmată de forurile competente.

3. În legătură cu Frontul Salvării Naţionale sîntem în măsură să precizăm că el nu este şi nu se va constitui în partid. Frontul se va prezenta la alegerile din aprilie ca o largă organizaţie politică ce reuneşte toate personalităţile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare.

 

"CE FACEM?

Asigurăm tranziţia pînă în aprilie"

— Dialog cu domnul doctor DAN PREDESCU, preşedintele Consiliului Municipal al Frontului Salvării Naţionale

Ieri după-amiază, Ia scurt timp după ce s-a întors de la Consiliul Frontului Salvării Naţionale, unde s-a întîlnit cu preşedintele guvernului, domnul doctor Dan Predescu ne-a oferit un Interviu,

—    Ziarul "Libertatea, primul cotidian al Revoluţiei, apărut vineri, 22 decembrie, la ora 16, şi-a asumat din capul locului obligaţia de-a fi o tribună liberă a cetăţenilor Capitalei. În numele lor purtăm acum acest dialog.

—    Aş dori, chiar înainte de prima dumneavoastră întrebare, să fac o precizare pe care o socotesc esenţială: consiliile Frontului Salvării Naţionale, indiferent unde acţionează şi la ce nivel, sînt organe ale puterii aduse de revoluţie. Vreau să evităm o posibilă confuzie: noi, cei de aici, de la Consiliul Municipal, nu sîntem acelaşi lucru cu organele administrative ale primăriei. Rostul pe care-i avem este de-a asigura tranziţia pînă în aprilie, cînd vor fi organizate alegeri libere. Revoluţia care ne-a adus aici a fost îndreptată împotriva unei dictaturi, nu împotriva unei structuri. Dacă ne propunem să distrugem în acest moment structurile, bune sau rele cum sînt ele, ajungem în haos. Dorim să demonstrăm întregii lumi că revoluţia este, pînă la capăt, a întregului popor, că poporul ştie bine ce are de făcut în continuare. Nu ne pu-
tem permită să destabilizăm activitatea economică şi nici nu putem crea noi structuri în cîteva zile. În acelaşi timp mai precizez că noi nu ne substituim vechilor organe de
partid. Încercăm pînă la alegeri, să umplem golul creat şi vrem să o facem cît mai bine, cu o cît mai mare competenţă. Aceasta este poziţia noastră, a celor din Frontul Salvării Naţionale.

—    Nu putem să le rămînem datori cetăţenilor cu răspunsul la următoarea întrebare: cine este preşedintele Consiliului
FSN, cine sunt cei oare fac parte din consiliu?

—    Nu sîntem decît oameni aduşi aici de revoluţie. În această clipă, consiliul este constituit din o parte a celor care au intrat primii in primăria Capitalei — cei care au inţeIes să aibă grijă de funcţionalităţile acesteia. Fireşte, nu ştiam cum să muncim şi de aceea am chemat specialiştii fostei municipalităţi, dintre care mulţi ni s-au alăturat.
Abia peste circa zece zile vom definitiva consiliul municipal  al FSN. În componenţa lui vor intra reprezentanţi al marilor întreprinderi ale oraşului, precum şi preşedinţii consilior FSN din sectoare. Nu îi

Sorin-ROŞCA STĂNESCU

(Continuare în pag. a IIl-a)

(Urmare din pag. I)
deci nimic bătut în cuie. Şi acum despre mine. Este corect, aşa cum mi-aţi cerut, să mă prezint. M-am născut In anul 1949. Sînt medic de medicină generală şi din 1980 lucrez ca cercetător, la Institutul de biologie şi patologie celulară din Bucureştii. Singurul meu merit real este că, pe data de 22, am înţeles că cineva trebuie să aibă grijă şi de primărie. Şi atunci am chemat specialiştii insistînd să se apuce de lucru, pentru ca oamenii să aibă asigurate alimentele, apa, căldura, asistenţa medicală.

—    Cetăţenii au apreciat la justa valoare efectele primelor măsuri. Mi-aş permite de aceea să deplasez dialogul într-o altă direcţie. Mulţi ne-au întrebat: ce se întîmplă cu ajutoarele sosite? Cum se distribuie ele?

—    Nu municipalitatea organizează distribuirea acestora, ci guvernul provizoriu prin reţeaua Ministerului Comerţului Interior şi a Ministerului Sănătăţii. Capitala preia ceea ce i se repartizează, la fel ca toate celelalte judeţe din ţară. Este însă într-adevăr nevoie de o mai bună organizare chiar din clipa sosirii acestora. Mai sînt şi oameni necinstiţi, certaţi cu legea. Nu s-au schimbat şi nici nu se pot schimba în cîteva zile.

—    Ce se face pentru o viaţă mai civilizată a oamenilor? Cum, credeţi că populaţia oraşului vă poate sprijini?

— Situaţia este evident mai bună decît înainte de 22 decembrie, dar nu putem totuşi spune că stăm pe roze. Avem încă o serie întreagă de lucruri de făcut şi în primul rînd să determinăm întreprinderile edilitare şi comerţul să-şi facă mai bine datoria. Cetăţenii trebuie să înveţe la rîndul lor să. ceară mai mult de la întreprinderile şi instituţiile oare răspund de asigurarea unor condiţii de viată civilizate. Dar, încă o dată vreau să precizez: cel puţin în această perioadă de început trebuie să ne folosim cu competenţă şi profesionalism de structurile moştenite. Sînt însă şi domenii în care solicităm sprijinul direct al oamenilor. Iată un exemplu: deszăpezirea străzilor înguste - în general arterele importante au fost degajate de echipajele întreprinderilor edilitare. Puteţi să scrieţi sau nu: în alte ţări europene, cum ar fi de exemplu în R.D.G., mulţi cetăţeni participă la asemenea acţiuni. Şi încă ceva foarte important: trebuie să învăţăm să muncim, mai ales acum, cînd ştim că o facem pentru noi. Dacă nu înţelegem acest lucru, degeaba am murit în pieţe. Toată Europa e cu ochii pa noi. Nimeni nu a mai făcut ce a făcut România. Dacă nu vom munci bine, temeinic, din suflet, ne vom face de rîs.

—    Vii mulţumim în numele cititorilor "Libertăţii" pentru interviul acordat, întelegînd că acesta este primul din seria de contacte directe pe care Ie vom avea.

 

 

SOCIOLOGIA MILITANS

Frontul şi Programul

În mod firesc, unul din primele gesturi publice ale Frontului Salvării Naţionale a fost difuzarea Programului său politic. Inevitabil căderea regimului dictatorial a dus la apariţia a ceea ce s-a numit un "vid de putere", atît la nivel central cît şi local. Semnificativ este faptul că noua structură menită să ocupe acest vid s-a constituit ca un "front", deci ca un organism care regrupează — aşa cum precizează istoricul comunicat din 22 decembrie 1989 — "toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare". Nici nu se putea altfel, de vreme ce nu am avut de-a face nici cu o "lovitură de stat“, nici cu ceea ce impropriu se cheamă o "revoluţie de aparat", ci cu o largă mişcare populară deopotrivă paşnică şi insurgentă, una dintre puţinele, în acest secol, aflate în vecinătatea nobilă a modelului clasic al Marii Revoluţii căreia întreaga lume i-a cinstit bicentenarul în acest an. Emanaţia populară constituie, aşadar, sursa originară de legitimitate a noii structuri de putere. Una necesară dar nu şi suficientă. I se adaugă armata, pe care Frontul "se sprijină", aşa cum reiese din Comunicat şl cum s-a putut constata din desfăşurarea evenimentelor. Ataşată procesului nostru revoluţionar, armata română dobîndeşte, în această perioadă de tranzitie, două funcţii esenţiale. Prin potenţialul său de luptă, ca forţă materială, fizică ea a devenit garant şi apărător al noii puteri în faţa încercărilor teroriste de destabilizare care au avut loc în ultimele zilei. Obligată să facă faţă acestei diabolice gherile urbane — o formă de luptă care, în mod normal, nu are cum să intre în programul său de instrucţie, întrucît menirea sa este să apere poporul de agresiunile externe şi nicidecum de un imposibil de imaginat genocid declanşat cu sînge rece din interior — angajată în această hărţuială care semăna atît de izbitor  cu tactica "pămîntulul pîrjolit", armata părea, în primele momente, asemenea marelui albatros baudelairean, stăpîn al înălţimilor, dar incomodat de anvergura aripilor sale să se desfăşoare între numeroasele clădiri conspirative, cuiburi de rezistenţă, pivniţe cu muniţii şi tunele subterane, necunoscute. În cele din urmă însă, ajutat de oameni albatrosul nostru şi-a putut deschide larg aripile, insîngerate e drept, deasupra oraşelor şi ţării întregi. Cealaltă funcţie a armatei este una simbolică. Dovedindu-şi loialitatea faţă de popor şi sprijinind noua structură de putere, armata o legitimează, o dată în plus, ca putere a poporului.

CALIN ANASTASIU

  sociolog

(Continuare în pag. a IlI-a)

(Urmare din pag. 1)

"Vidul de putere" nu trebuie confundat însă cu „vidul politic". Dislocarea acestuia din urmă este un proces mai complex, mai anevoios şi în orice caz, de durată mai lungă. El presupune crearea unui nou sistem politic — deşi poate mai corect ar fi să spunem instaurarea primului sistem politic autentic, avînd în vedere că in societatea românească, la fel ca şi în celelalte societăţi de tip totalitar, nu au funcţionat sisteme politice, ci simple, anacronice, brutale sisteme de putere. În această perspectivă pot fi mai uşor sesizate principalele funcţii şi semnificaţii ale Programului avansat de Frontul Salvării Naţionale. Pe de o parte, chiar în forma sa actuală, marcată de urgenţa nevoii de formulare, de eterogenitatea de planuri pe care se mişcă discursul programatic şi chiar de anumite omisiuni (libertatea de conştiinţă, de pildă) Programul oferă suficienite deschideri care vin în întâmpinarea revendicărilor populare. Cu alte cuvinte, în conţinutul său există principalele elemente care să întrunească adeziunile comitetelor locale ale Frontului şi ale unităţilor economice, administrative culturale, de invăţămînt etc., adeziuni care încheie deocamdată, deci pentru această etapă iniţială de restructurare, ciclul legitimării noii structuri de putere. Pe de altă parte, acest Program constituie şi prima tentativă de jugulare a vidului politic de care vorbeam. Căci  un sistem politic presupune nu numai instituţii, structuri şi formaţiuni politice, ci, înaintea acestora chiar, cristalizarea unor programe coerente, diverse, complementare. În mod evident, cele zece puncte ale actualului Program conturează un set de obieictive a căror diversitate — de la cele aflate în ordinea principiilor politice (pluralismul, separarea puterilor etc.) şi economice (eliminarea metodelor administrativ-birocratce de conducere centralizată, promovarea liberei iniţiative etc.) pînă la acelea privind nevoile imediate ale populaţiei (stoparea exportului de produse agroalimentare petroliere etc.) — nu poate fi interpretată decît ca o bine venită preocupare de a crea platforma unul consens social şi politic de nivel naţional. În ceea ce priveşte mijloacele de Înfăptuire a acestor obiective, şi a altora care vor fi poate formulate în perioadele următoare, este aşteptat să apară o diversitate de opţiuni. Nu trebuie să ne îngrijoreze acest fenomen, el trebuie chiar încurajat, aceasta fiind una din şansele de a ne angaja irepresibil pe drumul spre o societate civilă şi un sistem politic de tip modern, bazate pe valorile democratiei şi diversităţii, libertăţi, demnităţii umane, raţionalităţii si competenţei.

Deocamdată să folosim şansa pe care ne-o oferă Frontul şi Programul său. Să mizăm pe ele şi să sporim, cu efortul şi îniţiativa noastră, această şansă.


Pag. a 4-a

Cum de-a fost posibil?

- Ce s-a întîmplat cu politica internaţională a României, cu prezenţa acestei mult încercate ţări în Iume? Cum a devenit ea, dintr-un deschizător de drum, ultimul dintre codaşi? Între-bări care ne-au răscolit conştiinţa ani de-a rîndul.​

Caricatură de ANDO