Publicat: 5 Februarie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

 

MARTIRIUL INVESTITORULUI STRĂIN

 
Investitorul străin este privit ca un Messia de care depinde soarta economiei şi, implicit, a societăţii româneşti. Accepţiunea nu este lipsită de un suport real. Acest suport se referă la lipsa de capital. Investitorului român cel mai adesea îi lipseşte capitalul. El poate investi inteligenţa sa, forţa sa de muncă, dorinţa de câştig, dar nu banii pe care nu-i are. 50 de ani s-a lucrat la consolidarea capitalului unic, de stat. A avutului obştesc. Concomitent cu pauperizarea individului. Cu anularea oricărei posibilităţi de a câştiga peste media acceptată de stat. Orice depăşire a acesteia era - nu putea fi altfel - decât ilicită! Capitaliştii timpurii ai României au fost bişniţarii. Cei care au practicat bişniţa cu preţul propriei lor libertăţi, sub vechiul regim, sau pe seama bunului obştesc, imediat după. Nimeni - sau cu foarte rare excepţii - nu a putut acumula într-atât încât să poată reprezenta, cu adevărat, noţiunea de investitor. Aşa încât au rămas străinii. Posesorii de dolari. Mai mulţi sau mai puţini. Dar mai ales mai puţini. Cei care aveau şansa ca aici, în România, să-şi înmulţească banii mai repede şi mai uşor decât în economiile de origine. O legislaţie pripită (şi păguboasă pentru noi) chiar le-a permis şi le mai permite acest lucru. Investitorilor mărunţi. Pentru că cei cu adevărat mari vin greu. Sau nu vin. Sau vin şi pleacă. Pentru că aici, în România, se izbesc de o piedică insurmontabilă: de funcţionarul român. De cel care nu concepe ca străinul să se îmbogăţească fără a-i lăsa şi lui ceva Cel care vinde ce nu-i aparţine. Agoniseala statului. Funcţionarul-administrator are însă un soi de discreţie. Sugereaza, dar nu  spune clar. E un vechi reflex, care pe vremuri îl apăra. Nu cerea mită! Primea foloase necuvenite. Mai avantajoase prin prisma Codului penal. Aşa face şi acum. Pune beţe în roate tranzacţiei, doar-doar o pricepe calul. Exasperat, acesta pricepe. Dar se izbeşte de o nouă piedică: cel în cauză nu-i să spune nimic clar: atât sau atât. Lasă asta la latitudinea celuilalt, doar-doar o fi mai mult decât speră el. Mecanismul pieţei (cerere-ofertă) îi inspiră teamă. Şi nesiguranţă. Investitorului străin chestia asta îi inspiră lehamite.. Unul îmi spunea: România ar fi chiar simpatică dacă oamenii ţi-ar spune clar ce vor! Pentru că investitorul înţelege şi chestia asta. Lume săracă. Nu înţelege însă jocul ăsta de-a mireasa.
 
Este de-a dreptul înfricoşătoare naturaleţea cu care am început să vorbim despre aceste lucruri. Faptul că începem să le înţelegem. Să le tolerăm - în absenţa unui instrument care, dacă ar funcţiona, ar lăsa în afara puşcăriilor prea puţini oameni care să mai asigure paza celor dinăuntru. "Martiriul" investitorului străin este, de fapt, martiriul nostru. Al unei societăţi în curs de a fi cuprinsă de cangrena corupţiei. De care nu se mai poate scăpa decât prin amputare.
 
Octavian ANDRONIC
 

INTERVIUL DE SÂMBĂTĂ

 
Acad. EUGEN SIMION:
 
"Şansele sunt mici, ca să nu zic nule"...
 
- Aţi concurat, alături de profesorul inginer Virgiliu Con-stantinescu, la preşedinţia Academiei Române. Vă pare rău că "nemuritorii", între Cultură şi Ştiinţă, au optat pentru ultima? 
 
- Când participi la o competiţie, vrei, fireşte, să câştigi. Dacă nu ieşi primul, te încearcă o anume tristeţe.
 
- Iremediabilă, ca la Topârceanu?
 
- Mie mi-a trecut! Chiar înainte de a pierde...
 
- Din perspectivă istorică, era normal ca un umanist să ajungă preşedintele Academiei Române?
 
- Academia Română a fost înfiinţată de oameni de cultură, din toate provinciile româneşti. Deci, era normal ca...
 
- Atunci, de ce s-a ajuns la... anormal?!
 
- Pentru că, la ora actuală, Academia Română e dominată, cam 70 la sută, de oamenii ştiinţelor exacte.
 
- Întrevedeţi vreo şansă pentru umanişti?
 
- Şi în viitor, şansele sunt foarte mici. Ca să nu zic nule...
 
Ion BUTNARU