28 noiembrie 2021

Remember 6 aprilie 1991 – Presa acum 30 de ani

Libertatea
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1991

Un caz de divorţ

Pe cît de neaşteptată şi spectaculoasă a fost logodna de la începutul anului trecut, pe atît de năucitoare a căzut vestea divorţului dintre Darie Novăceanu şi Adevărul. Evenimentul n-ar fi făcut atîtea valuri dacă amănuntele procesului n-ar fi devenit publice. Ce greu e să te aperi păstrînd limitele decenţei. Ce uluitor de simplu se surpă coloanele credibilităţii. După mai bine de un an, echipa de exploratori ai asprelor ţinuturi, ale Adevărului descoperă că a fost condusă de o busolă calpă. La rîndul său, şeful de pînă mai ieri al expediţiei acuză devierile pe care a încercat să le corijeze, pe cît i-a stat în putinţă. Părţile trec, inevitabil, la invective, îngroşînd culoarea acuzaţiilor. Tabloul devine strident, poalele menajului se ridică, precum la orice proces. Adevărul divorţează. Nu mai poate face casă cu minciuna. Capul lui Darie cade. Cade, capul de pînă ieri al Adevărului?

Ziarul Libertatea din 6 aprilie 1991 pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 6 aprilie 1991 pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 6 aprilie 1991 pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 6 aprilie 1991 pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

„Gura lumii” ÎN IMAGINI

AMBIDEXTRU

VIAŢA CA UN PAHAR

Funcţia metaforizatoare a paharului nu şi-a epuizat, desigur disponibilităţile şi privind-o cel puţin prin prisma clarei delimitări dintre optimism şi pesimism, ea este mai actuală ca oricind. Într-o societate profund divizată de tendinţele centrifuge postrevoluţionare, cum este a noastră, paharul a avut (şi are!) rolul de a crea o punte de toleranţă peste diferenţele de principii şi de accepţiune a realităţii imediate. Chiar dacă unii vor vedea, in continuare, doar jumătatea plină, iar alţii doar pecea goală, atita timp cit vom reuşi să ne mai adunăm, din cind in cind, şi să mai şi discutăm speranta nu e pierdută şi consensul – chiar dacă doar intr-un procent rezonabil – rămine un obiectiv necesar şi de atins…

VRĂJITORUL. Pentru Fănuş Neagu paharul de încredere reciproca ce a domnit în comitetele şi comisiile de investigare a evenimentelor este izvorul metaforelor pe care acest mare risipitor le-a presărat, poate mai mult decît în carte, de la Tg. Mureş. Şi ce palincă aveau oamenii ăia, fie ei români, maghiari sau de alte naţionalităţi.

ÎNTRE DOUA PUTERI. In timp ce domnul general Victor Stănculescu (în civil) vrea, parcă, să ne convingă că n-are de gînd să se îmbete cu apă rece (sau cu suc de portocale, pentru a respecta adevărul faptic), domnul Petre Mihai Băcanuse întreabă gînditor care dintre subiectele pe care le posedă ar mai putea fi oferit, pe farfurie, cititorilor suplimentului „Strict – secret”…

GOOOL! Intr-o cordială convorbire cu reprezentantul ziarului AZI, domnul ministru Stolojan a găsit o sugestivă comparaţie pentru a defini situaţia bugetului…

PUTEREA Şl EFICIENŢA. Fost ministru actualmente prosper om de afaceri, domnul Adrian Sîrbu a avut inteligenţa să convertească PUTEREA în EFICIENŢA, renunţînd la ORGOLIUL. Actualmente domnia sa doreşte să acrediteze ideea că „mănîncă informaţia pe pîine” şi nu avem nici un motiv să nu-i recunoaştem această aptitudine.

DIPLOMAŢIE DE CURSA LUNGA. Pus pe drumuri de către o-mologii săi pe motivul vîrstei mai fragede, domnul Adrian Năs-tase este pe cale să devină diplomat de cursă lungă. Calitate care implică după opinia sa – şi o necesară invers-proporţionalitate în materie de toasturi. Drept urmare, paharul său mr este niciodată gol şi niciodată plin, in buna tradiţie a moderaţiei şi a neintervenţiei…

ÎMPĂRATUL GOL SA. Dl. Sergiu Andon pare să fi sorbit din paharul unei mari dezamăgiri. De fapt, grimasa de supărare a proaspătului membru al noului Comitet director al ADEVĂRULUI exprimă doar părerea de rău pentru jumătatea goală a paharului de promisiuni în care fuseseră învesmîntate iluziile ootentialilor societari ai ADEVĂRULUI. Acum iluziile s-au dus, nu se ştie unde pînă cînd va reuşi să devină SA. împăratul e gol. Am aflat-o chiar din Adevărul.

TACTICA ŞI STRATEGIA. Ca orice ardelean care se respectă, vicepreşedintele Senatului Vasile Moiş nu se aventurează pe terenul palincii şi al asociatelor acesteia, fără o serioasă pregătire logistică a operaţiunii. Chiar dacă în loc de slană şi ceapă, pe Ia cele cockteiluri se servesc doar felurite crudităţi.

NOI MlNCĂM CA SA NE DEZVOLTAM! Aripa Tînără a liberalilor prinde puteri văzind cu ochii. Este, probabil si rezultatul unei alimentaţii ştiinţifice de concepţie proprie, căreia domnul Călin Popescu-Tăriceanu ştie să-i facă cea mai convingătoare publicitate.

PAHARUL DE VORBĂ. Profesorul Ion Mînzatu îşi aminteşte cu plăcere, la fiecare „pahar de vorbă”, despre atmosfera de lucru şi ziar. Adept al formelor cu fond, dar mai ales cu conţinut, bardul din Balta Brăilei reuşeşte performanţa mesianică de a metamorfoza apa chioară a prozei în vinul de viaţă lungă al verbului dăruit.

Ziarul Libertatea din 2 aprilie 1991 pag. a 5-a ▼

Topul restaurantelor

XXXXX Firmă cu mari pretenţii, local de lux, servicii impecabile. Mergeţi cu toată încrederea. Merită să vă oferiţi din cind in cind o plăcere scumpă
XXXX Firmă serioasă. Local select cu un anumit specific, servicii de excelentă calitate. Dacă sînteţi înzestrat cu rafinament şi bani merită să deveniţi clientul casei.
XXX Local bun. De obicei serviciul este corespunzător. Merită să-l frecventaţi dacă vă este în drum sau dacă sînteţi cunoscut de personal.
XX Este ceea ce se cheamă un local de mina a doua, chiar dacă preţurile sint deocamdată de lux. Veti găsi ceea ce nu aşteptaţi şi rareori veţi găsi ce vă doriţi. Încercaţi să vă menajaţi nervii şi manifestaţi prudenţă în toate privinţele. Dacă veţi reveni o veţi face din motive sentimentale sau din nevoie.
X Nu riscaţi

La concret

XXXXX În Bucureşti nu există un astfel de local.
XXXX MADRIGAL, BALADA (Inter 21) CASA LIDO SALONUL SPANIOL SALONUL CAPŞA
XXX BUCUREŞTI – ambianţă plăcută, clientelă diversă; bucătăria specific franţuzesc; serviciul corect. De acelaşi rang: BOLTA RECE, MOLDOVA; LEBĂDĂ; SELECT, Discoteca BAVARIA NORD-HOTEL; barul ATHENEE; barul INTER, AMBASADOR (Athenee), CONTINENTAL NAN-JING (specific chinezesc); CAPŞA (braserie)
XX OLIMP – ’90; BULEVARD; PALAS; CAPITOL; PARC; PODUL MOGOŞOAIEI; LE PRESIDENT BERLIN, DOI COCOŞI; BELLA ITALIA; PADUREA BĂNEASA; PESCARUL; CIŞMIGIU, SNAGOV PALACE; PESCĂRUŞ, LIDO; salonul DIPLOMAT (Athenee), NICK, LA FLORENTIN, FLORA, BUCUR; LA PEŞTENA, BRASERIA INTER.
X CASA ROMANA; VOICU ET CO.; FICUS; GAMBRINUS; BERLIN (braserie); CARUL CU BERE; 1 MAI; HAMKA; CAFE BAR „LUXUS”, MONACO, DEALU MARE, OPERA, TURN; MĂRUL DE AUR; VARŞOVIA, OVIDIU

POMANA DOINEI

Spuneam nu demult că vremea cind funcţia de restaurator asigura cîştigul gras cu riscuri care erau aproape exclusiv de ordin penal va trece. Meseria, aşa cura începe ea să aibă înţeles de acum încolo, implică, in bătălia concurenţei, cu totul alte talente. In lumea pieţei libere afacerea nu se confundă eu şmecheria şi boomul nu se confundă cu tunul. Preocuparea de căpătîi a restauratorului nu va mai fi să-şi păcălească clientul, ci să-l cîştige. Nu ştiu ciţi înţeleg acest lucru, dar am suficiente motive să opinez că puţini pot să-l facă. Restauratorului nu-i e suficientă doar funcţia el are, acum nevoie de talent. Ştiinţa de a-ţi face o clientelă devine vitală, ca o punte peste prăpastia falimentului. Cine se îndoieşte se poate convinge comparind afluenţa din restaurante. Galopul preţurilor a început să-i sufoce pe mulţi. Clientul ocazional, intrat întîmplător într-o circiumă oarecare, se gîndeşte de cîteva ori pînă să intre. Acum încep să culeagă primele roade comercianţii cu proiecte de bătaie lungă, ceilalţi se poticnesc, se împiedică şi se agaţă de speranţa că ceva s-ar mai putea cîrpi.
„Doina”, iat-o, împleticită şi răvăşită ca o femeie sculată din somn, pe nepusă masă ori ridicată de ps patul de suferinţă. Simt aproape un sentiment de compasiune văzînd terasa redeschisă in grabă, fără nici un retuş, fără nici o cosmetică, fără nici o operaţie de întreţinere. Aspect de peron de gară sau de curte de spital – lume pestriţă, servire ca la Expres – cu lada, cu sticla, cu frapiera, mese şchiopătînd ne dale sparte şi denivelări. Acelaşi aer vlăguit are şi terasa din faţa salonului. Mobilierul e ceva mai îngrijit, scaunele învederează urme de proaspete reparaţii, dar pardoseala poartă, parcă, urmele unui bombardament. Chelneri îmbrăcaţi în uniforme noi, bine croite, poartă cu un aer serafic meniul unic al casei – mixt-grill. Nici apa, nici vinul, nici oranjada nu sînt la gheaţă. Bolnava „Doina” face economie de parc-ar şti că n-o mai duce mult. Clientul subînţelege, face un schimb de regrete reciproce cu chelnerii şi încearcă să se mulţumească cu ce se oferă, ca omul la pomană. Mixt-grill-ul nu are nici o urmă de trecere prin mîinile unui bucătar, prin focul unei bucătării decît acela că e cald. Garnitura de orez, in schimb, vine de la frigider, păstrată probabil de la ultima nuntă, tăiere de moţ sau inmormîntare. Pomana de la „Doina” nu costă, e drepf, foarte mult, dar nici nu poţi să te bucuri de ea mai mult decît o dată. Sîntem alături de cei care sint întristaţi de greaua suferinţă în care se află „Doina” şi vom fi împreună cu ei în momentele grele cind îi vom spune „adio”. O stea ca o cruce pe poarta celor atinşi de ciumă.
Probabil că foarte curînd, „Selectul” va îndeplini haremurile pentru patru stele. O mare parte dintre insuficienţele de dotare pe care le-am remarcat cu alte prilejuri, au fost eliminate. Odată cu aceasta mai râmin de rezolvat doar sistemul de ventilaţie şi iluminarea, precum şi unele accente de stil în ţinuta ospătarilor. Capitolul la care „Selectul” a urcat constant, aflîndu-se in momentul de faţă printre favoriţii clasamentului, este calitatea clientelei airasă de varietatea meniului şi caracterul exclusiv al saloanelor. Am recomandat, aşadar, „Selectul” şi-l recomand şi acum. pentru că faima sa a luat-o înaintea haremurilor care îl opresc să intre in categoria de lux. Aceeaşi recomandare pentru „Moldova”, care din punctul de vedere al atracţiei se află alături de capetele de afiş din elită – „Balada”, „Capşa“, „Salonul spaniol”.

Ziarul Libertatea din 2 aprilie 1991 pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 

„Bild” – un „St. Pauli” al presei germane [II]

Pentru cei ce nu au citit săptămîna trecută prima parte a comentariului, reamintesc că „Bild“ este cel mai vîndut ziar din Germania (n-aş spune cel mai important)! După prezentarea sa generală, rîndurile de mai jos se  referă la munca de redacţie şi tehnicile de reclamă şi publicitate practicate de cotidianul amintit şi, în general, în Occident.

Secţia de creaţie

Două treimi din ceea ce se scrie pentru ziar se aruncă la gunoi! Reportajele de suspans se scriu din birou, dar au viaţă.
Unul din compartimentele cele mai importante de la „BM“ este „Nach-richten“ (Ştiri). Contrar aşteptărilor – adică un serviciu specializat pe selecţia ştirilor şi, eventual, caracterizat de o muncă monotonă super-tehnicizată – am descoperit un adevărat centru de creaţie; unde redactorii stăteau cuminţi în… băncile lor şi făceau compuneri ca la şcoală. Subiectele erau provenite, într-adevăr, din ştirile transmise din ţară, dar ştiri succinte, laconice şi presărate doar cu date, ora şi locul „faptei”, vîrsta personajelor, cine a intervenit (poliţia, salvarea, oameni de pe stradă etc.). Preluînd aceste informaţii, redactorii trebuiau să scrie un „story” cît mai dramatic, răscolitor şi plin de pilde. Spre exemplu, în februarie, pe lacul îngheţat din Hamburg copiii patinau tot timpul. Intr-o zi, gheaţa s-a rupt şi doi copii de-abia au fost salvaţi cu ajutorul unui elicopter de poliţie. Ziaristul care a preluat ştirea, s-a interesat imediat cine a anunţat poliţia, dacă poliţistul respectiv avea copii acasă, ce-a simţit cînd i-a văzut pe micuţi zbătîndu-se neputincioşi, cum i-a salvat ş.a.m.d. Dintr-o ştire banală (dar desigur impresionantă), s-a ajuns la un adevărat reportaj plin de suspans şi care a stors multe lacrimi. Totul nu a depăşit însă o filă şi jumătate de text, astfel că deznodământul fericit se putea afla rapid. Mai important de consemnat ar fi însă faptul că secţia alcătuită din 5 redactori oferea zilnic cam 8-10 „stories“ din care se publica una, maximum două. Restul, la gunoi! Am întîlnit în secţie doi stagiari (absolvenţi de ziaristică) care se autointitulau „ziarişti de coşul de hîrtie“ întrucît de vreo lună nu li se publicase nimic! Numele în ziar, oricum nu şi-l vedeau pentru că regula secţiei era ca autorul semnat să fie cel ce a transmis ştirea „primară”. Curios este că nu păreau dezamăgiţi, fiind obişnuiţi cu acest concept de la „Bild“ de calitate prin cantitate: se publică numai ce-i mai bun, din multele articole scrise, redactorii nefiind afectaţi financiar întrucît plata prin „acord” are o foarte mică pondere.

Secţia de… Poliţie

Pentru a ajunge primii la locul faptei „Bild” interceptează convorbirile Poliţiei.
Cînd am intrat prima oară în această secţie a ziarului, am crezut că sînt chiar Ia Poliţie. Cinci-şase băieţi tineri (pînă în 30 de ani), parcă selecţionaţi pentru a reprezenta rasa pur ariană, stăteau cu picioarele pe birou şi beau cafele (stil american totuşi – trăiască Marshall!). Pereţii erau tapetaţi cu hărţi detaliate ale oraşului, cu fotografii de victime şi corpuri delicte, iar pe birouri, printre calculatoare, cîteva staţii de emisie-recepţie. Unele erau fixate pe frecvenţele de comunicare ale Poliţiei, Pompierilor şi Salvării, iar altele pe frecvenţe proprii de legătură între redactori. Interceptarea mesajelor Poliţiei (vedeţi, acolo e invers!) este interzisă, dar un acord tacit al autorităţilor se subînţelege. În acest mod, cum se întîmplă un sentiment deosebit, reporterii se urcă în maşină şi pleacă la locul faptei, deseori ajungînd înaintea echipajelor operative. Intr-o zi s-a anunţat prin staţie că o maşină „cursă “ se află lîngă o mare bancă şi urmează să explodeze. Echipajul „Bild“ a ajuns cel dintîi reuşind să fotografieze maşina de aproape şi să surprindă panica trecătorilor creată de apelurile, unui agent de circulaţie. De-abia apoi au venit geniştii, au degajat zona şi au trecut la lucru. Desigur, a doua zi a apărut un reportaj de senzaţie, cu tot felul de amănunte, chiar dacă alarma cu bomba s-a dovedit a fi falsă. După două-trei de astfel de deplasări în teren, ziariştii ajung pe seară acasă unde, în loc de televizor, dau drumul la o staţie de interceptare cumpărată din banii lor (costînd cam 2 000 DM). Poate apare ceva…

Norocul îi ajută pe cei puternici

Cînd atingi o anumită valoare şi audienţă publicistică, „bombele” vin singure spre tine. Preferinţa „Bild“-ului – subiecte lacrimogene.
Pentru că aşa e rînduit de cînd lumea, norocul îi ajută tot pe cei puternici. Am constatat asta la secţia „Poliţie” de la „Bild”: într-o zi sună la redacţie o mamă disperată că de 3 luni i-a dispărut fiul. Un reporter şi un fotoreporter – se deplasează la domiciliul respectivei, iau citeva date despre băiat (22 de ani, scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier provocat de el şi unde i-au murit 3 prieteni ş.a.) şi pleacă promiţînd că vor face ceva pentru a-l găsi. A doua zi, într-un parc este găsit un cadavru în stare de putrefacţie. „Bild” soseşte din nou primul, are exclusivitate şi constată cu stupoare că băiatul e cel căutat de mama sa (identificare după acte, desigur). „Story-ul” e gata făcut, citeva fotografii cu băiatul viu şi mort se ataşează rapid şi a doua zi reportaj de senzaţie: „drama unui tînăr, sinucidere cu stupefiante, amănunte neştiute încă de Poliţie” (foto 1). La sfîrşitul zilei, băieţii din secţie miraţi şi ei de cit de bine le-a ieşi reportajul, remarcă macabru că mama băiatului a spus „Găsiţi-l!”, dar nu şi „Dead or alive!”…

Decenţă şi sex-stories

Subiectele „sexy” fascinează întotdeauna, însă detaliile sînt apanajul revistelor de specialitate. În „Bild”, vedetele porno apar în combinezon.
Două noţiuni incompatibile la prima vedere, sînt puse de „Bild“ , în relaţii de determinare cu multă artă. Aici ar fi un capitol de unde un anume gen de presă românească (condusă indubitabil de ,,Oblio“) ar avea ceva de învăţat. Desigur, în  Germania există şi presa „Porno” cu un statut bine definit, dar care nu se încurcă printre celelalte ziare. Totuşi, sex-stories îşi găsesc întotdeauna loc şi în publicaţiile… normale, fără a scădea din prestigiul sau prestanţa lor. Senzaţionalul extras din acest domeniu este filtrat cu multă rigoare, astfel încît doar problemele de fond se prezintă cititorului care poate fi şi sub vîrsta de…16 ani. Un serial de succes în „Bild” este intitulat „Starurile furişate în saloanele germane”. Viaţa vedetelor porno care au activat în S.U.A. sau alte ţări şi retrase la „pensie” în Germania, este prezentată cititorilor cu toate implicaţiile ei sociale şi… financiare. O fotografie din zilele de glorie („cenzurată”, desigur) şi una înfăţişînd-o pe vedetă alături de soţul sau familia sa, completează un reportaj de efect şi interesant prin amănuntele detaşate de pelicula video (foto 2).
Un alt gen de sex-story practicat de „Bild” este cronica filmelor sau programelor TV. În afară de o categorisire pe bază de punctaj a valorii filmelor de „miezul nopţii” (rareori obţinîndu-se note de trecere), cotidianul este receptiv la orice scandal a-diacent. Mare tapaj s-a făcut cu emisiunea „Magazinul femeilor” deoarece redactoriţa TV Hella von Sinnen a avut ideea de a prezenta pe micul ecran şi bărbaţi… goii, în replica atîtor emisiuni pentru distracţia bărbaţilor. Actul ei de curaj a fost însă violent amendat de orgoliile masculine. Oricum, pentru „Bild” a fost benefic, întrucît trei zile a avut prima pagină asigurată. La fel a profitat şi de scandalul de la canalul de televiziune RTL dintre director şi… parohul companiei. Tema discordiei: emisiunea tip concurs „Tutti Frutti” unde cîştigătorii aleg o dansatoare să facă strip-tease „in live”. Dar, concurenţii (bărbaţi şi femei) mai şi pierdeau şi atunci trebuiau să ia ei locul dansatoarelor! Punctul de vedere catolic al parohului, lupta sa împotriva „imoralităţii” şi intenţia de a se plînge Papei, au fost surprinse în „Bild” sub titlul „Prea mult Tutti Frutti”. Imediat dedesubt, o declaraţie a cancelarului Kohl cu titlul „M-am înşelat” (pe altă temă, desigur) este paginată „hoţeşte” de parcă ar fi referitoare la articolul precedent. Şi astfel din aproape nimic, iese din nou o pagină întîi care îţi „ia ochii”.

Pentru ce se mai vinde ziarul

„Bild” speculează pasiunile facile ale cititorului – jocuri de perspicacitate, tombole, concursuri puerile.
În politica ziarului, rolul unor rubrici fixe de cîţiva ani este bine definit. Există cititori ai ziarului numai pentru horoscopul publicat, pentru prognoza vremii sau pentru jocurile propuse. Aceste subiecte nu lipsesc în nici o zi din ziar existînd chiar experienţa unor furibunde ameninţări cînd s-a încercat renunţarea la vreuna din ele. Jocurile sînt atît de puerile încît te întrebi cum un adult se poate opri la ele ca să le ia în serios. Cînd vezi însă ce premii se pot acorda (de la o mie la 30-40 de mii de DM) mai că-ţi vine să arunci o privire. De obicei trebuie să ghiceşti ce reprezintă o fotografie (în general obiecte de uz casnic), sau să deduci nişte numere dintr-o suită, oricum ceva la nivelul paginii pentru copii din „Rebusul” nostru. Condiţia care trebuie îndeplinită este, însă, participarea cu răspunsurile exacte şi cu taloanele publicate în ziar pe o anume perioadă (15-30 zile). Este atît de simplu şi are un efect uluitor pentru că toată lumea îşi face abonament la „Bild” fiind ademenită de sumele mari. Ziarul îşi coboară „ştacheta” stilistică deliberat în favoarea creşterii vandabilităţii. Poate fi acuzat patronul pentru aşa ceva? Se pare că da, însă pe el îl interesează mai întîi banii!

Reclamă adevărată

Încolţit de peste tot cu magicul cuvint „Bild”, sfîrşeşti prin a cumpăra ziarul.
Ca orice firmă occidentală, fie ea fabrică, bancă sau ziar, „Bild“-ul trăieşte prin reclamă şi publicitate. Acestea ar putea fi împărţiţe în trei categorii: publicitate de prezentare a ziarului (aici dă bani), publicarea anunţurilor de reclamă (primeşte bani, foarte mulţi) şi sponsorizarea de mari acţiuni, spectacole, concursuri. Acest angrenaj funcţionează perfect, astfel încît cîştigurile sînt uneori comparabile cu cele provenite din vînzarea ziarului. Publicitatea şi-o face în cele mai diferite moduri: pe stradă, tot timpul întîlneşti panouri de afişaj cu „Bild“, maşinile redacţiei se plimbă prin oraş cu afişe care anunţă „bomba” zilei publicată în ziar şi concepute incitant: „Droguri la închisoarea Santa Fe. Poliţia, ca de obicei, nu ştie nimic!” Nici mijloacele de transport în comun n-au scăpat de tapetarea caroseriilor cu benzi publicitare. Cel puţin în Hamburg (unde „Bild“ îşi are sediul central) nu poţi să întorci capul fără să nu vezi sigla ziarului.
In privinţa publicării anunţurilor, spaţiul acordat nu scade niciodată sub 50% din număruş total de pagini (variabil între 8 şi 20). Ponderea cea mai mare o au anunţurile magazinelor prezentînd produsele la care fac reduceri de preţuri (în fiecare zi altele).
In fine, sponsorizarea este o preocupare importantă a ziarului. De fapt, o „firmă “ cum este „Bild” nu-şi poate permite să lipsească de pe lista marilor sponsori la vreo manifestare publică de amploare. „Noblesse oblice”, dar nu numai atît, ci bombardarea cetăţenilor prin toate canalele de mass-media este urmare a studiilor de psihologia cumpărătorului: potenţial, care sfîrşeşte prin a deveni unul real.
Toate fenomenele surprinse despre ziarul „Bild“ nu se pot dezvolta însă decît într-un cadru cum este presa germană (occidentală), fiind nu numai a patra putere în stat, dar şi o adevărată forţă economică. Ar fi greşit să credem că toate acestea vor deveni de la sine şi în România, urmînd o evoluţie firească. Factorul uman caracterizat de profesionalism, conştiinciozitate şi disciplină este decisiv.

Răzvan MITROI

Ziarul Libertatea din 2 aprilie 1991 pag. a 7-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 2 aprilie 1991 pag. a 8-a ▼ Click pe imagine pentru mărire