Publicat: 6 Noiembrie, 2016 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1991

Senzaţionalul cu orice preţ

Bluff-ul Isărescu!

'Averea lui Dracula' în variantă autohtonă - un serial palpitant prin lipsa de... surprize

Am urmărit aseară, cu sufletul la gură, apariţia la TV a domnului Mugur Isărescu, sub genericul "Dezvăluiri senzaţionale despre conturile secrete ale lui Ceauşescu."

Distinsul guvernator al Băncii Naţionale ne-a explicat că "după îndelungi cercetări s-a descoperit că Ceauşescu a semnat un decret prin care se autoriza vînzarea a jumătate din rezervele de aur ale ţării în scopul achitării datoriei externe.

Asta o ştiam. 
Ce nu ştiam — fii probabil că aceasta a considerat domnul Isărescu că ar fi partea senzaţională a afacerii — este dacă ACEASTÃ OPERAŢIUNE A FOST EFECTUATÃ ÎN FOLOSUL ŢÃRII SAU A SERVIT SALVARII PRESTIGIULUI DICTATORULUI.

De altfel, nici domnia sa nu ştie exact, doar istoria urmînd să stabilească adevărul.

În afară de asta, am mai fost informaţi că firma de avocaţi angajată de guvern pentru a depista eventualele conturi şi depozite secrete este cea care a oprit difuzarea filmului "Averea lui Dracula", realizat de televiziunea canadiană — şi asta pe motiv că doi dintre foştii săi angajaţi puseseră date secrete rezultate din investigaţii la dispoziţia televiziunii.

Guvernul român, mai aflăm, nu are nici un amestec în această interdicţia şi la această oră după toate eforturi depuse, mai rămîne de stabilit ultim amănunt: dacă în străintate se află active (bani, aur)  aparţinînd cuplului dictatorial!!!  
Atîta tot...

Ceva ne face să credem — şi răspunsul nu-i vom avea, probabil, decît atunci cînd domnul Isărescu se va hotărî să facă dezvăluirile de rigoare — că în străinătate se află depusă o comoară.

Mai exact, în seifurile firmei angajate să caută conturile, căreia i s-a plătit bani grei pentru o operaţiune care sîntem tentaţi să băgăm mîna în foc că nu va duce la nici un rezultat. 
Cum n-au dus nici altele de acelaşi fel.

Să avem, însă, răbdare: averea în Dracula nu a fost încă complet irosită!

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 6 noiembrie 1991, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

K.O. 

Intr-un interviu transmis la radio, profesorul naţional-tărănist GabrieI Ţepelea ne informează cu mîndrie că însăşi doamna Baker, soţia secretarului de stat american, manifestă un mare interes pentru ţara noastră. Domnul profesor nu precizează, insă, natura acestui interes. Destul de lesne de bănuit, avind în vedere faptul că numele de domnişoară al lui Mrs. Baker are puternice rezonanţe maghiare... 

GURA LUMII

(INFORMATII PENTRU CARE NU BAGAM MANA IN FOC)

• DESPRE DUALISMUL MAGHIAR-UNGAR

Îndelungata şi fertila perioadă a dualismului austro-ungar a lăsat nostalgii de neşters in conştiinţa unora — nu mulţi, e drept, dar vajnici — dintre membrii minorităţii noastre majoritare. Aşa se face că s-a ajuns, în zilele noastre, Ia aplicarea unei formule originale: în lipsa partenerului chesăresc, rămas cuminte între graniţele sale contemporane, fără aspiraţii (vizibile) de ordin geografic, crăeştile figuri aplică — de cînd s-au dedat pluripartitismului în cadrul partidului unic — o metodă originală: cea a dualismului maghiaro-ungar!
Mai pe înţelesul românului înseamnă că una grăiesc: distinşii reprezentanţi — parlamentari sau neparlamentari — în ţara în care s-au născut şi trăiesc, şi alta spun Ia Budapesta, Viena sau la Washington D.G. La Bucureşti sau la Oradea se bat cu pumnii în piept că sînt cetăţeni loiali şi că atunci cînd s-au grăbit să se- pare şcolile, grădiniţele, fabricile şi instituţiile n-au avut altceva în minte decît drepturi egale şi nu privilegii, iar la "Panorama" şi-aduc bine aminte că sînt asupriţi cu limba română şi alte instrumente tăioase de acest fel, Apoi se reîntorc şi ne traduc ce-au vrut, să spună, pentru că, bineînţeles, noi am înţeles cu totul altceva. Treptat-treptat, procedeul se perfecţionează şi nu va mai trece, probabil, mult, pînă cînd domnul Szocs, de pildă, ne va convinge că albul se traduce, în maghiară, prin negru. Şi viceversa...    

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 6 noiembrie 1991, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Dosarul "HAR-COV"

De bunăvoie, cu 17 cuţite în spate!

Luni după-amiază, parlamentarii UDMR-işti au pedalat pe ideea că românii din Harghita şi Covasna au plecat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni către alte meleaguri. Au mai spus că pe acolo nici vorbă de şovinism, de iredentism, de agresivitate.
Vorbele sînt vorbe, faptele sînt fapte. Un tînăr ne-a căutat marţi la redacţie şi ne-a rugat să nu uităm, ci... SA NE  ÎNTOARCEM ÎN DECEMBRIE 1989, ÎN HARGHITA

Între românii care au     plecat din cele două judeţe spre alte meleaguri, tot româneşti, s-a aflat şi MARIAN BALTAG în prezent plutonier de poliţie Ia Brăila, oraş în care, acum, îşi are şi domiciliul. Un tînăr care a fost luat din Harghita, în 1989, pe targă şi doar astfel a scăpat cu viaţă.

Ne spune: — Sînt absolvent al Şcolii militare de subofiţeri din Cîmpina; promoţia 1984. Pînă la 22 decembrie 1989, am lucrat la Miliţia, din Odorheiul Secuiesc în funcţia de agent de ordine, conducător pe patrulă auto. In ziu de 21 decembrie 1989, ora 21, am intrat de serviciu, conform graficului, pînă pe 22, ora 5. La terminarea programului, m-am dus acasă, iar în jurul orelor ... am fost chemat şi m-am prezentat la sediul Miliţiei, unde am primit permisiunea de a ne prelua patrula auto şi a transporta cadrele fără telefon şi la distanţă mare de organ la sediu, în jurul orelor 11, circulînd pe raza municipiului, am primit ordin prin staţie să mă retrag de urgenţă la sediu. Acolo am parcat autoturismul în curte, Ni s-a transmis că în Bucureşti a izbucnit o revoltă populară , la sediul Palatului. Pe la ora 12, cadranele am primit ordin de la maiorul Beiuşanu Mihai, înlocuitor la comanda unităţii, să depunem armamentul cu muniţia din dotare în camera de armament, fapt ce s-a şi realizat (n. red.). Între timp, se     primise telefon că la sediul Consiliului Popular municipal se adunase o mulţime de oameni care au intrat cu forţa în clădire, unde au devastat, distrus şi incendiat birourile.
Ni s-a cerut să încercăm să discutăm cu cetăţenii, să ia spunem că nu avem nimic împotriva voinţei maselor largi,
La un moment dat, în jurul orei 13, grupuri de oameni s-au apropiat de sediul organului de miliţie, adunîndu-se treptat circa 1500 — 2000 de cetăţeni, care din prima fază a a devenit agresivi, răsturnînd şi incendiind toate autoturismele, proprietate particulară, parcate în faţa unităţii.
S-a hotărît ca lt. maj Ciurcanu Viorel, şeful biroului Pază şl Ordine, să se adreseze celor din stradă printr-o port-voce. Le-a spus clar că nu trebuie, nu au de ce să fie agresivi; i-a rugat să nu o mită acte de vandalism. Aşa cum simţeam toţi, li s-a pre cizat că nu ne vom implica în luarea de măsuri de rezistenţă, de susţinere a regimului dictatorului, şi că, de altfel, noi am şi depus armele şi aşteptăm dispoziţii (s. red Au început huiduieli şi o ploa ie de pietre a spart geamurile clădirii. După puţin timp, un cetăţean a luat o porta-voce şi, în faţa sediului, s-a adresat mulţimii, în limba maghiară. Dîndu-i ascultare, majoritatea celor adunaţi s-au îndepărtat la o oarecare distanţă.

— Cu aceasta, s-a încheiat?
— Nici vorbă! A intervenit o femeie, care a început să incite mulţimea, tot în limba maghiară, înjurînd birjăreşti. La îndemnul ei, mulţimea a năvălit peste gardul unităţii a înconjurat clădirea, răsturnind şi incendiind şi alte maşini. Au forţat uşile de la intrare cu răngi şi ciomege şi, pătrunzînd în incintă, au Iovit cadrele pe care le-au întîlnit. Se cerea să fim omorîţi pe loc pentru că sîntem miliţieni şi nu vrem să vorbim ungureşte. Au fost forţate şi devastate birourile, sparte fişetele, incendiate încăperile. Am ieşit în stradă fără să ripostăm.

— Ce s-a întimplat apoi?
— La îndemnul unor manifestanţi, ni s-au rupt epoleţii.
pe urmă am fost dezbrăcaţi, iar uniformelor li s-a dat foc In pantaloni şi cămaşă, am apucat să scap prin curtea din spatele unităţii, unde m-am intilnit cu un cetăţean pe care îl ştiam din vedere şi l-am rugat să mă ajute. Mi-a dat hanoracul lui şi am în cercat să ies pe poarta de acces auto. Mi-au tăiat însă calea şi am fost lovit din nou, nepermiţîndu-mi-se să plec din unitate. Şi cel care voise să mă ajute a fost trintit la pămint, călcat în picioare.

— Nu exageraţi?
— Nu. Am reuşit să scap pe moment, refugiindu-mă din nou în sediu, însă a trebuit să ies imediat, deoarece incendiul se extinsese. Pină şi maşinile pompierilor au fost blocate, nefiind lăsate să intervină în faţa sediului am fost lovit de două ori cu o ţeavă in cap. Am fugit pe poarta principală, dar după vreo 50 de metri am fost înconjurat de cîţiva inşi, care au început să mă lovească mişeleşte cu tot, ce aveau în mînă — ciomege, ţevi, răngi. Am căzut la pămint fără cunoştinţi. Mi-am revenit abia a doua zi dimineaţă, la 23 decembrie 1983, în spitalul din Odorhei la reanimare. Aveam nu mai putin de 17 lovituri de cuţit şi doar faptul ca făcusem cîndva mult sport şi muşchii erau, cum se spune, tari au împiedicat lamele să pătrundă în inimă, La spital în aceeaşi rezervă era internat, desfigurat, maiorul Beiu-şanu Mihai. N-am putut vorbi, între noi decît după două zile. Pînă la 26 decembrie, ci am rămas internat în acest spital, am fost tratat cu indiferenţă, neglijaţi aproape total de asistentele medicale, toate de naţionalitate maghiari care ne jigneau, ne adresau acuzaţia că sîntem terorişti şi afirmau că le-am împuşcat , copiii şi familiile. Aberaţii. Ni s-a refuzat hrana strict necesară, avînd noroc cu o infirmieră care, de milă, a furat pentru noi cîte ceva de la sala de mese. În seara zilei de 27 decembrie, pe la ora 22.30, fiind în rezervă cu maiorul Beiuşanu Mihai, am observat că au intrat în salon vreo 6—7 bărbaţi în uniformă de gărzi naţionale. Ne-au spus că ne vor scoate din spital, dar nu ne-au precizat unde ne vor duce. Eu aveam un furtun de absorbţie pentru oxigen, ataşat pleurei plăminul sting. Deşi am insistat să ne spună ce au de gînd cu noi, ne-au spus din nou că au primit ordin să ne scoată din spital, dar nu cunosc locul unde trebuie să ne ducă. La un moment dat, a intrat în salon o soră medicală, care mi-a smuls violent furtunul de oxigen din spate. M-a înjurat şi a zis că populaţia Odorheiului va intra cu forţa în spital pentru a ne omorî. M-am speriat şi m-am adresat "gardiştilor', spunîndu-le să nu ne mai chinuie. Mai bine să no împuşte pe loc. Cum nu puteam merge, am fost dus cu patul cu rotile pînă la lift şi pus apoi pe un cărucior. La parter m-am întîlnit cu colega mea: plt. Nodiş Ionel, lt. maj. Buie Mircea, maior Beiuşanu Mihai, cp. Fekete Istvan şi alţii. Păziţi de cetăţenii din gărzile naţionale, am fost conduşi în curtea spitalului; unde-am fost îmbarcaţi intr-un autocar fără să ni se spună direcţia de deplasare. Am văzut că ne îndreptăm spre Miercurea Ciuc. Pe tot acest traseu, de 45 de km, am tot rugat să ni se spună ce se va întîmpla cu noi, însă n-am primit nici un răspuns. Pe la miezul nopţii am ajuns la Miercurea Ciuc, unde autocarul a oprit în faţa Consiliului Popular; şi, după vreo 13 minute, ne-am îndreptat către Spitalul judeţean, unde am fost debarcat, la cererea mea. Aici am găsit o înţelegere şi am fost internat la Chirurgie. Am rămas acolo pînă Ia 30 decembrie, cînd am fost transferat la infirmeria U.M. 01079, unde medicul militar M.I. maior Mircea Pastor s-a străduit să mă salveze.

— Ce se întîmplase între timp acasă, cu familia?
— Familia mă considerase dispărut, neavînd nici o ştire în legătură cu situaţia mea. Îngrozită, soţia — însărcinată şi cu un copil de opt luni — s-a ascuns în subsolul blocului: grupuri de maghiari mergeau pe la locuinţele miliţienilor, le devastau, şi incendiau. S-a refugiat apoi la un coleg, Gherasim Paul, care reuşit să scape de agresiunile din ziua de 22. Cum exista riscul să fie descoperită şi acolo, soţia a luat copilul şi a mers la un vecin. E maghiar, un om tare cumsecade, nu vreau să-i dau numele, pentru că ar fi păcat să pătimească. Cu toate încercările lui, nu a reuşit să afle nimic despre mine: spitalele refuzau să dea informaţii despre cadrele M.l. internate. Abia Ia 31 decembrie, am aflat veşti despre familia mea. La aceeaşi dată, au sosit părinţii mei de la Brăila, luîndu-mi soţia şi copilul acasă. La 31 decembrie m-am dus şi eu, fiind încă într-o stare foarte gravă, la Brăila.

— Aţi rămas la Brăila şi cu familia şi cu munca. Un român, deci, care "a plecat de bunăvoie şi nesilit de nimeni" din Harghita...
— Nu vreau să despic firul în patru Harghiteni sînt oameni de ispravă. Tulbură însă apele printre ei extremişti care pîndesc cu şişul în tureacă.

Petru CALAPODESCU

Ziarul Libertatea din 6 noiembrie 1991, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 6 noiembrie 1991, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire