Publicat: 6 Noiembrie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

ROMANţă crudă...

Marţi seară, în chiar ziua spectacolului "Dosar Roman&Comp", televiziunea română a programat un film de excepţie: "Fata fără zestre". În original - "Romanţă crudă". O piesă clasică extraordinar transpusă în limbaj filmic de Eldar Reazanov, autorul celebrei pelicule "Gară pentru doi", cu nu mai puţin celebrul regizor şi (aici) actor Nikita Mihalkov, în rolul unui fante provincial ce rupe - definitiv - inima unei candide provinciale.

Într-un fel, trauma se suprapune uneia politice. Dl Roman ar fi putut fi interpretul unui astfel de rol. Dacă n-a şi fost cumva. Spre deosebire de cel din film, domnia sa a rupt inima "târgului". A ţării. A sedus-o, cu tinereţea sa, cu nonconformismul puloverelor sale, cu cele şapte limbi, plus rusa, vorbite fluent, cu dorinţa sa sinceră de a sfărâma vechile mecanisme. Dincolo însă de aceste discursuri publice, în culisele vieţii politice post-revoluţionare, se întâmplau parte din lucrurile care ies acum la iveală. Sub forma acestui caraghios de patetic dosar trimis Procuraturii. Caraghios, pentru că pot să bag mâna în foc că nu va avea nici un fel de urmări. Procuratura devine, tot mai mult, un soi de linie moartă unde se garează toate trenurile pierdute ale tranziţiei. Unde ruginesc toate locomotivele reformei.
Bănuiesc că va fi o simplă joacă pentru dl Roman să demonteze toate acuzele care i se aduc şi să le transforme într-un nou capital politic. Nu pentru că acuzele n-ar incrimina nişte fapte reale. Nu. Ci pentru că aceste fapte s-au derulat în baza unui principiu la acea oră clasic: principiul lui "scoaIă-te tu, ca să mă aşez eu". Dictatura practicase sistematic acest principiu. Cum ieşeau din graţii şi din funcţii, ocupanţii vilelor din Primăverii erau trimişi în cartiere. După Revoluţie, operaţia a fost radicală. Primii care au acceptat-o au fost chiar foştii nomenclaturişti. N-au crâcnit. Părea normal - era regula jocului. Cartierul Primăverii - simbol al împărtăşaniei din potirul Puterii - trebuia să revină noilor nomenclaturişti. Care nici n-au stat pe gânduri. Care nu s-au încurcat cu aranjamente legale. Vremea lor se părea că venise pentru totdeauna.

Că n-a fost aşa, e altă problemă. După cum o problemă e şi că cei veniţi mai târziu găsesc, iată, cuiburile ocupate. Acţiunea juridică avansată nu e altceva decât aplicarea clasicului principiu amintit. Motivaţia nu e morală. Ea e materială. O romanţă pe cât de veche, pe atât de crudă. Fetele fără zestre ale zilei nu concep să rămână... ne-măritate.

Octavian ANDRONIC

Adevărul despre... tirajul "ADEVĂRULUI"

Fosta "Scânteie” (chiar şi a Poporului) aplică o nouă diversiune: inventează tirajele altor gazete, pentru a şi pune în evidenţă pe al său. Minţind cu neruşinare. Pentru că nu tirajul scriptic reprezintă realitatea, ci CEREREA (aşa cum apare ea din scriptele Rodipet) este de:

• 38.275 exemplare în octombrie

• 22.067 exemplare în noiembrie

Diferenţa, până la 151.000 exemplare, calculaţi dv. unde se duce...

JURNAL AUSTRAL

CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL (DE SUD AL) PĂMÂNTULUI

Am început, sâmbăta trecută, relatarea peripeţiilor — neoficiale — ale turneului oficial întreprins de o delegaţie română condusă de preşedintele lliescu în zona australă, cu prilejul participării la mitingul francofon din Mauritius. Continuăm astăzi, cu cel de-al doilea episod.

SOMMET ÎN DECOR DE CARTE POŞTALĂ ILUSTRATĂ

Aşa cum spuneam, Airbusul „Moldova." a aterizat pe aeroportul internaţional al insulei-stat Mauritius după lăsarea serii, în urma unui zbor de circa patru ore de la Harare (Zimbabwe) pe deasupra uriaşei insule Madagascar. Avionul nostru s-a aşezat cuminte la gura tunelului şi, în dreapta noastră, am recunoscut silueta specială a Concordului Air France cu care, ceva mai devreme, sosise preşedintele Mitterrand.

Primirea s-a desfăşurat în salonul oficial al aeroportului. Marea majoritate a funcţionarilor şi oficialilor mauricieni au trăsături hinduse. Este, dealtfel, grupul etnic majoritar. Şi cel
mai activ. Preşedintele şi primul-ministru fac parte din aceeaşi etnie. Delegaţia noastră se îmbarcă în vehiculele puse la dispoziţie — pentru dl lliescu un Renault Safrane nou-nouţ, din "bateria" de vreo 40 pe care sora Franţă le-a pus la dispoziţia organizatorilor pentru şefii de delegaţii — şi în curtea aerogării mai rămânem doar noi, ziariştii.

A rămas ceva nerezolvat în ce ne priveşte. Maşina de bagaje. Inventiv, un băiat (de-al nostru) din gardă, ne propune să ne luăm fiecare geamantanul în braţe. După circa două ore neînţelegerea se rezolvă şi pornim spre locul de destinaţie. Străbatem, prin întuneric şi pe partea stângă a şoselei (asfaltul — turnat recent tot francezi, e impecabil), toată insula, cale de vreo 60 de kilometri cât are, de la sud spre nord. Descindem la motelul "La Casuarina" din Triolet unde vom locui pe parcursul sommet-ului. Delegaţia noastră e la un alt hotel — Le Grand Gaube — şi n-aveam s-o întâlnim decât în ultima zi. În Mauritius e primăvară, temperatura se învârte în jurul a 20—30 grade Celsius, sezonul turistic e abia la început — deşi vremea e cam ca la noi pe litoral în august, în plus, turiştii au fost „izgoniţi" din zona nordică a insulei unde toate spaţiile de cazare au fost puse la dispoziţia delegaţiilor.

Motelul arată ca zona vilişoarelor din Costineşti, mai elegante însă şi presărate într-un parc cu vegetaţie exotică, dominată de palmieri şi cocotieri. Restaurantul s-a închis, bagajele n-au sosit încă şi singurul lucru care ne rămâne de făcut după luarea în primire a camerelor este să traversăm şoseaua şi să intrăm pe plajă. În lumina lunii marea se agită uşor lăsând să se întrevadă deja nuanţele turcoaz specifice.

După o altă oră sosesc bagajele şi se încheie prima zi în arhipelagul de vis al Oceanului Indian, unde a doua zi vor debuta lucrările celei de-a 5-a conferinţe a şefilor de stat şi de guvern „DIN ŢARILE AVÂND ÎN COMUN FOLOSIREA LIMBII FRANCEZE" — cum se traduce, oficial noţiunea de FRANCOFONIE.

Sâmbătă plecăm cu microbuzul spre capitală, Port Louis, în apropierea căreia, la Instiitutul Mahatma Gandhi, are loc deschiderea oficială a conferinţei.

Traficul e intens şi întârziem. Ajungem exact in momentul in care îşi fac apariţia delegaţiile, conform protocolului. Asta ne face să nu mai intrăm în clădire şi să rămânem, pe platoul rezervat audiovizualului, de unde avem o perspectivă excelentă. De la 9,15 până la 9,55, Renault-urile oficiale, înconjurate de vehiculele de securitate trag una după alta, venind din stânga, la rampa sălii. Coboară fel de fel de personaje, între care se remarcă africanii tradiţionalişti în largi halate albe. Apare preşedintele bulgar Jelev, iar după aceea preşedintele lliescu. Grupul de ziarişti îl întâmpină cu simpatie. Preşedintele comite "o nouă gafă" — cum ar spune un asiduu comentator al gesturilor prezidenţiale — şi se întoarce spre grup, salutându-i pe reprezentanţii presei.

Mareşalul Mobutu, împreună eu doamna Mama Bobi Ladawa au o problemă, încercând să intre amândoi pe covorul roşu. Grijulie, echipa de protocol îi desparte la timp.
În vedetă, îşi face apariţia pe sensul invers decât celelalte delegaţii, preşedintele Mitterrand. Este vioi şi afabil şi culege cele mai multe aplauze. Ne îmbulzim alături de ceilalţi confraţi spre sală, unde găsim câteva locuri la balcon.
Şefii de stat şi de guvern iau loc, pe rând, pe scenă, într-un amfiteatru compus din cinci rânduri de pupitre.
Pe primul rând stau gazdele, Mobutu şi Mitterrand, care de asemenea, intră ultimul în scenă, nu înainte de a strânge mâinile domnilor lliescu şi Jelev.

Şedinţa solemnă e deschisă de primul ministru al ţării gazdă, E.S. Anerood Jugnauth. În sală şe află un grup maşiv de soţii de şefi de delegaţii între care se remarcă un singur... soţ: dl Abbes Guenned soţul doamnei Laurette Onkelinx, şefa delegaţiei comunităţii franceze din Belgia. Ia cuvântul apoi preşedintele Mitterrand, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al ultimei conferinţe desfăşurate la Chaillot, Paris.
Discursul său are obişnuitele accente lirice înecate însă într-un viguros atac polemic la adresa americanilor si a pretenţiilor lor de la negocierile GATT de a introduce produsele culturale pe lista bunurilor exceptate de taxe.
Este o mai veche dispută care răbufneşte acum, principala victimă a expansiunii filmului şi televiziunii americane fiind Franţa.
Comunitatea de limbă şi cultură francofonică este invitată să apere, la nevoie cu arme politice, acest tezaur aflat în pericol.
Discursul preşedintelui francez va stârni o adevărată furtună internaţională ce va culmina cu o declaraţie iritată a lui Clinton, peste câteva zile. Aserţiunile lui Mitterrand stârnesc aplauze la scenă deschisă.
Se încheie faza solemnă şi se trece la următorul punct: "fotografia de familie".
Este o tradiţie şi, de data aceasta, anticipând momentul ce se va produce după amiază, în familie intră preşedintele lliescu şi prinţul Norodom Ranariddh al Cambodgiei - pentru că România va fi admisă după un stagiu de observator, în comunitatea francofonă, în timp ce Cambodgia este readmisă după o absenţă de mai mulţi ani.

Aici se încheie misiunea noastră gazetărească, de acum încolo noi — cei circa 500 de ziarişti — nemaiavând acces decât la conferinţa de presă finală.
Ni s-a rezervat un ghetto agreabil, la complexul La Canonniere, unde avem la dispoziţie informaţii diverse şi transmisii televizate, un restaurant exotic cu meniu de 20 dolari şi, la câţiva paşi, marea, incredibil de albastră, de clară şi de caldă.
Lucrările de după amiază ale sommet-ului au ca revelaţie un discurs al doamnei Claudette Werleigh, ministrul de externe din Haiti, care-l reprezintă pe exilatul preşedinte Aristide, a cărui absenţă s-a produs în ultimul moment din cauza evenimentelor din ţară ce i-au precedat reîntoarcerea oficială.
La Chaillot, Aristide, proaspăt ales şi proaspăt debarcat de militari a fost vedeta ediţiei, înconjurat de atenţia preşedintelui Mitterrand.
Tot la Chaillot a lipsit Mobutu, rejectat de un intens lobby canadian din cauza reprimării unor tulburări studenţeşti în Zair, ceea ce a făcut ca cea de-a 5-a ediţie să nu se mai desfăşoare în Zair cum fusese înţelegerea, ci aici, în Mauritius. 

LA SOMMET CA LA SOMMET...

Francofonia asta este o invenţie mitterrandiană. O nostalgie colonială şi o replică lingvistică a Commonwealth-ului, acum cu ambiţii politice, reunind în devălmăşie foste teritorii franceze de peste mări şi ţări, provincii europene de prin vecini. Povestea a început în 1986 la Versailles. A continuat, în anul următor la Quebec, în Canada, apoi la Dakar, în 1989 şi în 1991 din nou în Franţa, la Chaillot. S-a înlocuit în ultimul moment Zairul, din motivele cunoscute. Noi participăm din 1991 ca invitaţi. Evident, chestiunea a trezit controverse, şi atunci, ca şi acum. Că de ce suntem noi francofoni? Vorbim franceza? Nu. Dar bulgarii se ţin şi ei dc francofoni şi nu le reproşează nimeni chestia asta. În ce ne priveşte, intervine nuanţa politică şi şansa contestării. A indiferent ce. L-am întrebat pe dl preşedinte Iliescu, în avion, de ce crede dânsul că suntem noi mai francofoni decât alţii. Mi-a răspuns că problema comportă o altă dimensiune. Important este să fii integrat în ceva. Să nu fii singur. Am fost destulă vreme originali şi asta ne-a adus la izolare. Or, la noi, cultura franceză a marcat în ultimul secol puncte importante. Cultura noastră este de formaţie francofonă şi asta nu se poate nega. Anglofoni nici nu ne-am prea putea reclama. Şi ne-am reclama degeaba căci Commonwealth-ul are chichirezul lui. Deci, e important că facem parte dintr-o structură culturală coerentă, a cărei componentă politică creşte, fără a intra în contradicţie cu alte structuri. Perfect de acord. De altfel, în chiar ziua deschiderii, după discursul preşedintelui Iliescu, calitatea noastră de invitaţi s-a transformat în aceea de membru plin, prin consensul adevărului şi datorită aranjamentelor diplomatice operate la reuniunea anterioară a miniştrilor de externe. Dl Meleşcanu devansase, de altfel, delegaţia cu câteva zile. Am mărit numărul membrilor de la 44 la 46 noi şi cambodgienii. Bulgarii rămân observatori până la viitoarea ediţie, din ’95, pentru care a fost aleasă ca gazdă - dintre Burkina Fasso, Camerun şi Benin - Beninul. Pentru cealaltă ediţie, cea din ’97, dl Iliescu a avansat, deja propunerea ca aceasta să se ţină la Bucureşti şi este foarte probabil să se întâmple acest lucru, pentru că o revenire pe continentul european face parte din tactica organizatorică. La Mauritius şi-au mai exprimat dorinţa de a deveni francofoni, cu acte-n regulă, Israelul şi Armenia. Basarabia se află pe lista de aşteptare încă de acum doi ani. Mai sunt Louisiana (?!), New England şi Val D’Aosta. A fost prezent, pentru prima dată la o conferinţă francofonă, secretarul general ONU, Boutros Ghali. Cu un discurs plin de emoţie francofonă. S-a întâlnit, într-o pauză, cu dl Iliescu. Au discutat mai mult. Mai ales despre Iugoslavia şi despre o soluţie regională a crizei. Ca şi despre ineficienta embargoului. Şi ineficienta promisiunilor de compensare a României pentru scrupulozitatea - ce devine de-a dreptul naivă - cu care încearcă să respecte nişte măsuri ce-o lovesc direct în interesele sale vitale... A discutat, pe îndelete, preşedintele român şi cu omologul său francez, în mai multe rânduri. Una din discuţii s-a prelungit peste o oră. A fost abordat şi subiectul vizitei pe care dl Iliescu o va face - probabil în decembrie - la Paris, ca răspuns la vizita preşedintelui Mitterrand la Bucureşti. O lungă şi agreabilă conversaţie a mai avut preşedintele şi cu preşedintele elveţian, Adolf Ogi. Partener da tenis al lui Dim Sturdza şi foarte interesat de România şi de progresele ei. Ba, a mai stat de vorbă preşedintele şi cu doamna Mama Bobi Ladawa, soţia (a nu se ştie câta) preşedintelui zairez Mobutu, la dineul oficial, unde protocolul i-a aşezat alături. "Întrebaţi-mă despre ce nu avem!" - a fost răspunsul sugestiv al dnei Mobutu la o întrebare a preşedintelui în legătură cu darurile cu care natura a înzestrat Zairul. Presa mauriciană nu mai ştie altceva decât sommet-ul. Ziarele sunt pline de relatări "evenimenţiale". Toată lumea e dornică să fie un succes. Practic, o săptămână, vajnicii şi primitorii mauricieni n-au lucrat şi n-au trăit decât pentru asta. Pe plaja din Triolet un poliţist m-a întrebat de unde sunt. Când a auzit că din România şi-a amintit că au - sau au avut - acolo un antrenor din România. Din ce disciplină nu prea ştie. Oricât ar părea de straniu şi în acest capăt de lume sunt români. Câteva sute de medici care au studiat în România.

O pereche română stabilită aici de câţiva ani. Au căutat delegaţia noastră la hotel, dornici să stea de vorbă cu dl Iliescu. Au făcut-o. "Ar trebui să numim aici un consul onorific", i-a sugerat preşedintele ministrului de externe... Sommet-ul este un permanent du-te - vino. Delegaţiile se întretaie pe şosele, se urcă dintr-o parte în alta în vuiet de sirene, pe şoselele înguste ale insulei, printre câmpurile de trestie de zahăr. Din loc în loc ziduri stranii din blocuri masive de piatră. Sunt fragmente de rocă împrăştiate de vulcani, pe care localnicii le-au strâns de secole pentru a putea planta câmpul. Un lanţ central de munţi cu forme curioase taie insula în două. Plajele, splendide, sunt protejate de recife de corali. Apa e caldă şi limpede şi stoluri de peşti transparenţi şi iuţi vin până la mal. Plaja e presărată cu fragmente de corali. Dunga de spumă a recifului învăluie ca o broderie insula. Soarele arde puternic şi este ciudat să vezi, pe plajă, negri protejându-şi umerii şi spatele cu prosoape. Oraşele şi localităţile se întind de-a lungul şoselelor. Case modeste, adesea improvizate. În zona de nord, locuită cu precădere de hinduşi, în fiecare curte vezi câte un altar unde se aduc ofrande zeităţilor. Temple viu
colorate înconjurate de arbori fantastici. Bidonville-uri la marginea Capitalei, oraş-port cu un bazar pitoresc în care toate mărfurile sunt originale. La cerere ţi se pune o etichetă celebră pe orice articol de îmbrăcăminte. Articolul de bază pentru uzul turiştilor este coralul. Mărgele, brăţări, coliere. Cartiere arabe şi chinezeşti. O lume activă şi grăbită. Insistentă cu măsură, paşnică în general. "Dineul final a prilejuit o adevărată paradă de originalitate culinară şi de rafinament. S-au băut 96 de sticle de şampanie Dom Perignon şi 210 sticle de Chablis. S-au mâncat fructe de mare...

Ultimul act al sommet-ului s-a desfăşurat pe terenul presei, într-un cort special construit la Motelul "La Canonniere".
La prezidiu au luat loc primul ministru gazdă, preşedintele Mitterrand şi preşedintele Beninului, Soglo. Componenţa a lămurit de la bun început "misterul" desfăşurării următoarei conferinţe. S-au tras concluzii, s-au spus cuvinte frumoase şi s-a ridicat ancora. Boutros Ghali plecase deja spre Africa de Sud, Kenya şi Somalia. Preşedintele Mitterrand spre Yemen.

Noi spre Pretoria. Tot devreme, cu noaptea-n cap. Am străbătut din nou toată insula, gândindu-ne cu nostalgie că fericiţii de aici nu duc grija combustibilului pentru iarnă şi a hainelor călduroase. Că la ei marea e mare, 12 luni în an, că pomii rodesc de două ori pe an, şi că, în general, nu mai au probleme nici cu tranziţia, nici cu vechile structuri şi că nimeni nu-i trage la răspundere pentru faptul că, deşi limba oficială e engleza, ei au tocat banii contribuabilului organizând această fastuoasă Conferinţă.

E drept că vreme de vreo trei zile, cam toată lumea i-a băgat în seamă şi că cei care n-auziseră până atunci de Mauritius, au aflat despre existenţa ei. Şi o dată cu aceştia şi noi...

Octavian ANDRONIC

 

FAMILIA FRANCOFONĂ

- Părinţi şi copii -

Belgia, Benin, Burkina-Fasso, Burundi, Cambodgia, Camerun, Canada, Nouveau Brunswick, Quebec, Capul Verde, Republica Centrafricană, Comunitatea Franceză din Belgia, Comore, Congo, Coasta de Fildeş, Djbouti, Dominica, Egipt, Franţa, Gabon, Guineea, Guineea-Bissau, Guineea Ecuatorială, Haiti, Laos, Liban, Luxemburg, Madagascar, Mali, Maroc, Mauritius, Mauritania, Monaco, Niger, Rwanda, Santa Lucia, Senegal, Seichelles, Elveţia, Ciad, Togo, Tunisia, Vanuatu, Vietnam, Zair, România.

Observatori: Bulgaria, New England, Val D’Aosta, Basarabia, Israel, Armenia, Louisiana.

• Ţară independentă după 12 martie 1968.
• Republică din 12 martie 1992.

• Fostă colonie engleză după 1810 (până când a fost colonie franceză - cunoscută sub denumirea de Ile de France) a rămas membră a Commonwealth-ului.

• Populaţie: 1.048.561 locuitori (indo-mauricieni, creoli, negri malgaşi, chino-mauricieni, europeni).

• Capitala: Port-Louis.

• Suprafaţa: 1865 kmp., 160 kilometri de coastă. Distanţa faţă de Durban - 2000 km, 1800 km de Mombassa, 6000 km de Perth şi 4700 km de Bombay.

• Geografia: de origine vulcanică, cu culmi muntoase de circa 800 m. Zonele plate, curăţate cu greu de bolovanii de bazalt sunt cultivate în special cu trestie de zahăr.

• Clima: relativ dulce, fără călduri insuportabile. Sezon ploios din noiembrie până în martie.

• Activitatea principală: turismul. Până nu de mult, Mauritius era locul preferat de vacanţă al sudafricanilor.

 

Apel guvernamental
ROMÂNI, VĂ ORDON, TRECEŢI IARNA!
 

 

.

.