Publicat: 7 Februarie, 2020 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990?

EVENIMENT

Eugen Mihăescu din nou acasă!

În fereastra mare, dublă, a camerei, glonţul a desenat o floare ciudată, ca de gheaţă. În traiectoria sa înaltă, bucata de plumb a atins tavanul, ricoşind apoi într-un tablou înfăţişînd un peisaj din Sibiu, căruia i-a adăugat o sumbră notă de autenticitate. Este cadrul în care l-am reîntîlnit (pentru că îl mai întîlnisem prin intermediul operei sale) pe EUGEN MIHĂESCU. Cu riscul de a mă repeta, am să menţionez, totuşi, prima întîlnire: eram, cu circa 12 ani în urmă, în Turcia, participînd la un concurs internaţional de caricatură. În casa arhitectului Tan Oral, pe atunci preşedinte al asociaţiei caricaturiştilor turci, mi-a căzut în mînă un album. Editat de "New York Times", albumul reunea cele mai bune o sută de caricaturi publicate în anul precedent de către prestigiosul ziar. Numele lui Eugen Mlhăescu m-a frapat nu numai prin rezonanţă, ci şi prin faptul că era singurul care revenea de trei sau patru ori, sub nişte desene pe care dacă m-aş fi aflat în ţară mi-ar fi fost, poate, teamă să le păstrez.

Eram însă în Turcia, la... porţile Orientulul şi Tan Oral, observînd că zăboveam asupra lor, mi-a făcut un semn sugestiv ce voia să     însemne ceva de genul "super"! Apoi i-am văzut din ce în ce mai des desenele, prin "Graphis", "New Yorker", "Time" şi... "Universul". Exact: "Universul". Gazeta căreia Aristide Buhoiu îi dăruise la New Vork o nouă tinereţe, departe de palatul cu acelaşi nume, dar aproape de pana magică a lui Eugen Mihăescu. Căci marele artist, pentru ale cărui desene se "băteau" amintiţii mastodonţi (cu tarifele de rigoare) prefera să publice, număr de număr şi - nota bene - gratuit în prima pagină a "Universului". De ce? "Era forma, modalitatea mea de a lua atitudine faţă de ceea ce se întîmpla în ţară. Ştiam că tiranul nu suporta această gazetă şi avea motive îndoite atunci cînd arătam lumii adevărata sa faţă. Căci, poate, nimic nu doare mai rău ca sarcasmul". Într-unul din ultimele numere ale bilunarului american în limba română, din ianuarie 1990, dedicat în întregime Revoluţiei Române, au fost reunite 8 desene ce apăruseră pe întreaga pagină întîia. Între ele - cel pe care ziarul nostru l-a reprodus în 8 ianuarie, şi care a fost, practic, primul desen al marelui artist apărut în presa românească. "M-am bucurat foarte mult cînd am aflat" - ne mărturiseşte artistul, "şi m-am bucurat cu atît mai mult cu cît era vorba despre primul ziar liber al Revoluţiei române...". "V-a

Octavian ANDRONIC
(Continuare în pag. a ll-a)

(Urmare din pag. 1)
surprins vestea evenimentelor din România?", "Nu. Încă de la cele întîmplate la Timişoara am manifestat în fiecare scară în faţa misiunii române din New York. Apoi abia am aşteptat prilejul de a mă reîntoarce acasă". Acasă. O casă părăsită cu 23 de, ani în urmă, la debuturile ascensiunii totalitare a "eroului" desenelor sale. "Se poate înţelege, oare, ce înseamnă pentru mine "acasă" ? Nu apartamentul de Ia New York. Nici cel în care m-am născut şi am crescut şi căruia-i revăd şi acum, cînd închid ochii, crăpăturile din tavan şi petele tapetului. Ci un perimetru - în care ne aflăm acum, dar care pe atunci nu exista (N.A. Ne aflăm într-o cameră, la etajul XIV al hotelului Intercontinental). Am locuit o vreme vizavi, în blocul "Dunărea", cel care s-a dărîmat la cutremur, unde aveam o garsonieră. Peste drum, aici, era un teren viran, unde poposea din cînd în cînd circul şi unde toamna se deschidea o pitorească mustărie. Lanuri îmbibate de spiritul românesc, binevoitor şi optimist, imposibil de regăsit altundeva. Mă bucur nespus că după toti aceşti ani de cruntă tiranie spiritul acesta a rămas nealterat. L-am regăsit la oamenii de pe stradă, la cei pe care i-am întîlnit în cursul acestci scurte şederi în care nu am regretat decît faptul de a nu fi fost aici atunci. Am retrăit însă Revoluţia prin nepotul meu, de 16 ani, care s-a maturizat într-o noapte, sub gloanţe. Îl invidiez".

Discuţia decurge în etape. Pentru că tot timpul sună cineva la telefon sau la usă. Este o agitaţie care pare să-i facă bine artistului. Nu o acu-
ză. Nu o respinge. Îmi arată, fericit, un tablou. "L-am primit din partea maestrului Baba. Este cel mai preţios obiect de artă pe care-I posed. Admiraţia mea pentru acest strălucit artist nu cunoaşte limite". L-a mai emoţionat şi altceva. Urcînd în cameră, a găsit pe masă două sticle de vin românesc, însoţite de urările de bun sosit ale gazdelor. "Un singur lucru mă face nefericit: că nu am reuşit să petrec mal mult timp împreună cu părinţii mei. Cărora, fără să vreau, le-am făcut mult rău", într-adevăr. Nu o dată, profesorul Mihăescu a avut de-a face cu securitatea, datorită "neastîmpărului" artistic al fiului său. Mama, deşi ştia că telefonul era interceptat, i-a şoptit într-una din convorbirile de acum trei luni: "Eugen, sînt mîndră de tine".

Cu toţii sîntem mîndri de Eugen Mihăescu. A venit de Ia New-York cu o ladă plină de vopsele, peneluri şi peniţe. Pentru studenţii de la Arte Frumoase. A păşit cu un sentiment nedefinit pragul instituţiei din care a fost dat a-fară, în urmă cu exact 30 de ani, de către Tamara Dobrin. Era în anul V şi mai avea de susţinut lucrarea de di-plomă. O diplomă pe care n-a mai apucat s-o obţină. Dar pe care nimeni nu i-a solicitat-o acolo. Acolo erau suficiente desenele. "Am trăit o vie emoţie aflîndu-mă în faţa studenţilor. Si, trebuie să recunosc că nu am reuşit să le înţeleg prea bine frămîntările. Nu sînt ei de vină pentru asta? Totul este atît de nou, de neaşteptat, de grăbit în România acestor zile. Iar ei nu mai puţin de nerăbdători. Mi s-a părut că regăsesc, în atmosfera institutului, ceva din mai-ul studenţesc din Parisul lui ’68...".

Intră pe uşă fotoreporterul Emanuel Tânjală. Lucrează de 5 ani în America şi a căpătat alura si reflexele unui autentic "paparazzo". Nici nu apucăm să deschidem gura că blitz-ul clipeşte, brutal de două ori. Apoi, spotul său se va declanşa în cele mai neprevăzute momente. "Un autentic artist" - ţine să precizeze Eugen Mihăescu. "Reuşeşte să vadă dincolo de personaj. E o calitate rară". Pe care Manu Tânjală o probează cu maximă concreteţe printr-un set de instantanee al căror erou este Mihai Stănescu. La New York.

Revenim la subiectul "artei angajate". Atît de depreciata (la noi) noţiune îşi vădeşte cu prisosinţă valenţele reale în grafica lui Eugen Mihăescu. Conform declaraţiilor unui a-gent de securitate, Ceauşescu însuşi le-a cerut ciracilor săi să oprească cu orice preţ apariţia desenelor sale. Operînd chiar presiuni asupra familiei, aflate la Bucureşti! Sarcasmul demolator al artistului îl făcea să plesnească de furie pe dictatorul căruia-i priau doar imnurile de slavă. Şi care-şi dovedise din plin lipsa de organ pentru acest gen încă din '73, cînd, la o conferinţa mondială ţinută la Bucureşti interzisese personal apariţia în buletinele manifestării a unei caricaturi benigne. "Să fim optimişti!" - spunea artistul într-un speach ţinut la "Vocea Americii", cu puţin timp înainte de Revoluţie. «Voi fraţii mei de  acolo, de departe, să ştiţi că nu sînteţi singuri şi uitaţi. O lume întreagă are ochii aţintiţi spre voi. Ce se întîmplă în jurul vostru, Ia vecini, trebuie să vă dea speranţe. Există o logică implacabilă a evenimentelor". Premonitorie exprimare! Ca şi desenul publicat cu un an în urmă în "Universul": un bolovan enorm, cu chipul lui Ceauşescu, este prăvălit în prăpastia istoriei de o mulţime dezlăntuiţă...
"Ceea ce aţi făcut voi, aici, în tară, este un lucru care nu are termen de comparaţie în istorie. Este revanşa monumentală a poporului român, cel care a suportat cu incredibilă răbdare, de-a lungul veacurilor, feluriţi tirani, şi care, acum, într-o noapte şi-o zi, a şters cu buretele toate umilinţele şi toată ruşinea. Poporul român merită, prin mutaţia radicală pe care a creat-o în tabloul geopolitic, recunoştinţa întregii lumi civilizate".


Pag. 1-a



Consiliul provizoriu de Uniune Naţională: FSN, PLD, PNŢ, PNL; PSD
Caricatură de ANDO


Pag. a 2-a

Document 

Dintre sute de... catarge

- Revoluţia ascultată prin staţie -

Avalanşa umană pornită din toate punctele cardinale ale oraşului continuă să se reverse, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, spre centru, paralizînd, practic, dispozitivele de "apărare" ale dictaturii. Numărătoarea inversă a început şi pînă la finalul - nescontat de către "apărătorii" ordinii ceauşiste - nu mai este mult. Dialogurile pe unde ne prezintă modul în care Revoluţia îşi prepară ultimul act. (O.A.)

- Amănunte, în pagina a II-a -

Dintre sute de... catarge

- REVOLUŢIA ascultată prin staţie -
- Toate forţele alimentate cu apă în bulevard.
- ...de la Eprubeta (IJ Ph) sînt Manşonul. Forţele de la Manşonul, 9,40, au început deplasarea.

- Primele rînduri ale manifestanţilor au ajuns la Inter.

- Să nu se producă alte incidente.

- 550, pt. 560. Situaţie fierbinte la IMGB. Pleacă spre oraş. De asemenea, la Big!

- Da, am reţinut. Aveţi grijă, nu acţionaţi violent cu folosirea armamentului şi nici să nu vă dezarmeze.

- Am înţeles.

IMB - Corespondenţii d-voastră?

- La 520 (dispecerat) toţi.

- 524 (şef birou).

- Comunicaţi.

- ...unde sînt?

- La PT 5 (Piaţa Ghe. Ghe. Dej).

- Manifestanţii o iau pe b-dul Ghe. Ghe. Dej spre CGA. Cei de pe Magheru au trecut de Inter.

- O parte din militari părăsesc Piaţa Universităţii. Nu-mi dau seama dacă au armele asupra lor sau nu. O parte din manifestanţi s-au oprit în faţa Interului.

- Vulcanul rezistă f. bine.

- Bucur 2 (primarul general Barbu Petrescu) mergeţi Ia C.C.

- Toate cele 3 tancuri pleacă spre Rosetti.

- Aici Romanţa (UM 0865 Cîmpina), 382 (şef stat major), am trimis CROMUL 2.

- Cromul 2.

- Aici Cromul 2, vă aud foarte bine.

- Poziţia.

- Aici Cromul 2, sîntem la Floreşti.

- Tancurile s-au oprit.
(frînturi)

- ...vă raportez că pionii la care v-aţi referit sînt într-o zonă neaccesibilă pentru pionul nostru... posibilitatea să ne ordonăm pe acest sistem să stea retraşi.

- 700, 700 (Dispecerat IMB) pentru 550 (col. Bărbulescu).

- Asta s-a ordonat, dar în toate punctele nu există posibilitatea?

- Da, a vorbit acum cu ei, au încercat să pătrundă spre ei dar nu mai au posibilitatea.

- Ordinul este dat: să nu se tragă.

- Din cei apelaţi a mai făcut-o 690 (rezerva) din ordinul lui 550 să se mai facă apel în sensul de a manifesta maximă grijă pentru armamentul din dotare.

- La Big situaţie fierbinte. Vor să întrerupă circulaţia. Blocaj cu bascule. 560 raportează.

IMB - Agatul, pionul...

- Da, comunicaţi. Fără nici un fel de invocări. Să nu se tragă nici un foc, nici de avertizare. Către toate subunităţile: nu se trage sub nici o formă.

- Bine, 560, Agatul.

- Comunică. Aţi recepţionat?

- Am instruit efectivul în sensul ăsta.

- Bine dar în continuare se trage.

- Nu trag ai noştri.

- Agatul, sînt cu 550 la sediu şi cu 501 (şeful inspectoratului Bucureşti) şi să transmiteţi şi la unităţile armatei, că dispoziţia de la sediul central este să nu se tragă nici măcar focuri de avertisment. Vă rog să repetaţi dacă aţi înţeles.
(Va urma)


Pag. a 3-a


Pag. a 4-a