Publicat: 7 Mai, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 7 mai 1994

TRANZACŢIILE  TRANZIŢIEl

ULTIMA DIVERSIUNE: ÎNVRĂJBIREA PROPRIETARILOR

Am relatat, zilele trecute, despre faptul că generalul de justiţie Adrian Niţoiu urmează să fie aruncat în stradă de proprietarul apartamentului în care locuieşte şi care şi-a recâştigat, prin instanţă, casa de care a fost deposedat la naţionalizare. Procedeul a căpătat deja proporţii de fenomen, putând fi lesne recunoscute şi o serie de instanţe "specializate" în astfel de operaţiuni şi care lucrează mână în mână cu instituţii municipale, care refuză să-şi protejeze, măcar formal, patrimoniul. Eram tentat să cred că este vorba despre ingeniozitatea unora dintre foştii proprietari, care au găsit "portiţa" juridică prin care să eludeze hotărârile de guvern şi reglementările menite să asigure statu-quo-ul în acest domeniu, până în momentul în care Parlamentul se va hotărî să ia în discuţie acest delicat proiect de lege; cel al soartei caselor naţionalizate.

Că o astfel de dorinţă fierbinte poate fi cu greu descifrată la partidul de guvernământ, care şi-a asigurat sprijinul electoral al reprezentanţilor a 1,5 milioane de chiriaşi, nu mai este, deja, un secret pentru nimeni, după cum este evident că o astfel de decizie este păstrată în rezervă, ca un argument pentru eventualele anticipate. Nu bănuiam însă că aruncarea în stradă, unul câte unul, a chiriaşilor din anumite zone - în cazul în speţă, Cotroceni - face parte dintr- un plan diversionist, menit să-i învrăjbească pe proprietari! Pentru că, de fapt, acesta este rezultatul acceptării tacite a deciziilor judecătoreşti abuzive, tolerate de către reprezentanţii Puterii, în numele unei iscusite lovituri de biliard: în timp ce unii proprietari îşi recapătă, pe această cale, imobilele, alţii vor trebui să aştepte rezultatul discutării unei legi care nici măcar nu le va da câştig de cauză! Efectul este dublu: proprietarii se vor ridica unii împotriva altora, iar legea, mult aşteptata lege, va putea fi încă o dată amânată, pentru situaţii de criză ce vor face necesară înregimentarea, în faţa urnelor, a chiriaşilor, înspăimântaţi de o posibilă victorie a Opoziţiei şi a proiectelor ei de restituire integrală.

Si non e vero, e ben’ trovato! - spune un cunoscut personaj de operă bufă. Dacă nu e adevărat, e bine găsit. Dar dacă e adevărat?    

Octavian ANDRONIC


După ediţia bucureşteană a Forumului Crans-Montana

MĂ OPRESC LA PRIMA MARE CONCLUZIE

de Dimitrie STURDZA

Recunosc faptul că nu m-am aşteptat chiar la atâtea adjective elogioase adresate ediţiei bucureştene a Forumului Crans-Montana. Nu m-am aşteptat înainte de începerea lucrărilor, dar pe parcursul lor am simţit şi am înţeles că acest important for european de dezbateri se îndreaptă spre un cert succes final, construit şi consolidat zi de zi.

A urmat, cum ştim cu toţii, o ploaie de elogii, între care cele ale personalităţilor străine - de la Jean-Paul Carteron şi Catherine Lalumiere la Yasser Arafat şi Shimon Peres - nu pot fi puse pe seama elegantei curtoazii diplomatice. Personalităţile de asemenea calibru nu folosesc dulcegării verbale, iar aprecierile lor sunt îndeobşte foarte măsurate. La Bucureşti, însă, ele au depăşit adeseori scara aprecierilor pe care le fac, nu o dată, în marile oraşe ale lumii cu ocazia diferitelor reuniuni-colocvii internaţionale. 

Ce ne vom face, ce vom face, noi, românii, după această ploaie de elogii? - mă întrebam în avionul care mă readucea de la Bucureşti la Zurich.     

Ne vom uita, oare, anesteziaţi la "Crans-Montana de la noi" ca la o statuie care va rămâne, în timp, o amintire frumoasă de care ne vom plictisi, în cele din urmă, să o
tot evocăm? O amintire care se va topi în timp?...

Sau vom privi acest forum ca pe un ogor foarte promiţător la care prima ploaie (de aprecieri) să nu fie altceva decât întâiul semn al lucrurilor (multe şi importante) de care trebuie să se bucure acest ogor pentru a rodi din plin pentru România?

Mai sintetic spus - deşi tot printr-o metaforă - Forumul Crans-Montana de la Bucureşti mi se pare un foarte important examen de admitere luat cu brio la facultatea europeană, dar care rămâne, totuşi, un examen. Un examen care trebuie urmat şi confirmat de ani de fapte de consacrare care să pecetluiască o stare şi o devenire de largă recunoaştere internaţională.

La încheierea unui forum în care primatul nu a fost al hotărârilor şi al concluziilor, ci al dezbaterilor de maxim interes privind procesul de pace în Orientul Mijlociu, conflictul iugoslav, Parteneriatul pentru pace sau "Iniţiativa Mării Negre", "Privatizarea şi investiţiile străine în România" etc., îmi permit să subliniez o primă mare concluzie. Este vital necesar ca Forumul Crans-Montana să nu însemne un capitol încheiat, semnat şi parafat, ci o primă pagină de referinţă pe UN DRUM Şl MAI IMPORTANT! Asta aşteaptă Europa de la noi, asta trebuie să ne pretindem, cu rigurozitate, noi, românii, lună de lună şi săptămână de săptămână! 

Forumul Crans-Montana ne-a pus pe frunte o cunună, s-o luăm şi s-o aşezăm frumos în vitrină şi să ne urmăm cu înverşunată încrâncenare căile de afirmare naţională şi internaţională.    

Tag-uri Nume: