Publicat: 8 Februarie, 2013 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O SĂPTĂMÎNĂ LA ALTA

Ne-am recuperat parlamentarii!
DELEGAŢIA ROMÂNĂ LA ADUNAREA PARLAMENTARĂ A CONSILIULUI EUROPEI S-A ÎNTORS ÎNTREAGĂ - DAR CU NEMULŢUMIRI PROVENIND DIN ETEROGENITATEA SA

10 parlamentari - 7 opţiuni politice

Conducătorul delegaţiei, Florea Dudiţă: „S-a spus de 8 ori un «DA» curat, o dată un «DA, CHIAR DACĂ» şi o dată un «DA, DACĂ». Nu e greu de bănuit cărui urmaş al Iui Geza Szocs îi aparţine ultima afirmaţie condiţionată...

FIRMA "NĂSTASE&NEGRIŢOIU" A FĂCUT OAREŞCE IMPRESIE LA DAVOS
Mişu Negriţoiu: „Turneul a fost deosebit de dens şi cu o audienţă largă"

LA CLUJ A FOST HIROTONISIT ARHIEPISCOPUL DE FELEAC-BARTOLOMEU ANANIA!
Un teolog de talie: istoric, scriitor, filosof!

Am ajuns să... VINDEM AMERICANILOR AVIOANE
Un senzaţional contract a încheiat firma ROMAERO cu o firmă americană, căreia îi va livra pînă în 1997 11 ROMBAC-uri, retehnologizare şi remotorizate. Americanii se vor ocupa de plasarea lor pe piaţa americană.

NEMŢII ÎŞI VOR RECUPERA REZIDUURILE TOXICE
Începînd de astăzi, acţiunea debutează cu o expertiză în cele 7 depozite din Sibiu. „Afacerea" va costa ceva mai mult de un milion de mărci! (la banii ăştia le-am putea... păstra !)

A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ, LA MUNCHEN, CRITICUL ION NEGOIŢESCU, ÎN VÎRSTĂ DE 71 ANI. ACESTA A PETRECUT ULTIMII 13 ANI ÎN EXIL...

 

Caricatură de ANDO

EUFORIA EUROPENIZĂRII

Ceea ce s-a întîmplat luni la Bruxelles a semănat cu o logodnă între un domn serios, cu stare şi pretenţii (grupul celor 32) şi o tînără domnişoară din popor, cam zburdalnică de felul ei, dar potolită şi înţolită corespunzător în vederea evenimentului. Viitorii socri s-au întîlnit pentru a schimba inelele de logodnă şi pentru a parafa unele aranjamente referitoare la dotă, urmînd ca peste un timp - în cazul nostru vreo 10 ani - dacă lucrurile merg bine şi candidata la măritiş nu-şi pune poalele în cap, nunta să se celebreze cu fastul corespunzător.

Dacă ne-am păstra în termenii acestei parabole, orice om de bun simţ ar zice că o logodnă de 10 ani e o utopie şi că în timpul ăsta se pot întîmpla multe. În planul propriu-zis este chiar necesar să se întîmple. Iar tot ceea ce urmează este departe de fastul şi de optimismul care au înconjurat (cel puţin în ceea ce ne priveşte) ceremonie semnării acordului de asociere a României la Piaţa Comună. Drumul pe care ne-am angajat este plin de „pericole" şi de semne de circulaţie restrictive, al căror sens deocamdată îl ignorăm. Ne-am obişnuit să privim chestiunea doar sub aspectul avantajelor şi al facilităţilor. Deloc sub acela al obligaţiilor. Regulamentele comunitare în materie de producţie sînt extrem de dure. Pentru a le putea respecta, economia românească va trebui să se remanieze structural. Să se organizeze şi să se planifice - atenţie! - în funcţie de cotele comunitare în gospodăria viitorului „mire" funcţionează reguli cu care „mireasa'' n-a prea mai avut de-a face. De aceea cred că entuziasmul care a însoţit momentul semnării nu prea are noimă. Ba, în plus, denotă şi o oarecare lipsă de decenţă. Mediatizată excesiv, semnarea a vrut să pară un succes aproape personal al domnilor Văcăroiu si Meleşcanu şi, implicit al partidului de guvernămînt. Uitîndu-se că reprezintă, în fond, capătul unui circuit bine stabilit, pentru care au lucrat, cît de bine au putut guvernele anterioare. Cabinetul domnului Roman şi dl. Roman personal au avut lipsurile şi greşelile lor. Nimeni nu poate nega însă faptul că declanşarea acestui proces, în toamna lui '90, pe fondul încă proaspăt al Mineriadei din iunie a purtat într-un fel amprenta personalităţii sale. Am avut prilejul să particip la semnarea acordului preliminar, în Luxemburg, la vizita la sediul N.A.T.O. şi la audierea publică a domnului Român la Strasbourg, în ianuarie '91. Prestaţia de atunci a domniei sale a oscilat între convingător şi strălucit. Audierea sa în plenul Consiliului Europei, urmată de decizia acordării statutului de „invitat special" a constituit, poate, unul dintre momentele de referinţă a activităţii diplomatice româneşti postrevoluţionare. Prezenţa de spirit, firescul argumentelor şi nu în ultimul rînd, disponibilitatea lingvistică a fostului premier au făcut o impresie deosebită. Nu poate fi în nici un fel negată contribuţia dlui Stolojan, chiar dacă a fost mai „zgîrcit" cu ieşirile în arena internaţională (de altfel, mi se pare că a făcut o singură vizită peste hotare, de o zi, şi aceea la Roma), care o reuşit să creeze o impresie de stabilitate şi de control al situaţiei, hotărîtoare în luarea deciziilor forului comunitar.

Şi, în cele din urmă, nu trebuie să ne amăgim, nici din alt punct de vedere: am fost, totuşi, ultimii din „lotul '89" care am semnat acest acord. Ceilalţi au făcut-o cu aproape un an înaintea noastră...

Euforie a stîrnit şi plecarea primei delegaţii a noului Parlament la Strasbourg. Contestată pînă la un moment componenţa echipei a fost în cele din urmă acceptată şi membrii săi au fost cuprinşi brusc de un suflu frăţesc. Se trăgea nădejdea că dl. Frunda nu va repeta partitura, lui Szocs, că românii se vor prezenta uniţi în apărarea intereselor naţionale în „viesparul" alsacian. Iluzia a durat doar, pînă la începerea lucrărilor cînd fiecare şi-a amintit, de sarcinile de partid, de vechile animozităţi; de promisiunile neţinute. Delegaţia română a oferit din nou „superbul", spectacol al dezbinării, reflex al profundelor falii din clasa politică românească. Obiectivul principal - dobîndirea statutului de membru cu drepturi depline - i s-ar putea să nu fie atins, aşa cum se spera, în mai anul acesta, tocmai din cauza demersurilor divergente ale delegaţiei noastre care, în plus, a demonstrat că nici nu cunoaşte structura şi exigenţele forului european, unii dintre membrii săi lansîndu-se în dezvoltarea unor teorii ce n-au făcut decît să întărească suspiciunile legate de incapacitatea noastră de a practica o democraţie reală.

Euforia europenizării a durat doar cîteva zile. Suficient ca să ne dăm seama că drumul spre „înalta societate" democratică este dificil şi presărat cu capcane. Şi că sîntem încă departe de situaţia de a ne comporta ca şi cum am avea- în buzunar biletele de călătorie. Ne aşteaptă multe alte teste, despre a căror complexitate episodul barjelor sîrbeşti de pe Dunăre ne poate da un vag indiciu.

Octavian ANDRONIC