Publicat: 8 Ianuarie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu cu 3 decenii, în 1990?

POPORUL ARE DREPTUL SĂ ŞTIE! 

Cerem CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE, GUVERNULUI ROMÂN să informeze opinia publică asupra următoarelor chestiuni:

• CINE SINT FOŞTII GUVERNANŢI ACUZAŢI DE CRIME ÎMPOTRIVA NAŢIUNII?

• CARE DINTRE ACEŞTIA SINT REŢINUŢI ŞI IN MOD SPECIAL A FOST SAU NU PRINS VALENTIN CEAUŞESCU?

• CARE SE MAI AFLĂ ÎN LIBERTATE?

• SINISTRA "EMINENTĂ CENUŞIE", GENERALUL "NEAGOE, SEFUL GORILELOR PREZIDENŢIALE,  A FOST PRINS?

• DUPĂ CE PROCEDURĂ (UNICUL PRECEDENT DE LUAT ÎN CONSIDERAŢIE FIIND NURNBERGUL) VOR FI JUDECAŢI ACEŞTIA?

MANIFESTUL CEAUŞIST

Dacă Marx - care nu se compara cu geniul Carpaţilor - a avut manifestul său, nu se putea să nu aibă unul şi Ceauşescu. Şi cum el a fost un tip multilateral dezvoltat, era imposibil să se mulţumească doar cu unul. Şi-a compus cinci! În cea mai autentică manieră ilegalistă. Şi-a amintit pesemne cum, pe cînd era copil-revoluţionar, sfidînd "Siguranţa" (acea monstruoasă instituţie burgheză) împrăştia manifeste chemînd la luptă împotriva oprimării ucenicilor cizmari de către nemiloşii meseriaşi. A pus mîna pe stiloul prezidenţial (din aur) şi a aşternut pe hîrtie următoarele idei geniale:

Primul: "Tineri şi tinere! Duşmanii v-au ademenit să faceţi rău ţării. Aceştia doresc haosul şi dezordinea, ca pe acest fond să cucerească Transilvania, România întreagă. Opriţi acţiunile nechibzuite pînă nu esta prea tîrziu".

Ideea era bună. Merita să fie aprofundată. Aşa că l-a redactat şi pe al doilea: "Manifestanţi! V-aţi angajat pe un drum periculos. Haosul şi dezordinea la care vă îndeamnă duşmanii poporului duc ţara la ruină. Păcat de tot ce s-a făcut pînă acum. Nu faceţi jocul reacţiunii. Opriţi-vă pînă nu-i prea tîrziu". Amintindu-şi că a fost şi el odată muncitor (cel puţin aşa a pretins) s-a adresat şi clasei sale: "Muncitori şi muncitoare! Întreprinderea în care munciţi aţi clădit-o cu braţul, mintea şi eforturile voastre. Apărîndu-vă locul de muncă şi avutul fabricii, apăraţi munca paşnică, viitorul copiilor noştri". I-au dat, probabil, lacrimile de emoţie, văzînd cît poate fi de apropiat faţă de clasa muncitoare. Sentimentul i-a purtat condeiul pe cel de-al patrulea manifest: "Tineri şi tinere, muncitori! Acţionaţi cu chibzuinţă. Nu distrugeţi bunurile făurite cu atîta trudă. Alegeţi-vă reprezentanţii, pentru a discuta civilizat, muncitoreşte cu organele de drept ale ţării problemele pe care Ie revendicaţi!". Sîntem drepţi şi generoşi, se va fi gîndit el, reprimîndu-şi sentimentul de slăbiciune printr-un al cincilea manifest. Unul ferm, hotărît: "Cetăţene! Stai! Gîndeşte-te! Nu face jocul duşmanilor. Ţara este în primejdie. De tine depinde viitorul ei!" Şi-a chemat securiştii (cei care - ironie a soartei - se ocupau de obicei cu strîngerea manifestelor) şi le-a ordonat să le multiplice şi să le împrăştie...

"In dimineaţa zilei de 22 decembrie a venit la aeroport o maşină de la C.S.P. cu doi securişti. Au scos din maşină cinci teancuri de cîte o ju-mătate de metru de hîrtii din astea şi mi-au ordonat să decolez imediat şi să le împrăştii deasupra demonstranţilor. Care demonstranţi? - am întrebat, neştiind, efectiv, despre ce este vorba. S-au uitat la mine lung. Am încărcat teancurile în elicopter, am decolat şi m-am îndreptat spre Bucureşti. Deşi era ceaţă, am văzut marea de oameni adunaţi pe Magheru. Am zărit coloane mari venind spre centru dinspre Militari, dinspre 23 August, dinspre Mecanică Fină. Am înţeles atunci despre ce este vorba. Am aruncat majoritatea manifestelor pe la periferia oraşului, o parte le-am aruncat pe la noi prin Crîngaşi, şi cînd am revenit spre centru am văzut că Piaţa Palatului şi platoul din faţa C.C.-ului fuseseră deja invadate de lume. Colegul meu Măluţan se aşezase cu elicopterul Iui pe acoperişul C.C.-ului şi aştepta cu motorul funcţionînd. În semn de "adio" am aruncat cîteva dintre ultimele manifeste deasupra manifestanţilor de acolo şi m-am întors la bază". Relatarea aparţine pilotului militar, Emil Ioniţă şi reprezenta ultimul act al mistificărilor cu care ceauşiştii şi ceilalţi ca ei ne-au copleşit 45 de ani. "Manifestările" lui Ceauşescu au pus cruce - definitiv - comunismului de tip stalinist al cărui ultim şi încrîncenat apărător a fost teroristul de la Scorniceşti. Nu-i fie ţărîna uşoară!

Octavian ANDRONIC

Enigmele dictaturii    

SACUL CU DOCUMENTE 

In zilele revoluţiei, unul dintre cele două Boeing-uri prezidenţiale se afla la Hamburg, la şantierele Lufthansa, pentru verificările anuale. Echipajul era însoţit de ofiţerul de contrainformaţii al flotilei, colonelul Condrea. În ziua de 22 decembrie, în cursul dimineţii, acesta a telefonat la bază şi, negăsindu-i pe locţiitorul său, maiorul ing. Vasile Popa (orfan, atît el cît şi soţia sa - N.A.) a dat instrucţiuni unui maistru militar, tot din compartimentul C.I., că "dacă se împute treaba, să aibă grijă de sacul sigilat cu documente aflat în interiorul celui de-al doilea Boeing". Sacul a fost recuperat operativ şi încredinţat, autorităţilor militare, în timp ce aeroportul era atacat cu furie de importante forţe teroriste, încă din aceeaşi seară. Obiectivul lor: capturarea aeroportului sau doar a acestui sac? Dificil de precizat. Un răspuns vom avea doar în momentul în care opinia publică va fi informată despre conţinutul documentelor aflate în acest foarte important sac. 

A. OCTAVIAN    

ALOCUŢIUNE

Aseară, la televiziune, într-o alocuţiune informală, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, domnul Ion Iliescu, a făcut citeva precizări importante legate de cadrul şi modul de desfăşurare a activităţii economice şi a vieţii administrative, punînd accentul pe normalizarea şi aşeza    rea într-un curs firesc a acestora, prin îndeplinirea corectă de către fiecare dintre noi a atribuţiunilor încredinţate. Nota Bene: pentru prima dată in istoria mass-media de după război, preşedintele consiliului a mulţumit personal urărilor adresate cu prileiul zilei onomastice, adresînd aceleaşi urări tuturor purtătorilor acestui prenume fundamental al naţiunii noastre: Ion.

HOTĂRÎREA GUVERNULUI

cu privire la acordarea de ajutoare familiilor sinistrate

În Bucureşti sînt în prezent circa 500 de familii sinistrate, cărora le-au fost distruse casa şi gospodăria. În asemenea situaţii se află şi familii din alte oraşe din ţară - Timişoara, Sibiu, Braşov şi altele. 

S-au luat măsuri pentru ca tuturor sinistraţilor să li se acorde în primă urgenţă locuinţe. De asemenea, s-au acordat şi se vor acorda îmbrăcăminte şi alimente din ajutoarele primite din străinătate. 

În vederea sprijinirii sinistraţilor, guvernul a stabilit să se acorde acestora un ajutor pentru a cumpăra mobilă şi alte obiecte de uz casnic şi gospodăresc. In acest sens, se va pune la dispoziţia acestora carnete CEC cu menţiunea "pentru sinistraţi".

Pe baza acestor carnete cetăţenii pot cumpăra obiectele necesare de la magazinele stabilite din reţeaua comercială. Cuantumul sumelor se stabileşte in modul următor:
- pentru o persoană -30 000 lei;
- pentru familii de 2-4 persoane - 59 000 lei;
- pentru familiile mai mari de patru persoane cite 10 000 lei în plus pentru fiecare persoană.

Sinistraţii care primesc aceste ajutoare se stabilesc de Consiliul Frontului Salvării Naţionale din municipiul Bucureşti sau al judeţului respectiv. Propunerea se face de către o comisie a Frontului Salvării Naţionale care stabileşte calitatea de sinistrat. Comisia este formată dintr-un vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, reprezentanţi ai ICRAL-ului şi Administraţiei financiare. Fondurile pentru această acţiune vor fi suportate din contul de ajutoare.


Pag. a 2-a

AM FOST, SÎNT UN DIPLOMAT ROMÂN CE NU ŞI-A TRĂDAT CONŞTIINŢA DE PATRIOT

INTERVIU CU UN FOST CONDAMNAT LA MOARTE: MIRCEA RĂCEANU

- V-am cunoscut, domnule Răceanu, prin intermediul unui comunicat de presă. Procuratura Generală a R.S.R. ne informa la14 martie 1989 că a fost descoperită o gravă acţiune de trădare a intereselor ţării săvîrşită de dumneavoastră. Se vorbea acolo de un serviciu de spionaj străin, de subminarea intereselor statului, se anticipa amenintător un verdict exemplar din partea justiţiei. Imediat după apariţia comunicatului în întreprinderi au fost organizate mitinguri in care vorbitorii citeau texte prefabricate cerînd ritos, "cu profundă indignare", condamnarea dv. la cea mai severă pedeapsă posibilă, adică la moarte. Culmea, indicaţia reflectării in presă a acestor "adunări spontane", a fost anulată asupra acestui caz căzînd pînă azi, o grea cortină a’tăcerii, a secretului. Aşadar, cine sinteţi si ce aţi făcut dumneavoastră, domnule Răceanu?

- Am 54 de ani, sînt diplomat de carieră de 30 de ani, avînd gradul de consilier. Am lucrat atît în centrala Ministerului Afacerilor Externe cit şi în străinătate, specializîndu-mă în problemele relaţiilor româno-americane. 

- Răspundeţi extrem de lapidar aşa că sunt nevoit să intervin. În amintitul comunicat se se susţinea că sînteţi agent al unui serviciu secret de 15 ani. Era pentru dv. o performantă, un blam pentru atotştiutoarea si vigilenta securitate. Aşadar, sinteţi un spion de anvergură domnule Răceanu?

- Şi eu am citit comunicatul la care v-ati referit numai că am făcut acest lucru doar în urmă cu cîteva zile, după ce am ieşit din închisoare. Am fost într-adevăr acuzat de trădare. Infracţiunea de spionaj, despre care s-a vorbit atunci în ziare, denotă neseriozitatea cu care a fost întocmit dosarul deoarece acest delict nu poate fi comis decît de un cetăţean străin. În urma procesului ce a avut loc în vară, mai precis în 20-21 iulie. Tribunalul militar m-a condamnat Ia moarte. N-am trădat însă niciodată România, interesele ei. Am făcut întotdeauna o distincţie clară între ceea ce reprezintă România si ceea ce înţelegea dictatorul că este România: adică el. Interesele lui, ale familiei sale. Da, am trădat acest interes de altfel dictatorul însuşi în discuţia avută cu o personalitate a vieţii publice americane a spus textual că el (adică eu) m-a trădat personal". Am făcut-o conştient, pornind de la interesele tării, asumîndu-mi toate riscurile. Nu sînt un Richard Sorge de pe malurile Dîmboviţei, nu sînt decît un simplu român care a considerat că este datoria sa morală să lupte cu mijloacele specifice meseriei sale de diplomat pentru compromiterea internaţională a clanului ceauşist.

- Arestarea, procesul ce v-a fost intentat au fost puse de mulţi in legătură cu scrisoarea celor şase, document printre ai cărui semnatari se afla şi tatăl dv., domnul Grigore Răceanu.

- Vreau să subliniez că am trăit o imensă împlinire sufletească, de conştiinţă, atunci cînd în închisoare am aflat de publicarea acestui document ce reprezenta un aspru şi lucid rechizitoriu al dictaturii. Folosesc şi acest prilej pentru a-mi exprima respectul, admiraţia pentru aceşti oameni care, in condiţii extrem de grele, au găsit forţa necesară de a-l înfrunta public pe dictator. Aceasta, cu atit mai mult cu cit cu o seară înaintea arestării mele m-am intilnit cu tatăl meu, ocazie cu care am discutat in legătura cu iniţiativa in curs de publicare a unei asemenea scrisori, în legătură cu numele unora dintre semnatari. În tot timpul anchetei, al procesului, a trebuit să protejez, cu orice preţ, secretul acestei acţiuni pe care conştiinţa mea îl considera un profund act patriotic.

- Aţi fost cîteva luni un condamnat la moarte. Cum se vede lumea din celula unui om pe care îl aştepta plutonul de execuţie?

- Eu aş reformula întrebarea: cum se vede pe sine un condamnat la moarte? Nu vreau să dramatizez, dar o asemenea situaţie limită nu este uşor de traversat. Am încercat, şi cred că am izbutit, să-mi păstrez luciditatea şi demnitatea umană. Este poate cel mai potrivit (chiar dacă cuvintul acesta sună aici macabru) moment al introspecţiei, al autoanalizei. M-am întrebat mereu atunci dacă viaţa mea a meritat să fie trăită? Pot spune azi cu conştiinţa împăcată, aşa cum mi-am spus-o şi atunci, că n-am trăit degeaba, că decizia de a lupta împotriva dictaturii a fost corectă. Mi-am spus că va veni timpul, chiar dacă eu nu voi mai fi, cind istoria îmi va da dreptate. Această împăcare cu mine însumi mi-a dat echilibrul, mi-a permis să depăşesc momentele dificile. Cînd Ia 22 decembrie, din celulă, am auzit pe calea Rahovei o mulţime de oameni strigînd "Libertate-Libertate" le-am răspuns cu pumnul strîns şi cu ochii în lacrimi. Mi-am zis că dreptatea s-a făcut.

- V-a eliberat deci Revoluţia?

- Da, m-a eliberat Revoluţia, această uluitoare explozie de curaj şi demnitate a minunatului nostru tineret, de mînie populară, care a zdrobit dictatura. Este o datorie sfintă a noastră, a tuturor, de a omagia profund tînăra generaţie a României care, cu preţul sacrificiului suprem, a redat poporului nostru mîndria de a fi liber.

- Un post străin de radio, aflu că şi ziarele de peste hotare vă considera un diplomat de talie internaţională...

- Presa, în felul ei, nu se dezminte, fiind uneori prolixă cu epitetele. Nu sint, nu am fost decît un diplomat care a ţinut să-şi onoreze profesia sa. Intr-adevăr, diplomaţia română, chiar in perioada dictaturii, a avut diplomaţi de talie internaţională, ca să folosim termenul pus in discuţie. Din păcate, ei nu şi-au putut exercita cum se cuvine talentul, pregătirea, profesia, fiind obligaţi la deturnarea finalităţii activităţii lor: de la nobilul scop al apărării, promovării intereselor ţării pe plan politic, economic, în domeniul drepturilor omului, la jalnica încercare de a transla pe plan extern cultul deşănţat al personalităţii dictatorului, la contrafacerea imaginii sale, a regimului său. Am asistat de nenumărate ori la situaţii cînd diplomaţi români au fost obligaţi să neglijeze interesele ţării şi să se înhame la acţiunile de salvgardare a intereselor dictatorului, ale clicii sale. De altfel, această situaţie a dus la izolarea treptată a României pe plan internaţional, ajungîndu-se la o situaţie aproape unică in lume cind o ţară - din nefericire a noastră - era citată ca un exemplu ce nu trebuie urmat în practica politică internaţională. Revoluţia deschide, creează cele mai favorabile perspective pentru ca România să devină din nou o membră activă a comunităţii internaţionale, respectată şi stimată de această comunitate şi sint convins că diplomaţii români - pornind de la strălucitele noastre tradiţii - vor contribui cu toată forţa la restabilirea, la sporirea prestigiului internaţional al ţării. Pentru realizarea a-cestui deziderat, pentru ca ideile de libertate, dreptate, democraţie şl pace pentru care s-au jertfit acei minunaţi tineri să triumfe, este necesar ca noi toţi să trecem la clădirea noii ţări în unitate, cu realism, cu raţiune, unitatea este absolut necesară în aceste momente istorice, pentru că numai prin realizarea acestei unităţi se poate asigura România liberă. Calea unităţii este acum, după părerea mea, sprijinirea cinstită, autentică, activă a Frontului Salvării Naţionale.

 Val Voiculescu


Pag. a 3-a


Pag. a 4-a

ŞEVARDNADZE LA BUCUREŞTI

Aflat, sîmbătă, la Bucureşti, ministrul sovietic al afacerilor externe, Eduard Şevardnadze, a declarat la conferinţa de presa ce a avut loc la Hotelul "Intercontinental": O puternică impresie ne-a produs optimismul noii conduceri şi încrederea în posibilităţile creatoare ale poporului român, hotărîrea lui de a înfăptui renaşterea patriei. Alegerile care vor avea loc vor pune pe baze stabile regimul democratic, progresul social şi prosperitatea ţării. Noi am simţit că actuala conducere a noii Românii acţionează activ, înţelept, cu scopul de a consolida forţele politice, sociale, de a însănătoşi situaţia economică şi viaţa social-politică.

Am transmis, de asemenea, interlocutorilor noştri că revoluţia română a fost întîmpinată cu entuziasm de popoarele sovietice, care şi-au manifestat sprijinul şi care concordă cu procesul de restructurare din societatea sovietică.

O viziune artistică premonitorie...

- Graficianul EUGEN MIHĂESCU, pentru prima dată în paginile presei româneşti -

Am luat cunoştinţă cu creaţia lui Eugen Mihăescu in urmă cu mai bine de zece ani, pe cînd mă aflăm la Istanbul, cu prilejul participării la un concurs internaţional de caricatură. Acolo în casa arhitectului Dan _____ , pe atunci preşedinte al Asociaţiei Caricaturiştilor din Turcia am răsfoit un album în care celebrul magazin New York Times selecta cele mai bune 100 de caricaturi politice apărute în cursul unui an. Albumul respectiv conţinea nu mai puţin de cinci dintre desenele sale - pertinente şi de o rafinată expresie grafică - ceea ce constituia un autentic record. Alături de Saul Steinberg, Eugen Mihăescu este unul dintre vîrfurile graficii mondiale pe care le-a dat România, desenele sale exprimând cu claritate poziţia adoptată faţă de fenomenele vieţii contemporane. Eugen Mihăescu este un maestru necontestat şi întîlnirile - atit de rare în "epoca" în care izolarea noastră spirituală a fost atît de ermetică - cu desenele sale au constituit pentru orice iubitor al genului autentice sărbători. Cînd nu l-am văzut l-am auzit luînd poziţie categorică împotriva procesului de exterminare morală a poporului său, iar unul dintre ultimele sale desene - inspirat de versurile poetului Mircea Dinescu - ni l-a povestit el însuşi într-o emisiune radiofonică de la Munchen în săptămâna de foc 17 - 22 decembrie. Era vorba despre o casă, casa Europei de Est, ale cărei ferestre erau, unele întredeschise, unele închise, altele bătute în cuie şi una zidită... Această fereastră era România! Citeva zile mai tîrziu, explozia revoltei populare avea să spulbere mîrşava zidărie, lăsînd lumina libertăţii să pătrundă şi in "camera" noastră. Spiritul premonitoriu al marelui artist s-a manifestat şi cu un alt prilej. Desenul pe care vi-l o-ferim astăzi - primul care apare intr-o publicaţie românească - este reprodus din numărul 78, din iulie 1988, al magazinului "UNIVERSUL liber" pe care-l editează, din 1984, la New York, publicistul Aristide Buhoiu, căruia-i mulţumim, pe această cale, colegial, pentru permisiunea de a-l reproduce.

Viziunea artistului este tulburătoare prin anticiparea modului in care, după un an şi jumătate, revoluţia română avea să răstoarne dictatura ceauşistă...

ANDO


Chestiunea zilei
​Caricatură de ANDO