Publicat: 8 Martie, 2015 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1990?

Fuziune

Aflăm de la dl. Aristide Buzuloiu, iniţiatorul formaţiei politice Unitatea României (România mare), că această mişcare a fuzionat cu Partidul Frontul Popular Român din Iaşi, Sediul central al P.F.P.R.: laşi, str. 23 August nr. 19, tel. 981/1 74 30. Sediul organizaţiei bucureştene în str. Fr. Chopin nr. 6, sectorul 2, tel. 33 34 46.

CIMITIRUL EROILOR.

In legătură cu adunarea privind amenajarea Cimitirului Eroilor Revoluţiei precizăm că aceasta va avea loc vineri, 9 martie, ora 14, la Tehnic Club.


​Libertatea din 7 martie 1990, pag. 1-a


Să fim clarvăzători!

​Caricatură de ANDO

AZI    

CHESTIUNEA ZlLEI: După ce i-a făcut mamei sale un frumos desen - în care, printre alte "daruri", apărea, şi un dolar (efect timpuriu al trecerii spre economia de piaţă?) - Ana, 8 ani, a pus, cu extraordinara perspicacitate pe care o au copiii, întrebarea cheie: dar ziua taţilor cînd e?


​​Libertatea din 7 martie 1990, pag. a 2-a

PROCESUL DE LA TIMIŞOARA

Tot mai insistente solicitări de a lămuri punctele nevralgice ale acuzării

• Unde a fost armata, ce a făcut la Timişoara, în seara de 17 decembrie 1989? Care au fost ordinele primite şi cine sînt comandanţii care ordonau?  Este adevărată afirmaţia lui Coman Ion potrivit căreia pînă la ora 17-17,30 s-ar fi tras? - afirmaţie ritos prezentată de el la teleconferinţa de tristă celebritate care a urmat şedinţei fostului cepeex din 17 decembrie! • Cîţi generali ai armatei au fost la Timişoara în zilele revoluţiei? • Care a fost misiunea lor? • "Îi vom zdrobi cu tancurile" - iată cum a fost "cu noi" generalul Guşă. "Îi vom face ţăndări..." • Loviturile de teatru continuă...
Apar din ce în ce mai dificile, potrivit depoziţiilor de pînă acum ale inculpaţilor, eforturile de a stabilii măsura răspunderii celor care - în zilele ce constituie "prologul" revoluţiei române - au dat ordine de natură să imprime, printr-o interpretare extensivă, în bună măsură forţată, un curs dramatic evenimentelor din metropola bănăţeană. Prea mari sînt eforturile, ni se pare, de a păstra în anonimat pe cei care în cadrul armatei au dat ordin în noaptea de 17-18 decembrie să se tragă cu toate tipurile de arme, împrejurare ce rezultă din toate depoziţiile celor aflaţi în acest proces. Întrebarea care nu poate fi evitată este direct legată de persistenţa preocupării pentru acreditarea unui anume scenariu care, în argoul binecunoscut celor "din branşă", înseamnă "aruncarea pisicii în grădina altuia".

Ieri a fost interogat de instanţă, pe parcursul aproape a şase ore, inculpatul Teodorescu Fillp, fostul adjunct al şefului contraspionajului român. Cu o "eleganţă britanică" şi sînge rece caracteristic "pieilor roşii", el a încercat să demonteze, şi în bună parte a reuşit, toate acuzaţiile formulate cu privire la el fără a fi contrazis pînă acum în şedinţă publică. Inculpatul a declarat că, în desfăşurarea instrucţiei, a fost determinat să semneze o declaraţie
cuprinzînd afirmaţii care nu-i aparţineau, anchetatorul motivîndu-şi atitudinea prin "scuza" cum că "s-a stabilit ca de la subdirector în sus din fosta securitate, să fie ridicaţi toţi". Cine a stabilit? Cine a dat indicaţii pe data de 13 ianuarie 1990 (aceasta este data la care a avut loc "mărturisirea" procurorului militar ce efectua ancheta) justiţiei? Sînt întrebări care nu privesc sau nu privesc în primul rînd fondul procesului de la Timişoara. Ele vizează, mai ales, necesitatea de a elucida cît mai rapid; spaţiile "albe" de pe harta Revoluţiei române. Şi, pentru asta, aşa cum şi ziarele - extrem de numeroase, care apar la Timişoara - o cer tot mai insistent, este necesară prezenţa aici, Ia proces, a tuturor celor care au reprezentat comanda în reprimarea revoluţionarilor. Prea des apar invocate nume care au avut ceva de spus în "săptămîna de foc“ a lui decembrie 1989 - Coman, Guşă, Stănculescu, Chiţac, şi, mai ales, Gh. Diaconescu, alţi oameni avînd responsabilităţi locale - pentru ea lor să li se rezerve o (im)postură nebuloasă, ca şi cum "nici usturoi ..." Incriminarea fără discemămînt, "în bloc", a personalului fostului Minister de Interne, făcută fără pricepere şi cu "mari ochelari de cal" este de natură să mai ridice un semn de întrebare: vom condamna - după o experienţă pe care ţara noastră mai traversat-o - şi oameni nevinovaţi pentru a crea un "strat" ce duşmani obligatoriu, acoperind pe aceia cu adevărat responsabili? Să nu uităm că avem de a face, aici, cu persoane calificate.

Societatea românească viitoare trebuie să se întemeieze pe democraţie, echitate, justiţie. Altfel, toate jertfele de singe ale revoluţiei vor fi fost inutile. Ne gîndim că în ciuda startului acestui proces instanţa, care probează o lăudabilă voinţă de a fi la înălţimea misiunii sale, plină de mari dificultăţi, va continua să se supună, aşa cum o cer preceptele fundamentale ale dreptului, numai legii, numai adevărului. Vom continua să vă ţinem la curent cu desfăşurarea acestui proces, fără îndoială cel mai interesant şi mai complex din "seria" deschisă la 25 decembrie 1989.

Val. VOICULESCU
Stelian MOŢIU

"România va recupera timpul pierdut!" (I)

De vorbă cu MORITZ DE HADELN, directorul Festivalului internaţional al filmului din Berlinul Occidental

• UN FESTIVAL CINEMATOGRAFIC IN LUPTA CU....."CABINETUL II" • AM VĂZUT CEEA CE PUTEREA ÎNCERCA SĂ NE ASCUNDĂ • IN 1986, LA BUCUREŞTI...

Festivalul internaţional al filmului de la Berlin n-a fost niciodată un festival ca toate celelalte. Dar mai ales din 1980, după venirea la conducerea sa a criticului cinematografic Moritz de Hadeln, şi-a manifestat, el, vocaţia de punct de întîlnire între Vest şi Est, peste graniţe, cortine de fier şi ziduri despărţitoare. Dinamic şi perseverent, Moritz de Hadeln a făcut, în numai cîţiva ani, din ,,Berlinală“, principalul rival al Festivalului de la Cannes. Fapt recunoscut chiar de Ministerul Culturii francez cind in 1985 i-a remis înalta distincţie de Comandor în artă şi literatură. Am fost prezent la solemnitatea remiterii ordinului, cînd, în cuvîntarea sa de mulţumire, directorul festivalului a ţinut să-şi sublinieze ascendenţa românească. Vizitîndu-l mai tîrziu, în biroul său, Moritz de Hadeln a ţinut să-mi arate tablourile care-i ornau pereţii. Erau operele mamei sale, tînără pictoriţă româncă, alungată din Bucureşti, împreună cu părinţii săi, în 1917, de către ocupaţia germană. Mama sa - din familia Bălăceanu - şi-a făcut studiile de artă la Paris unde a întîlnit un ofiţer britanic de marină care i-a devenit soţ. Dar, aşa cum a subliniat şi în mod public, de Hadeln se socoteşte mai mult român decît englez!

L-am revăzut recent la Berlin, cu prilejul jubileului celei de-a 40-a Berlinale. Discutam, desigur, în franceză, deşi - ne spunea interlocutorul nostru - i-am învătat să înţeleg româneşte şi chiar să vorbesc un pic. Dar după ce bunica a murit, în 1969, în Elveţia, n-am mai avut cu cine vorbi. În consecinţă, româna a devenit pentru mine o limbă aproape pierdută".

- În afară de mama şi bunica mea, datorez ataşamentul meu faţă de ţară lui George şi Annei Caranfil.

- Fostul director al Canalului de Suez? - întreb.

- Nu. Fratele său. l-am cunoscut pe amîndoi, dar George Caranfil mi-a devenit, aş zice ca o rudă apropiată. Fusese ambasador al României întîi Ia Sofia apoi la Helsinki, dar cînd, în 1948 a fost rechemat în ţară, a preferat să rămînă la Paris deşi se manifestase ca un conving antifascist chiar
şi în timpul regimului Antonescu. Soţia sa, Annie, trăieşte înca intr-un cămin de bătrini la Paris. Cînd trec pe acolo o vizitez întotdeauna şi ea îmi povesteşte despre destinul frămîntat al României, despre fuga ei din Odesa, despre modul în care a trăit, la Petersburg, Revoluţia din Octombrie despre peripeţiile fugii ei la Paris.

Vedeţi, sînt mulţi, foarte mulţi români în străinătate care au despre ce îşi aminti. Mă refer, desigur, la primul val al emigraţiei româneşti, urmat, mai tîrziu, de al doilea, al celor nevoiţi să se refugieze de regimul lui Ceauşescu. Cred că în sinul acestei diaspore a rămas, totdeauna, o solidaritate cu tara şi chiar cînd fostul rege al României declară, într-o manieră foarte patetică, la televiziune: "Rămîn la dispoziţia poporului român!" - chiar dacă acest gest e desuet, fiindcă nimeni nu poate gîndi în mod serios la reinstaurarea regalităţii în România, aceasta demonstrează că pînă şi regele, care a făcut o frumoasă carieră de bancher în Elveţia, se simte, şi el român ca toţi ceilalţi! Consider că există legături foarte puternice care fac ca, chiar neavînd origine pur românească, să te simţi făcînd parte din această comunitate.

- În 1985 aţi vizitat România pentru a alege filme cărora să le deschideţi drum in cadrul festivalului berlinez...

- E adevărat, a fost un voiaj foarte emoţionant, pentru că era prima oară cînd veneam într-o ţară pe care n-o cunoşteam, dar de care mi se povestise întreaga mea copilărie. Intr-o manieră, poate, idealizată pentru că refugiaţii sfirşesc prin a-şi vedea ţara de origine ca printr-o miraculoasă aură nostalgică, dar trebuie să spun că toată lumea care ne-a însoţit - fiindcă eram împreună cu soţia mea - ne-au făcut să vedem si ceea ce puterea ar fi vrut să ne ascundă. Cred că nici un moment nu ne-a încercat teama că vom fi mistificaţi. Iată, aici, alături, este Puica Podeanu de Ia Centrala "Româniafilm". Astăzi pot să spun că, atunci cînd era posibil, ne strecura idei lămuritoare asupra unei stări de lucruri sau a alteia. Ne-am plimbat prin oraş cu maşina, ascultînd o mulţime de lucruri năucitoare, aveam un minunat interpret care, descoperind că familia mea ar fi fost aristocratică nu mă mai scotea din "D-le baron"! Descoperise, el, că Bălăcenii fuseseră baroni... Eu nici n-am vrut să aud!

Ei, acest traducător a dovedit mult curaj în timpul proiecţiilor la care am asistat, explicîndu-ne, mereu, subtextul filmelor, învătîndu-ne cum să citim printre rînduri filmele prezentate, cum să înţelegem un lucru sau altul. Cred că pot să spun astăzi, fără să mai pun în primejdie pe cineva că, deja, in epoca aceea, era posibil să vorbeşti deschis dacă încrederea era reciprocă...".

(continuare în numărul de mîine) 
Tudor CARANFIL


​Libertatea din 7 martie 1990, pag. a 3-a

O controversă: "Cui i-e frică de ţigani?"

DOMNULE REDACTOR ŞEF,

Ne-am hotârit să vă scriem aceste rînduri, urmare a articolului apărut pe data de 23.11.1990 in ziarul "Libertatea", cotidian independent de informaţie şi atitudine, aşa cum îl numiţi dv.
Care este atitudinea ce trebuie luată citind articolul "Cui i-e frică de ţigani?“ Oare am uitat experienţa trăită 45 de ani sub vechiul regim, cînd această plagă socială a proliferat? Oare să nu ştiţi că aproape o treime din această populaţie o formează acum ţiganii şi că in străinătate am ajuns ca noţiunea de român să fie sinonimă cu aceea de ţigan?
Nu v-aţi pus întrebarea de ce există această discriminare, de care se pomeneşte în articol, nu numai la noi, ci in toate ţările civilizate? Pentru că această specie al cărei "ideal este identificarea cu omul" asa cum este menţionat, este certată cu munca din naştere şi tot din naştere înclinată spre furt, înşelăciune, jafuri, crime etc. Pentru aceste cauze ei sint îndepărtaţi din toate statele civilizate, iar la noi, în România, Guvernul "le datorează o lege"... pretindeţi dv.
Singurul care a intuit acest pericol social a fost generalul Antonescu care a luat măsuri radicale, însă cursul evenimentelor politice, istorice au făcut ca aceştia să se înrădăcineze mai bine pe aceste meleaguri. "Acei săraci migrînd din şi spre CAP-urile Bărăganului...“ l-a văzut vreodată semnatarul articolului? A avut de-a face cu ei vreodată?
Noi, o parte din semnatarii acestor rînduri, i-am văzut şi am lucrat cu aceştia fie pe ogoare, fie în industrie. Aportul lor la efortul general nu numai că este nul, dar acolo unde se află ei creează mari probleme pe plan social şi economic.
"Omul fără semnificaţie" cum este numit în articol, a trăit in regimul trecut fără să muncească, în schimb a mînuit milioane de lei, aur, valută, bijuterii, alimente ce lipseau de pe piaţă etc. În timpul regimului ceauşist aţi fost prin cartierele de ţigani unde se putea găsi orice fel de aliment care lipsea de pe piaţă sau diverse articole străine? Ţiganca-florăreasă fotografiată în acelaşi ziar şi care oferă cu multă duioşie un bucheţel de flori, v-aţi pus întrebarea cîte sute de mii de lei sau chiar milioane o fi avînd? Dar muncitorii care muncesc cinstit pe şantiere şi nu ştiu să facă comerţ şi nici speculă?
Există vreun secret că fosta miliţie era coruptă de ţigani, care în schimbul unor "daruri" "închidea ochii” la bişniţele şi fărădelegile pe care le făceau?
Se spune în treacăt în articol despre "hoţii şi bişniţarii" pentru care "există legi", dar vă întreb, respectau vreo lege aceste fiinţe? Şi dasă unii dintre ei au suferit condamnări în mod sistematic, erau graţiaţi sau amnistiaţi; pînă şi în actuala perioadă au fost eliberaţi; pentru a face noi fărădelegi.
Poporul acesta parcă este blestemat să fie condus de oameni incapabili, răuvoitori şi să ducă o cruce grea atîta timp cît va dăinui. Acum cîţiva ani, în învălmăşeala din hala de came de la Piaţa Obor am văzut doi oameni duşi în stare de comă, tăiati de ţigani, pentru că au încercat să-i scoată pe cei care se aşezaseră în faţa rîndului. O vecină, o femeie de 72 de ani, singură în casă a fost prădată într-o noapte de 3 ţigani, care după ce au violat-o au furat tot din casă şi exemplele sînt cu miile.
"Cui i-e frică de ţigani?". Să ştiţi că multora le este frică de ţigani, chiar la foarte mulţi, şi este una dintre marile racile lăsate de regimul ceauşist. Poate nu întîmplător, aflînd tot din ziare, că nici el, ceauşescu, nu era străin de această tagmă. Poate, cine ştie el făcînd parte din "elita" de care vorbeşte autorul, le-ar fi adus într-un viitor "izbăvirea".
Nu ştim cine este semnatarul acestui articol sau mai bine zis ce culoare are, poate este chiar ţigan, însă dacă nu este tare am dori să trăiască printre ei!
D-le redactor şef, înainte de a scrie aceste rînduri am ascultat opinia multor oameni, indignaţi de ideile cuprinse in articolul cu pricina. Atenţie mărită pentru cel care l-a scris, să nu aibă efectul unui bumerang!

Stoican Iuliu - avocat - Str. Maşina de Pîine Bl. OD et. VII, sc. 2, ap. 81.
Vintilescu Vasile - pensionar - Str. Matei Voievod nr. 34.
Mocanu Ion - Inginer - Str. Matei Voievod nr. 62.
Sîrbulescu Cezar - pensionar - Str. Vatra Luminoasă nr. 66.

Este un punct de vedere la care, din motive bine înteme-iate, nu putem să subscriem. Datorăm precizarea că autorul articolului este el însuşi ţigan, un autodidact, preocupat în mod sincer de soarta colectivităţii căreia îi aparţine şi care constituie parte integrantă a societăţii româneşti contemporane. Problema ţiganilor nu va putea fi rezolvată prin constatări de acest gen, ci printr-o abordare lucidă, constructivă, a tuturor aspectelor legate de integrarea acestei naţionalităţi în cadrul normelor de civilizaţie ale societăţii contemporane.

REDACŢIA


​Libertatea din 7 martie 1990, pag. a 4-a