Publicat: 9 August, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 9 august 1994

 

EXCLUSIV

Fost vicepreşedinte şi sponsor al PDAR, dl Marius Opran dezvăluie secretul "defecţiunii" agrariene

"TOTUL A ÎNCEPUT ATUNCI CÂND VICTOR SURDU A REALIZAT CĂ NU MAI POATE AJUNGE MINISTRU AL AGRICULTURII"
Într-o recentă scrisoare adresată Biroului Executiv al PDAR, unul dintre vicepreşedinţii formaţiunii, dl Marius Opran, făcea cunoscută decizia sa "irevocabilă" de a demisiona din toate funcţiile deţinute în cadrul PDAR, inclusiv din cea de simplu membru. Părăsind partidul dlui Victor Surdu, dl Opran trecea - ca şi alţi câţiva agrarieni de marcă - în tabăra PDSR, faptul reprezentând poate cea mai grea pierdere pentru PDAR. Redactorul nostru, Mihai Rădulescu, s-a adresat dlui Opran solicitându-i să explice decizia sa. 

Un miros pestilenţial învăluie Bucureştiul
LACURILE SUNT Şl VOR RĂMÂNE HAZNALE COMUNALE
Lacurile, care dau bogăţie cadrului natural al Capitalei, au devenit o adevărată povară pentru proprietari - Regia Generală de Apă Bucureşti. Lăsate în paragină şi ne-maifiind curăţate de câţiva ani buni, acestea au devenit o rampă de lansare a ţânţarilor asupra oraşului, şi Ioc de aruncat obiecte stricate şi animale moarte. RGAB, care se ocupă de administrarea lor, susţine că i-ar fi necesare nu mai puţin de 5,5 miliarde Iei pentru efectuarea unei curăţenii şi reparaţii generale la salba de lacuri. Aşteptând aceşti bani, care mai mult ca sigur nu vor veni, proprietarul priveşte neputincios Ia distrugerea unei mari bogăţii. Citiţi în pagina a 4-a, ancheta ziarului pe această temă.

Cum se preschimbă o veste bună într-una proastă

PREŢUL PÂINII SFIDEAZÂ ARITMETICA GUVERNULUI

"Complexul lui Ieremia" face noi victime. Preluate pripit de anumite ziare, recentele afirmaţii ale guvernului vor face mai mult rău decât bine cumpărătorilor: legile economice dovedesc că ieftinirea pâinii este o utopie. Scumpirea este inevitabilă.
Incitat de ultimele evenimente, dl Alexandru Popescu, preşedintele Asociaţiei patronale din ramura morărit-panificaţie, ROMPAN ne-a declarat, în exclusivitate: "Unele ziare au luat-o razna. Gata se ieftineşte pâinea! ceea ce nu poate fi adevărat. Problema are două aspecte: scumpirea grâului de la 90 de lei la 180 lei şi a comisionului ROMCE-REAL, de la 59 lei la 88 lei, vor duce la o majorare a preţului pâinii, chiar dacă se face o reducere la T.V.A. Pe total, va fi o scumpire. În costul pâinii, făina atârnă cel mai greu. Împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Comerţului efectuăm, în prezent, calculaţiile ce vor fi finalizate, probabil, în două săptămâni".

Liderul Federaţiei Sindicatelor din Morărit şi Panificaţie, dl Adrian Marin, ne-a confirmat faptul că este vorba de o neînţelegere a fenomenului: "T.V.A. se va reduce şi nicidecum nu va fi eliminată. Până acum nici nu s-a perceput T.V.A. la pâine, ci la materiile prime: grâu, droidie, apă, energie, zahăr, sare, unt, ulei. De la întâi septembrie, preţul pâinii va creşte. Deja, societăţile de morărit şi panificaţie au făcut calculaţiile de preţ. Pâinea se scumpeşte de la întâi septembrie, pentru că tot atunci creşte preţul de achiziţie la grâu şi nu putem să mergem în pierdere. Sigur că, pentru populaţie, acest lucru nu este prea plăcut".

Nu numai că nu este plăcut, dar ambiguitatea cu care a fost adusă ştirea la cunoştinţa populaţiei va crea impresia unui cadou acordat pe uşa din faţă şi furat pe uşa din dos.

Georgiana CAPUERDE
Viorel CHIFU

Până să beneficieze de ieftinirea promisă de Guvern, bucureştenii au avut, azi-dimineaţă, surpriza scumpirii unor produse de panificaţie

Prin hăţişurile birocraţiei

HÂRTIILE MERG MAI ÎNCET DECÂT HANDICAPAŢII

Două ministere şi un secretariat de stat trebuie să iei cu asalt, pentru a intra în exerciţiul drepturilor de persoană handicapată: reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii, Comisia de expertiză medicală a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Inspectoratul teritorial pentru handicapaţi. Apoi, dacă beneficiezi de anumite scutiri, baţi drumul la telefoane, la radio, la vamă, Ia circa financiară, poate din nou la instituţiile ministerelor menţionate. Unii pun diagnostice, alţii le confirmă, ceilalţi te iau în evidenţă, mulţi alţii te adaugă pe liste şi paraliste. Doar poşta îţi sună la uşă şi numai dacă eşti titular de ajutor lunar, acordat celor cuprinşi în gradul I de invaliditate. În rest, peste tot tu ciocăneşti pe la uşi, stai la cozi, pânâ când vratul de dovezi, de copii xerox şi de formulare îţi rezumă şi-ţi atestă suferinţa. O întreagă tevatură... Şi, de parcă nu era suficient şi-atât în Capitală lucrurile se desfăşoară şi mai anevoie din pricina lipsei de personal şi a unui sediu total necorespunzător.

Citiţi în pag. a V-a, pe larg, despre aceste hăţişuri ale birocraţiei.


Prin publicarea, azi, a Proiectului de program

GUVERNUL ADUCE-N CASĂ PRIVATIZAREA ÎN MASĂ!