Publicat: 9 Martie, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?

DE LA O ZI LA ALTA

Într-o atmosferă sărbătorească, determinată şi de "reaşezarea" preţurilor la frezii, garoafe şi trandafiri de seră
 
AM SĂRBĂTORIT IERI ZIUA FEMEII
În Camera Deputaţilor s-a dat tot ieri glas nemulţumirii "tovarăşelor noastre de muncă şi viaţă" faţă de bilanţul postrevoluţionar al promovării acestora în viaţa politică:
 
Doar 3 la sută dintre parlamentarii români sunt femei, nici una dintre ele nebeficiind de portofolii în vreunul dintre guvernele de după decembrie 1989.
 
Uite-aşa începem să lăcrimăm după "structura pe sexe, a politicii de cadre" inventată de odioasa dictatură şi sinistra sa soţie. Unde sunt domnule, cocurile de altădată?...
 
Premierul Văcăroiu a avut ieri o zi încărcată: căftănirea celor patru noi miniştri la interne, apărare, justiţie şi transporturi.
 
În afară de "armată" - căreia, se pare, nu-i prea plac de la o vreme gazetarii - celelalte ceremonii de investire s-au consumat sub "ochii de argus" ai presei.
 
Preşedintele Ion lliescu a aterizat, azi dimineaţă, la Seul, după ce, în prima etapă a actualului turneul politic internaţional, a semnat, la Vilnius,
Tratatul de prietenie şi colaborare dintre România şi Lituania.
 
Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, dl Adrian Năstase, călătoreşte: se află la Ierusalim unde descoperă similitudini între "eşichierele politice‘‘ din Israel şi România. Ce va descoperi oare dl Nicolae Văcăroiu care astăzi începe o vizită în judeţele Braşov, Harghita şi Covasna?
 
Opoziţia (mai exact, o anume parte a sa) dă mâna cu Puterea, desemnându-l pe dl Ion Solcanu vicepreşedinte al Senatului. "Pactul politic" n-a funcţionat în privinţa dlui Petre Ninosu. Ca ministru de justiţie îţi faci mulţi "prieteni"
 
Un gând "naţionalist" de 9 martie

SUNT DOAR 40, ORI 23 DE MILIOANE DE MUCENICI?