Publicat: 20 Martie, 2013 - 18:43

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit, miercuri, 20 martie, la Paris, cu Irina Bokova, director general UNESCO. La întâlnirea bilaterală, ministrul român, care deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO din România, a fost însoţit de ambasadorul UNESCO al României la Paris, Nicolae Manolescu. În acest context, ministrul a transmis mesajul premierului României, Victor Ponta, de susţinere a colaborării dintre statul român şi UNESCO.

 În cadrul întâlnirii, ministrul Remus Pricopie a reiterat disponibilitatea României de a continua, alături de UNESCO, proiectele educaţionale existente şi de a iniţia altele noi. Ministrul Remus Pricopie a arătat că România depune eforturi pentru introducerea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO a ansamblului monumental „Calea Eroilor”, din Târgu Jiu, realizat de artistul român Constantin Brâncuşi. Ministrul a declarat că, în acelaşi timp, România doreşte să propună intrarea centrului istoric al municipiului Sibiu pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 Ministrul Remus Pricopie l-a informat pe directorul general al UNESCO şi despre eforturile depuse de România pentru a face parte din Comitetul Patrimoniului Mondial, în care ţara noastră nu a fost niciodată membru. De asemenea, ministrul Remus Pricopie a subliniat şi susţinerea pe care Guvernul României o acordă doamnei Irina Bokova pentru un nou mandat în fruntea UNESCO.