28 septembrie 2021

Reprezentanța Comisiei Europene în România se alătură ediției din 2021 a festivalului Electric Castle

Festival Electric Castle
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Sub sloganul EU @ EC | Ne vedem la Electric Castle!

Reprezentanța Comisiei Europene în România se alătură ediției din 2021 a festivalului Electric Castle, care are loc între 9 și 15 august, la Cluj-Napoca.

 

Timp de șapte zile, echipa Reprezentanței Comisiei Europene și cu sprijinul EUROPE DIRECT Cluj așteptă publicul la standul lor din Piața Unirii, cu informații despre programele și temele de actualitate ale Uniunii Europene, dar și cu o serie de surprize care să te pregătească pentru distracție, relaxare și muzică bună.

 

Publicul poate afla ce face Uniunea Europeană pentru ca Europa să devină mai sănătoasă, mai verde și mai digitală, dar și cum poți contribui tu pentru a pune lucrurile în mișcare. Tinerii pot discuta cu cei de la echipa Reprezentanței Comisiei Europene despre ce înseamnă să fii parte din NextGenerationEU!

 

Reprezentanța Comisiei Europene oferă publicului și 10 invitații la Electric Castle! Concursul „Ne vedem la festival!” se desfășoară pe pagina de Instagram a Reprezentanței Comisiei Europene.

Oricine participă poate câștiga o invitație la festival, valabilă pentru o persoană, care include: 1 abonament CITY PASS CLUJ-NAPOCA 9-15 AUGUST + 1 bilet UNIRII STAGE 13 AUGUST. Regulamentul concursului este disponibil aici https://romania.representation.ec.europa.eu/system/files/2021-08/210803%20Regulament%20concurs%20UE%40EC_0.pdf

Festivalul este organizat cu respectarea tuturor normelor pentru evitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Detalii despre acces și artiștii din program sunt disponibile aici.