17 august 2022

REPREZENTAŢII SUSPENDATE la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Din cauza îmbolnăvirii unui actor, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” suspendă reprezentaţiile, pentru siguranţa publicului şi a personalului.

Toţi angajaţii Teatrului îşi vor monitoriza atent starea de sănătate în următoarele zile. Dacă în colectiv nu va apărea niciun alt caz de îmbolnăvire, Teatrul îşi va relua activitatea cu publicul. Un anunţ va fi făcut la începutul săptămânii viitoare.

Între timp, spectacolele programate sunt suspendate, începând cu AFTER LOVE, care era programat sâmbătă, 29 ianuarie 2022, la ora 19:00, şi O NOAPTE FURTUNOASĂ, care era programat duminică, 30 ianuarie 2022, la ora 19:00.

Spectacolele vor fi reprogramate în aceeaşi ordine imediat ce acest lucru va fi posibil.
Biletele cumpărate rămân valabile. Cumpărătorii vor fi anunţaţi cu privire la reprogramarea acestora.

Spectatorii pot solicita rambursarea contravalorii biletelor. Cei care au cumpărat bilete online sunt rugaţi să scrie un e-mail la bileteonline@fanitardini.ro. Cei care au cumpărat biletele de la Agenţia Teatrală sunt rugaţi să vină la sediul Agenţiei din Domnească 59 sau să apeleze 0758-049-850.

Vă mulţumim pentru înţelegere.