Publicat: 12 Noiembrie, 2019 - 17:10

Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis de Parlament, cu votul a 63 de deputaţi. Pentru demiterea Guvernului au votat deputaţii socialişti dar şi cei din fracţiunea PDM, conform TVR Moldova.

Moţiunea de cenzură contra Guvernului a fost depusă la 8 noiembrie de către fracţiunea parlamentară a PSRM.

În 6 noiembrie, în cadrul unei emisiuni TV, Igor Dodon declara că sunt două scenarii - ori cade Guvernul în următoarele 72 de ore, ori nu.

Scânteile între PSRM şi blocul ACUM au apărut după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe o lege care prevede modificarea Legii Procuraturii.

În dimineaţa zilei de 6 noiembrie, ministrul Justiţiei Olesea Stamate a anunţat că anulează rezultatele Comisiei de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror General. Imediat PSRM a ieşit şi a cerut demisia ministrului Justiţiei. Ulterior, Olesea Stamate a declarat că în cazul în care reforma justiţiei nu e posibilă, atunci coaliţia de guvernare nu mai are sens.

"În iunie pe întuneric, cu frică, unii au decis în ultima clipă să meargă împotriva lui Plahotniuc, iar astăzi, pe lumină, mergeți împotriva unui Guvern al poporului. Refuzăm să fim părtași într-un joc, în care partenerii de coaliție încearcă să captureze statul. Aveți de luat o decizie, pentru care veți răspunde în fața propriilor alegători”, a declarat Maia Sandu, premierul demis al Republicii Moldova.

”Noi știam ce facem și am mers în această guvernare ca să scăpăm de ciumă. Noi știma unde mergem, dar am creat o majoritate parlamentară să salvăm oamenii de sărăcie și tiranie, iar voi vreți să vă salvați averile. Cei speriați sunt mai mulți, caută să facă înțelegeri pe la spate și vor să scape de noi, când au văzut că noi nu ne vindem, am adus bani în țară, am deschis ușile către UE și am decis să facem viața oamenilor mai bună. Unde s-a mai văzut democrați, care să voteze împotriva democrației și socialiști care să voteze împotriva ajutorului social”, a completat Sandu, co-lider al Blocului ACUM (pro-european).

Maia Sandu a făcut mai multe declarații, după ce a căzut Guvernul pe care l-a condus: „Nu avem ce să discutăm altceva cu oameni care nu sprijină cea mai importantă reformă. Mi-aș fi dorit să facem mai multe pe reforma justiției. Aș fi vrut să avem adoptată legea justiție, dar nu există voință politică pentru lucruri serioase. Noi o să continuăm să muncim pentru oameni, să luptăm pe baricade și la Guvern, dacă ne-ar fi fost oferită această posibilitate. Acum trebuie să scăpăm de următoarea urgie care se conturează și încearcă să acapareze instituțiile statului. Noi suntem reforma justiției și problema a fost că Igor Dodon și PSRM nu au susținut reforma justiției. Nu avem să discutăm altceva cu oameni care nu sprijină cea mai importantă reformă”.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: