17 septembrie 2021

Restricţii de circulaţie (>7,5 t) cauzate de caniculă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Joi, vineri şi sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga reţea rutieră, exceptând judeţele: Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani.

Aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă.

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului „poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:
– transporturilor de persoane;
– transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
– vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
– transporturi funerare;
– transporturi poştale;
– transporturi de echipamente de prim ajutor;
– transporturi pentru distribuire de carburanţi;
– transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
– transporturi pentru tractări vehicule avariate;
– transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
– transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
– transporturi apă îmbuteliată;
– transporturi produse provenite din exploatări agricole;
– transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naţionale.

CNAIR SA