Publicat: 12 Septembrie, 2012 - 12:33
Share

Traficul rutier pe mai multe artere din Bucuresti va fi restricţionat Joi, 13 Septembrie, din cauza manifestărilor organizate de Ziua Pompierilor, informează Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Astfel, Joi, 13 septembrie, in intervalul orar 9:30 - 11:00, se va desfasura ceremonia de depunere de coroane si jerbe de flori la Monumentul Pompierilor Militari, cu restrictionarea circulatiei rutiere pe Calea 13 Septembrie, intre Piata Arsenalului si soseaua Panduri, pe sensul de mers dinspre strada Izvor catre soseaua Panduri.

Rutele ocolitoare recomandate de politisti sunt Piata Unirii - Splaiul Independentei - Piata Operei - strada Elefterie - strada D. Bagdasar - soseaua Panduri - Calea 13 Septembrie si Bulevardul Unirii - bulevardul Libertatii - bulevardul George Cosbuc - bulevardul Tudor Vladimirescu - soseaua Panduri sau Calea 13 Septembrie.

Brigada Rutiera a Capitalei solicita conducatorilor de autovehicule sa evite sa circule in zonele unde se desfasoara evenimentele, sa foloseasca rutele ocolitoare, sa foloseasca autovehiculele personale cat mai putin, pentru a evita blocajele de trafic, si sa opteze mai mult pentru mijloacele de transport in comun, sa respecte semnalele agentilor de politie rutiera care dirijeaza traficul pentru asigurarea fluentei si recomandarile politistilor care se afla in punctele de deviere.

Totodata, pietonii sunt rugati sa circule numai pe trotuare, sa traverseze strada prin locurile special amenajate si semnalizate, dupa ce se asigura, si sa nu mearga sau sa stationeze pe carosabil.