26 iunie 2022

Restricţii de trafic pe mai multe artere din Capitală

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Duminică, 19 septembrie 2021, are loc maratonul „Bucharest International 10k”, organizat de Asociaţia Club Sportiv Constantina Diţă, în parteneriat cu Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive – PROEDUS.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor fi instituite restricţii de trafic pe mai multe artere din Capitală, în intervalul orar 08:30 – 14:00, după cum urmează:

– În cadrul cursei de 21k – se va alerga pe următorul traseu: Bd. Constantin Prezan din dreptul str. Alexandrina – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff sensul către Piaţa Presei Libere (locală) – întoarcere pe Şos. Kiseleff (axul central – ambele sensuri, fără a se afecta traficul rutier în Piaţa Presei Libere, cu excepţia benzii I de circulaţie, porţiunea situată între Şos. Kiseleff, mediană şi locală) – Arcul de Triumf (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) – Şos. Kiseleff – Piaţa Victoriei – str. Buzeşti – str. Berzei – str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – stânga pe Splaiul Independenţei – stânga pe Bd. Unirii zona Fântâni – Piaţa Alba Iulia – str. Burebista – întoarcere str. Burebista – Bd. Decebal – întoarcere în Piaţa Hurmuzachi (fără afectarea traficului în intersecţie) şi retur pe Bd. Decebal – Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – dreapta prin faţa magazinului H&M (banda V, adiacentă parcului Unirii) – str. Halelor – Splaiul Independenţei – dreapta Calea Victoriei – Şos. Kiseleff – str. Ion Mincu – întoarcere pe str. Ion Mincu – Şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Bd. Constantin Prezan – Finish.

– În cadrul cursei de 10k – se va alerga pe următorul traseu: Bd. Constantin Prezan din dreptul str. Alexandrina – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff sensul către Piaţa Presei Libere (locală) – întoarcere pe Şos. Kiseleff (axul central – ambele sensuri, fără a se afecta traficul rutier în Piaţa Presei Libere, cu excepţia benzii I de circulaţie, porţiunea situată între Şos. Kiseleff, mediană şi locală) – Arcul de Triumf (ocolire prin dreapta pe sensul de alergare) – Şos. Kiseleff – Piaţa Victoriei – str. Buzeşti – str. Berzei – str. Mircea Vulcănescu – bd. Dacia – Calea Victoriei – Piaţa Victoriei – Şos. Kiseleff – str. Ion Mincu – întoarcere pe str. Ion Mincu – Şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Bd. Constantin Prezan – Finish.

Pe parcursul desfăşurării evenimentului, în intervalul orar 08.30 – 14.00, vor fi afectate arterele cuprinse în proiectul „Străzi deschise”, realizat de Primăria Capitalei, prin care şapte zone din centrul oraşului, de la Grădina Kiseleff la Dâmboviţa şi de la Grădina Icoanei la Grădina Cişmigiu, devin pietonale.

Pentru a consulta noile trasee ale mijloacelor de transport în comun de pe rutele pe care au fost instituite restricţii de trafic, vă rugăm să accesaţi următorul link:
http://stbsa.ro/comunicat

Direcţia de Presă
15 septembrie 2021