8 decembrie 2021

Restricţii de trafic pe mai multe artere rutiere

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere se extind în zonele rezidenţiale. Pe strada Merişor se reabilitează carosabilul pe tronsonul delimitat de străzile Fulgerului şi Baba Novac. Astăzi şi mâine, se decapează asfaltul deteriorat, traficul rutier fiind restricţionat alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 07:30-15:30.

Pe strada I.G. Duca, se asfaltează carosabilul pe porţiunea cuprinsă între strada Ţepeş Vodă şi Gheorghe Murea, circulaţia autovehiculelor fiind restricţionată total, până la ora 15:30. Intervenţiile vor continua marţi şi miercuri, cu acelaşi regim de restricţii, în intervalul orar 07:30-15:30.

Lucrările de asfaltare vor cuprinde joi strada Artileriei şi strada Gheorghe Murea, tronsonul delimitat de strada I.G. Duca şi strada Mihai Viteazu, traficul rutier fiind restricţionat total, între orele 07:30-15:30.

Conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugaţi să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil pentru a evita ridicarea autovehiculelor.

Recomandăm participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră şi să manifeste atenţie sporită în zonele în care se reabilitează infrastructura rutieră.