Publicat: 1 Iulie, 2020 - 17:39
Share

Mai multe restricții rutiere vor fi impuse pe străzi din București, începând de miercuri, în vederea continuării lucrărilor proiectului din zona „Splaiul Independenței - Ciurel - Autostrada București-Pitești, Șoseaua Virtuții / Splaiul Independenței”, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.

Conform sursei citate, se vor institui restricții în zona intersecției dintre Splaiul Independenței și Șoseaua Virtuții, fiind asigurată continuitatea pe Splaiul Independenței pe o bandă de circulație de la intersecția cu Strada General Petre Popovăț pe direcția înainte până la Șoseaua Virtuții unde traficul auto va fi dirijat prin semafoare electrice.

Reglementarea rutieră existentă de pe Spl. Independenței (zona S.T.S, Sema Parc, I.D.M) va fi modificată prin faptul că nu se va mai permite virajul sânga către Șoseaua Virtuții, autovehiculele urmând a se deplasa către Podul Basarab, potrivit Brigăzii Rutiere.

„De la Șoseaua Virtuții până la Podul Basarab, traficul de pe Splaiul Independenței va fi organizat în sens unic. Indicatoare rutiere care să indice direcțiile de urmat, variantele alternative/ocolire vor fi instalate. Circulația pietonilor nu va fi afectată, fluxurile urmând a se deplasa normal”, precizează sursa citată.

Aceste reglementări sunt implementate în urma verificărilor efectuate de Brigada Rutieră, cu privire la semnalizarea rutieră din zona respectivă.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: