Publicat: 4 Aprilie, 2019 - 11:28

Anunţul oficial al Guvernului făcut 28.03.2019, în cadrul Conferinţei Medicilor de Familie din Bucureşti, cu privire la creşterea bugetului alocat pentru medicii de familie printr-un împrumut de aproximativ 800 de milioane de euro pe care Ministerul Finanţelor îl negociază cu Banca Mondială creează speranţă şi aşteptări din partea profesioniştilor din medicina primară.

Medicii de familie din România, reprezentaţi de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), au răspuns invitaţiei lansate de Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi de Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, de a discuta punctual nevoile acestui sector medical.

"Ne arătăm disponibilitatea de a stabili un calendar de întâlniri între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai SNMF. După stabilirea principalelor linii de colaborare, organizaţia noastră va desemna experţi pentru fiecare problematică pusă pe lista de discuţii şi vom sta la dispoziţia dumneavoastră pentru orice informaţii necesare proceselor de reformă şi eficientizare a medicinei de familie.", declară dr. Dina Mergeani, preşedinte al SNMF în documentul transmis Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice.

Printre problematicile medicinei de familie care ar putea fi rezolvate prin această infuzie de capital se află birocratizarea excesivă, slaba funcţionare a sistemelor informatice de evidenţă a pacienţilor şi a serviciilor medicale, încărcarea administrativă excesivă a medicului de familie în detrimentul timpului alocat pentru actul medical, dezechilibrul între veniturile medicilor de familie şi ale celor din sistemul bugetar.

Toate problemele de sistem rezolvate vor aduce, pe lângă satisfacţia profesională a medicilor de familie, o mai bună îngrijire a pacienţilor prin creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor medicale, având ca şi urmări pe termen scurt, mediu şi lung îmbunătăţirea stării de sănătate a întregii populaţii.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: