29 iunie 2022

Reuniunea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru egalitate şi nediscriminare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Senatorul Viorel Badea, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a participat joi, 12 mai 2022, la reuniunea Comisiei APCE pentru egalitate şi nediscriminare ale cărei lucrări s-au desfăşurat în Suedia, la Stockholm.

Reuniunea a fost prefaţată de alocuţiunea prim-vicepreşedintei Parlamentului suedez (Riksdag), Asa Lindestam şi au fost organizate audieri, cu participarea unor experţi, în pregătirea proiectelor de rapoarte referitoare la: implicarea femeilor în procesele de pace şi reconciliere şi sporirea conştientizării şi contracarării islamofobiei în Europa.

Comisia a adoptat două proiecte de rezoluţie privind rolul partidelor politice în promovarea diversităţii şi incluziunii: o nouă Cartă pentru o societate nerasistă, respectiv combaterea antisemitismului în Europa, care vor fi examinate şi transmise spre vot final plenului Adunării. Primul proiect de rezoluţie îndeamnă Parlamentul European şi parlamentele naţionale din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei să sprijine Carta şi să o promoveze în rândul grupurilor şi partidelor politice. Al doilea document adoptat de comisie face apel la derularea unor programe de conştientizare a prevenirii şi combaterii antisemitismului în vederea demontării ideologiilor conspiraţioniste şi stereotipurilor, precum şi încurajării dialogului interconfesional şi intercultural.

Totodată, membrii comisiei au dezbătut proiectul de raport privind identificarea de soluţii pentru captivitatea maritală, aflat într-un stadiu incipient de pregătire şi au avut un schimb de vederi cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Kairat Abdrahmanov. În expunerea sa, ambasadorul OSCE a evidenţiat necesitatea evitării politizării şi instrumentalizării aspectelor referitoare la minorităţi naţionale, precum şi importanţa unei abordări echilibrate în situaţia statelor care au un interes nemijlocit în sprijinirea minorităţilor înrudite din alte state, cu respectarea principiului bunei-credinţe şi a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului pe al cărui teritoriu trăiesc respectivele minorităţi naţionale.

Următoarea reuniune a comisiei va avea loc în marja celei de-a treia părţi a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 20-24 iunie 2022).

Sursa foto: Senat