Publicat: 11 Decembrie, 2015 - 08:56
Share

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, va conduce vineri, 11 decembrie 2015, în calitate de Președinte-în-Exercițiu, lucrările celei de-a 33-a reuniuni a Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN).

Cu acest prilej, ministrul român va prezenta un bilanț al celor 6 luni în care România a deținut Președinția-în-Exercițiu (PiE) la OCEMN, cel de-al cincilea mandat național din istoria OCEMN. Conform priorităților PiE române, asumate la debutul mandatului, ministrul Lazăr Comănescu va evidenția progresele înregistrate pe linia consolidării cooperării economice în regiunea Mării Negre.

Tot cu această ocazie, ministrul Lazăr Comănescu va preda mandatul de PiE reprezentantului Federației Ruse, țară care urmează să dețină Președinția Organizației în primul semestru al anului 2016.

Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare