Publicat: 26 Octombrie, 2018 - 08:36

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a participat, în calitate de şef de delegaţie a părţii române, la reuniunea cvadrilaterală pe tema înfiinţării Coridorului de Transport al Mărfurilor "Marea Neagră- Marea Caspică", desfăşurată la Aşhabad, în perioada 24-25 octombrie 2018.

Proiectul reprezintă iniţiativa comună a României şi Turkmenistanului, care au invitat Georgia şi Republica Azerbaidjan să li se alăture. Coridorul implică crearea, în perspectivă, a unei rute de transport intermodal, maritim/fluvial şi rutier/feroviar, între Europa Centrală şi de Nord, Caucazul de Sud şi Asia Centrală, cu posibilitatea extinderii către regiunea Asia-Pacific.

În marja reuniunii cvadrilaterale, secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a avut o întrevedere cu vice Prim-ministrul, ministrul afacerilor externe din Turkmenistan, Raşid Meredov. Cu această ocazie, a fost trecut în revistă stadiul actual al agendei bilaterale, inclusiv componenta de cooperare dintre UE şi Turkmenistan. În acest context, oficialul român a reiterat interesul României pentru dezvoltarea relaţiilor cu Turkmenistan, cu accent pe componentele de transport, energie şi educaţie. În cadrul discuţiei a fost convenit calendarul evenimentelor viitoare de pe agenda bilaterală, prioritară fiind organizarea, în cursul lunii martie 2019, a reuniunii miniştrilor afacerilor externe din România, Turkmenistan, Georgia şi Republica Azerbaidjan pe tema înfiinţării Coridorului de transport mărfuri Marea - Neagră Marea Caspică şi adoptarea, în format cvadrilateral, a Declaraţiei politice privind acest proiect.

Reuniunea a fost deschisă de către vice-ministrul afacerilor externe din Turkmenistan, Vepa Hadjiev, şi secretarul de stat Maria Magdalena Grigore. La reuniunea de la Aşhabad au participat reprezentanţi ai autorităţilor cu responsabilităţi în domeniu din Republica Azerbaidjan, Georgia, România şi Turkmenistan. Aceştia au purtat discuţii în vederea inventarierii aspectelor tehnice relevante pentru edificarea proiectului. În perspectiva realizării Coridorului, participanţii au evidenţiat contiguitatea geografică a celor patru ţări menţionate, precum şi facilităţile oferite de porturile Constanţa (România), Batumi, Poti (Georgia), Baku (Azerbaidjan) şi Turkmenbaşi (Turkmenistan) şi a conexiunii directe între portul Constanţa şi fluviul Dunărea (prin canalul Dunăre-Marea Neagră) şi, ulterior, a cursurilor de apă şi a canalelor interne de pe continentul european, cu accesarea Europei Centrale şi de Nord.

În intervenţia sa, Maria Magdalena Grigore a reiterat interesul părţii române pentru Coridor, având în vedere avantajele pe care le-ar putea oferi această variantă de transport, precum costurile reduse şi timpul scurt de ajungere a mărfurilor la destinaţie.

Demnitarul român a evidenţiat premisele favorabile dezvoltării proiectului Coridorului de transport, în contextul adoptării de către Uniunea Europeană, la 15 octombrie 2018, a Strategiei UE privind conectivitatea între Europa şi Asia, care vizează nemijlocit cele patru state, în virtutea poziţiei lor geografice, inclusiv iniţiativa acestora de a conecta ţărmurile Mării Negre şi Mării Caspice.

La reuniune a participat şi Şeful Biroului de legătură al UE în Turkmenistan, Lubomir Frebort, care a transmis un mesaj de susţinere, din partea UE. În context, reprezentanţii tuturor statelor participante la reuniune au transmis invitaţia ca UE să devină parte a acestui Proiect.

Un alt aspect relevant este reprezentat de faptul că participanţii au agreat ca în luna martie 2019 să fie organizată o reuniune ministerială în vederea semnării unei Declaraţii politice a miniştrilor de externe privind Coridorul de transport mărfuri Marea - Neagră Marea Caspică.

Delegaţia română a inclus reprezentanţi din partea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor prin Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. şi Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: