20 septembrie 2021

Reuniunea de nivel înalt privind îmbunătăţirea conduitei personalului de menţinerea păcii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a participat luni, 28 iunie 2021, la reuniunea de nivel înalt privind îmbunătăţirea conduitei personalului de menţinerea păcii, organizată de Departamentul ONU pentru operaţiuni de pace şi Departamentul ONU de managementul strategiei, politicilor şi conformităţii.

Evenimentul a fost deschis de Secretarul-General ONU, Antonio Guterres, discuţiile focalizându-se asupra necesităţii prevenirii abaterilor disciplinare, în special în ceea ce priveşte exploatarea şi abuzurile sexuale.

Ambasadorul Jinga a reiterat faptul că România manifestă o toleranţă-zero în ceea ce priveşte exploatarea şi abuzurile sexuale, amintind că ţara noastră a semnat Pactul voluntar iniţiat de Secretarul-General ONU pentru prevenirea şi sancţionarea exploatării şi abuzurilor sexuale, iar Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este unul dintre membrii Cercului de lideri iniţiat de Secretarul-General ONU pentru prevenirea şi răspunsul la exploatare sexuală şi abuzuri în operaţiuni ONU.

Diplomatul român a informat cu privire la demersurile Ministerului Apărării Naţionale în ceea ce priveşte pregătirea personalului militar înaintea trimiterii în operaţiuni de pace ONU, România contribuind de 30 de ani cu trupe la operaţiunile ONU. Astfel, militarii români trimişi în misiuni sunt pregătiţi pentru prevenirea exploatării şi abuzurilor sexuale, respectarea dreptului internaţional umanitar, precum şi a prevederilor rezoluţiilor Consiliului de Securitate privind femeile, pacea şi securitatea.

Ion Jinga a subliniat, totodată, integrarea perspectivei de gen în politicile de securitate şi apărare, cu scopul de a creşte reprezentarea şi participarea femeilor la negocierile de pace, procesele de mediere şi în cadrul misiunilor de menţinere a păcii, precum şi pentru prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare bazată pe gen, hărţuire şi violenţă sexuală.