9 mai 2021

Reuniunea informală a CAE, componenta Dezvoltare, pe tema viitoarei arhitecturi financiare europene pentru dezvoltare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, Daniela Gîtman, a participat joi, 29 aprilie 2021, în sistem videoconferinţă, la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat responsabili pentru domeniul cooperării pentru dezvoltare din statele membre ale UE. Reuniunea a fost convocată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, şi a beneficiat, totodată, de participarea preşedintei BERD, Odile Renaud-Basso şi a preşedintelui BEI, Werner Hoyer.

Discuţiile au fost axate pe opţiunile privind consolidarea arhitecturii europene de finanţare a cooperării pentru dezvoltare (European Financial Architecture for Development – EFAD), inclusiv în perspectiva adoptării de Concluzii ale Consiliului în acest domeniu.

Pornind de la rezultatele unui studiu de fezabilitate supus dezbaterii, secretarul de stat Daniela Gîtman a exprimat susţinerea României pentru scenariul „Status Quo +”, care presupune menţinerea formulei instituţionale curente şi propune adoptarea de acţiuni concrete pentru a îmbunătăţi eficienţa, impactul şi vizibilitatea acţiunilor UE, în concordanţă cu interesele strategice şi valorile Uniunii. Această opţiune este, totodată, întemeiată pe principiul eficienţei financiare şi al minimizării costurilor suplimentare pentru statele membre ale UE şi bugetul Uniunii.

Oficialul MAE a subliniat necesitatea unei abordări incluzive, prin facilitarea participării tuturor statelor membre, conform abordării „Team Europe”. A susţinut, de asemenea, dezvoltarea de către Comisia Europeană de mecanisme destinate simplificării accesului la finanţare de către toţi actorii UE activi în domeniul dezvoltării.

S-a pronunţat, totodată, în favoarea promovării principiului „policy first”, conform căruia finanţarea trebuie să ţină cont de necesităţile statelor partenere, de obiectivele politicii externe şi interesele geopolitice ale UE, de promovarea valorilor UE, precum şi de consolidarea vizibilităţii UE în statele partenere.

Secretarul de stat Daniela Gîtman a subliniat importanţa unei abordări geografice echilibrate, cu accent pe vecinătatea UE şi pe Africa. De asemenea, a exprimat convingerea că noul Instrument financiar privind vecinătatea, cooperarea pentru dezvoltare şi cooperarea internaţională (NDICI) – „Global Europe” va consolida rolul UE la nivel global.

Nu în ultimul rând, secretarul de stat Daniela Gîtman a arătat că o arhitectură financiară europeană pentru dezvoltare puternică va veni în întâmpinarea eforturilor multilaterale şi va constitui un sprijin esenţial în asigurarea eficienţei construcţiei financiare globale în domeniul dezvoltării.