28 septembrie 2021

Reuniunea ministerială privind situaţia umanitară din Afganistan

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Cornel Feruţă, a reprezentat România la reuniunea ministerială privind situaţia umanitară din Afganistan, convocată la 13 septembrie 2021 de Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, şi organizată de la sediul ONU de la Geneva, în regim hibrid. Obiectivul evenimentului a constat într-un nou apel de contribuţii financiare din partea statelor membre ONU pentru a sprijini populaţia afgană.

Prin participarea la reuniunea ministerială, România a reconfirmat sprijinul constant pentru stabilizarea Afganistanului şi pentru nevoile umanitare urgente. În acest sens, s-a consemnat alocarea de către România a unei contribuţii financiare suplimentare, în valoare de 100.000 de euro, pentru a sprijini răspunsul umanitar al ONU. Noua contribuţie financiară completează acţiunile României în domeniul asistenţei umanitare acordate persoanelor defavorizate şi vulnerabile (femei, copii, tineri aflaţi în etapa de studii), adăugându-se contribuţiei din iulie 2021, acordată de ţara noastră Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru programele din sectorul sănătăţii dedicate copiilor afgani, precum şi burselor care acoperă întregul ciclu academic.

România va continua să se coordoneze cu partenerii săi cei mai apropiaţi, în cadrul ONU, al UE şi în alte formate, pentru a sprijini un viitor mai bun pentru poporul afgan.

Informaţii suplimentare:

Reuniunea ministerială privind situaţia umanitară din Afganistan s-a desfăşurat într-un context politic important pentru viitorul Afganistanului‚ având în vedere că, la 15 august 2021, Mişcarea Talibană a ocupat capitala Kabul, marcând preluarea de facto a puterii în această ţară. Reuniunea a reprezentat o nouă ocazie pentru participanţi de a lansa un apel noilor deţinători ai autorităţii de facto la respectarea dreptului internaţional umanitar, a drepturilor omului, în mod special ale femeilor, copiilor, minorităţilor, la abţinerea de la violenţă şi acţiunea în serviciul întregii populaţii afgane.

La reuniune au luat parte peste 150 de participanţi – state membre, organizaţii internaţionale şi regionale, organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul umanitar. Apelul pentru asistenţă umanitară de urgenţă, lansat recent de Secretarul General al ONU, a estimat un necesar de 600 milioane USD pentru perioada septembrie-decembrie 2021, de care ar urma să beneficieze 11 milioane de cetăţeni afgani. Potrivit estimărilor preliminare, în cursul reuniunii ministeriale din 13 septembrie a.c. au fost anunţate contribuţii voluntare de cca. 1 miliard USD.