Publicat: 29 Mai, 2020 - 09:22
Share

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa vineri, 29 mai 2020, prin video-conferinţă, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene.

Principalele teme care vor fi abordate sunt relaţiile UE-China şi impactul pandemiei COVID-19 în regiunea Asia-Pacific.

În ceea ce priveşte prima temă, miniştrii de externe vor avea o discuţie strategică în pregătirea Summit-ului UE-China şi în perspectiva reuniunii UE-China cu participarea liderilor UE, ai statelor membre şi ai R.P. Chineze de la Leipzig, prevăzută pentru luna septembrie, în perioada Preşedinţiei germane a Consiliului UE, inclusiv pentru a se stimula progrese importante în negocierea Acordului de investiţii UE-China, precum şi o cooperare consolidată cu China în domeniul schimbărilor climatice şi în Africa.

Referitor la impactul pandemiei COVID-19 în Asia-Pacific, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe şi Politica de securitate, Josep Borrell, va invita miniştrii europeni de externe să reflecteze asupra instrumentelor prin care pot fi promovate agenda şi interesele UE în regiune, inclusiv în conexiune cu Pactul Ecologic European, agenda digitală, sporirea autonomiei strategice, eficienţa multilateralismului şi comerţul liber.

La secţiunea Aspecte curente, Înaltul Reprezentant Josep Borrell va prezenta evoluţiile recente din Afganistan.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: