Publicat: 21 Februarie, 2020 - 11:00

Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a participat joi, 20 februarie 2020, la reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport, organizată la Bruxelles de Preşedinţia Croată a Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul reuniunii a fost adoptată Rezoluţia Consiliului privind educaţia şi formarea profesională în Semestrul European: asigurarea dezbaterilor pertinente cu privire la reforme şi investiţii.

Totodată, ministrul Monica Anisie a luat parte la dezbaterea publică cu tema Circulaţia creierelor - o forţă motrice pentru Spaţiul European al Educaţiei. În intervenţia sa, ministrul român a subliniat că mobilitatea este un element esenţial al liberei circulaţii şi al cooperării europene, însă experienţele statelor membre sunt diferite.

"Considerăm că este necesar un schimb permanent de informaţii şi bune practici între statele membre în ceea ce priveşte mobilitatea elevilor, studenţilor şi a forţei de muncă. Începând cu anul 2016 finanţăm proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din Diaspora, cu scopul de a facilita schimburile de experienţă şi expertiză ce au la bază competenţe dobândite de tinerii cercetători români aflaţi în Diaspora şi cei din ţară, în vederea consolidării cooperării dintre aceştia", a afirmat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, în intervenţia din cadrul reuniunii de la Bruxelles.

Ministrul Monica Anisie a subliniat, de asemenea, că iniţiativa privind constituirea reţelelor de Universităţi Europene creează premise pentru o mobilitate echilibrată şi cooperare consolidată, apreciind că primele reţele europene de universităţi vor putea să ofere, în următorii 2-3 ani, informaţii privind soluţiile identificate, instrumentele promovate şi rezultatele obţinute, inclusiv în ceea ce priveşte circulaţia creierelor.
 

Tag-uri Nume: