27 octombrie 2021

Reuniunea online a Comisiei pentru probleme juridice şi politice a APCEMN

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputatul Lorant-Zoltan Sas, Şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) şi vicepreşedinte al APCEMN, a participat, în ziua de 4 octombrie 2021, la reuniunea Comisiei pentru afaceri juridice şi politice a APCEMN, desfăşurată în sistem videoconferinţă.

Comisia a adoptat proiectele de raport şi recomandare cu tema „Promovarea digitalizării şi inovării în vederea perfecţionării procesului legislativ şi a creşterii transparenţei activităţii parlamentare”. Doamna senator Roberta Alma Anastase, membră a Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN, a fost raportorul Comisiei pe această temă.

În cadrul dezbaterilor pe tema raportului, domnul deputat Lorant-Zoltan Sas a avut o intervenţie în care a subliniat că digitalizarea este unul dintre pilonii principali ai planului de redresare post-pandemică, atât la nivel european, cât şi la nivel mondial. Deputatul român a vorbit despre proiectele de digitalizare din Camera Deputaţilor care sprijină atât parlamentarii, cât şi funcţionarii, prin furnizarea de servicii tehnologice de înaltă calitate. Instrumentele tehnologice permit transparentizarea activităţii Camerei Deputaţilor, astfel încât sunt disponibile online atât informaţii privind iniţiative legislative, agendele şi rapoartele şedinţelor parlamentare, precum şi informaţii despre acţiuni de diplomaţie parlamentară, cheltuieli şi proiecte ale instituţiei.

Şeful delegaţiei române a împărtăşit din experienţa parlamentarilor români în ceea ce priveşte activitatea în contextul pandemiei de COVID-19, amintind despre sistemul hibrid implementat de Camera Deputaţilor, care permite participarea la şedinţe atât în persoană, cât şi prin mijloace electronice.

Proiectele de raport şi de recomandare ale Comisiei vor fi prezentate sesiunii plenare a Adunării generale a APCEMN, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 23-25 noiembrie a.c.

În încheiere, membrii APCEMN au stabilit ca reuniunea de primăvară a Comisiei să aibă ca temă „Rolul parlamentelor în stimularea investiţiilor străine în statele membre ale OCEMN”.