Publicat: 8 Noiembrie, 2019 - 17:00
Revedere ca-n familie

La 70 de ani de apariție neîntreruptă, una dintre cele mai citite publicații românești din ultimul veac, revista “Pentru Patrie”, lunar al Ministerului de Interne, și-a reunit familia redacțională cu reprezentanți ai generațiilor de ieri și de azi într-o ceremonie găzduită la ea acasă, joi 7 noiembrie a.c., la sediul Centrului Cultural al M.I. Dominantele reuniunii au fost, nu surprinzător, emoția și bucuria. Emoția revederii, în unele cazuri după mulți și mulți ani, a unor oameni care au contribuit nemijlocit la crearea unui brand de neîndoielnică trăinicie și calitate, înscris meritat în chenarul statornic al culturii naționale. Bucuria, deloc temperată, de a putea depăna în tihnă, scăpați de presiunea unui timp totdeauna grăbit de pregătirea “bunului de tipar” pentru următorul număr, amintiri ale unor întâmplări care, în insolitul lor, condensează viața plină de animație și neprevăzut a unei redacții.

 

Și cum o fotografie spune mai multe decât o sută de cuvinte, ziariștii unei publicații ilustrate așa de frumos precum “Pentru Patrie” o știu foarte bine,  iar în cazul unor instantanee surprinse “la meserie” multiplicarea poate crește de zece sau o mie de ori, să punem punct aici cuvintelor și să lăsăm să vorbească imaginile.

Vladimir Alexandrescu

Foto: Vasile Arsene

Cristina Balint

Cătălin Eftene

Nicolae Rotaru

Vladimir Alexandrescu

Ioan Tudor Vasilescu

 
     

 

Mircea Stoian

Sorin Ardelean

Geo Călugaru

 

REMEMBER

            Pășesc pe frunzele uscate, iar noaptea se apleacă peste bătaia vântului. Valuri ce lovesc țărmul, surpat de pașii grei ai timpului.

            Peste tot apă, că oglindă a cerului, în care picură stele.

            Îmbrățișăm timpul că o iertare față de eternitatea care ne pierde în nemurire.

            Suntem soldați ai timpului, de la al cărui apel lipsesc și Anton Bălan și Ion Țârlea și Ionel Tecșa și Olimpian Ungherea.. dar și alții, care și-au lăsat semnătură pe amprenta timpului.

            După liniștea nopții, razele de miere ne îndulcesc existența și sentimentele față de formele exterioare.

            E în memoria noastră sentimentul peren al patriei, regăsit de unii poeți (și mă gândesc acum la Nichita Stănescu), în făptură tatălui, a acelui pater al familiei tradiționale române.

            Expresia '' pentru patrie '' nu e numai un sentiment, ci și numele mensualului care a împlinit o vârstă venerabila, dar totuși insesizabilă în ecuația infinită a timpului.

            Sintagma '' pentru patrie '' e valoarea permanentă, la scară geografică a ființei noastre naționale, în care am debutat că poet și publicist. E revista în care semnături memorabile dădeau valoare și vârstă necuvintelor.

            Tribună a dezbaterilor și a problemelor controversate ale societății, loc sacru al atâtor stele căzute în amintire... Și, în mod paradoxal, născută într-o toamna a amintirilor, înflorite an de an... Toamna unui zbor, a celor care nu mai sunt și a celor pe care nu i-am cunoscut decât după amprenta scrisului. Toamna unui zbor, spre eternitate, spre necunoscut.

            Pașii ne sunt mai grei, o dată cu libertatea de a trăi, de a cunoaște și de a descoperi.

            Reveria trecutului e mai puțîn apăsătoare decât definiția viitorului. Singură diferența e construcția care desparte cele două entități ale timpului.

            Prezentul contează și se poate numi Nicolae Rotaru.. Sau poate Mircea Stoian, sau Cătălin Eftene sau... Umeri apăsăți de epoleți cu stele, care te ridică spre cer sau te coboară spre neant. Fiecăruia ne place să ne scriem viață că un poem, în care avem repere ale devenirii că într-o regulă a consonantismului- momente ale fericirii.

            Scriam în dimineață ce urmează serii și nopții, ce ne aduce vântul cald al soarelui, că o poartă a sărutului dintre noapte și zi. Trăim într-o lume a paradoxului ?

            Vedem în retorică privirii de zi cu zi, noaptea. Noaptea că o necesitate ritmică. O necesitate care trebuie să se încarce cu stele.

            Prin nisipul fin al plajei doar valurile mai pot să șteargă sau să adauge urmele uitării.

            Dar, în fiecare zi, mai urcă o stea și mai cade o frunză, că într-un ritual al toamnei ce înflorește în noi. În fiecare dintre noi, cei care avem libertatea să gândim și să simțim PENTRU PATRIE

 
        Sorin ARDELEAN