15 august 2022

Rezoluția „Tinerii – actori principali ai dezvoltării durabile” a fost lansată

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe agenda mandatului meu, implicarea activă a tinerilor în procesele decizionale ocupă o poziție fundamentală. „Tinerii – actori principali ai dezvoltării durabile”, eveniment pe care l-am organizat recent sub umbrela Conferinței privind Viitorul Europei, a reprezentat un excelent exercițiu de participare cetățenească. Drept rezultat, am elaborat o rezoluție exhaustivă privind nevoile tinerilor la nivel local, național și european.
Desfășurat în perioada 29-30 martie, evenimentul a cuprins sesiuni de lucru și dezbateri avându-i ca participanți pe studenții din cadrul Programului de Shadowing Parlamentar și pe unii dintre cei mai relevanți lideri politici ai momentului, pentru a genera soluții concrete la problematicile fundamentale pentru tânăra generație în contextul actual.

Pentru a asigura succesul demersului nostru, am elaborat, în urma discuțiilor și sesiunilor complexe de lucru, o rezoluție a evenimentului, care va sta la baza unor inițiative legislative punctuale și care va servi ca reper în intervențiile de politică publică ale colegilor mei parlamentari și europarlamentari. Această rezoluție devine, automat, o prioritate a mandatului meu, alături de toate sugestiile și direcțiile de acțiune pe care le setez în dialog direct cu voi, cetățenii.

Pun în context câteva dintre principalele direcții de acțiune pe care, împreună cu studenții implicați și colegii parlamentari și europarlamentari, voi lucra în continuare, în urma evenimentului: stabilirea de piloni de tineret în contextul definirii agendelor pe chestiuni de securitate și reziliență, reforma legislației în domeniul voluntariatului și internship-urilor, măsuri de sprijin pentru tinerii ucraineni, vizând integrarea socio-economică a acestora, elaborarea unor rezoluții europene pe problematici de participare decizională, etc.

Pentru tineri, soluțiile concrete la probleme consistente primează, iar simplele discursuri festive nu mai contează fără politici concrete care să le însoțească. Vă invit să consultați rezoluția accesând site-ul www.siminatulbure.ro. Împreună construim un spațiu european mai prietenos cu tinerii.

Link: https://www.siminatulbure.ro/rezolutia-evenimentului-tinerii-actori-principali-ai-dezvoltarii-durabile-sub-egida-conferintei-privind-viitorul-europei/
Declarație politică deputat Simina Geanina Tulbure (Grupul parlamentar al USR)