Publicat: 26 Decembrie, 2018 - 16:31
Share

Mai multe dintre femeile supuse testului Babes-Papanicolau, in cadrul tuturor editiilor campaniei de "Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin" din anul 2018, prezinta diverse afectiuni care necesita colposcopie s-au tratament ginecologic de specialitate, conform rezultatelor medicale efectuate de Institutul Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu. Statistica ar putea fi interpretata ca si un semnal de alarma ca toate femeile, cu varsta cuprinsa intre 25-64 ani, ar trebui sa se prezinte la medic din proprie initiativa pentru efectuarea testului Babes-Papanicolau, in ideea depistarii la timp a eventualelor complicatii care le pot pune viata in pericol. 

Campania derulata de catre medicii Institutului Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu si voluntarii Paraclisiului Catedralei Mântuirii Neamului pe parcursul anului 2018, in comunitatile din judetul Ilfov, a avut ca tinta doamnele din mediul rural, care din diverse motive nu au facut testul Babes-Papanicolau. Specialistii IOB au efectuat testul Babes-Papanicolau pentru 340 de femei din judetul Ilfov, din care 37 paciente au necesitat colposcopie şi 85 au avut nevoie de alte tratamente ginecologice de specialitate. Alte 218 femei examinate sunt sanatoase, conform rezultatelor. Localitatile din judetul Ilfov unde s-a derulat campania sunt: Grădistea, Nuci, Otopeni, Gruiu, Bragadiru, Moara Vlasiei, Glina, Pantelimon si Afumati. De asemenea, una dintre editiile campaniei s-a desfasurat la cabinetul medical din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde cadrelor militare de sex feminin li s-a efectuat testul Babes-Papanicolau. 

Referitor la situatia pacientelor care au fost depistate cu probleme medicale, doctorul Prunoiu Virgiliu Mihail, coordonatorul Programului de Screening al Institutului Oncologic Fundeni, a declarat: "Rezultatele au aratat ca 15-20% dintre femei au leziuni ale colului uterin ce necesita investigatii suplimentare (colposcopie si biopsie), dar si faptul ca aproape jumatate dintre femeile examinate au probleme de sanatate (infectii, inflamatii) care necesita tratament".

De altfel, voluntarii CMN au achizitionat cu fondurile rezultate in urma semimaratonului caritabil "RUN for LIFE" un videocolposcop pe care l-au donat Institutului Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu, aparat necesar unor investigatii suplimentare pentru pacientele al caror rezultat la testul Babes-Papanicolau nu a fost unul concludent. Acest aparat este unul performant, de ultima generatie si are o inalta rezolutie, permitand o decizie terapeutica in timp util si urmarirea fazelor tratamentului.

"Am constat pe parcursul tuturor editiilor campaniei de "Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin" ca  este necesara o campanie nationala de informare a doamnelor, ca se pot prezenta la centrele zonale cu cartea de identitate pentru a efectua testul Babes-Papanicolau gratuit! Acest test este esential pentru diagnosticarea in faza incipienta a eventualelor leziuni canceroase si ajuta la salvarea vietilor. Campania Patriarhiei Romane derulata de catre voluntari - de "Preventie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin" este utilă pentru zonele cu populatie care nu are acces facil la spitale, unde distanta este prea mare, iar oamenii nu au bani de transport sau se confrunta cu alte probleme de sanatatate, precum persoanele cu dizabilitati. De altfel, campania de "Preventie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin" si-a atins scopul deoarece doamnele din zonele unde am mai derulat editii au constientizat utilitatea examenului ginecologic si ne-au rechemat. Un exemplu concret ar fi orasul Pantelimon, unde am revenit si s-a mai efectuat testul Babes-Papanicolau pentru inca 42 de persoane", a declarat Dănut Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

"Aceasta campanie este adresata tuturor persoanelor de sex feminin si cu precadere celor din mediul rural, unde preventia si constientizarea sunt mai putin accesibile. Dorim ca efortul medicilor de la Institutul Oncologic si al voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului sa salveze multe vieti prin aceasta campanie frumoasa", a declarat parintele Arhimandrit Ciprian Gradinaru, de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, initiatorul campaniei de "Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin".

In aceeasi ordine de idei, dr. Saptefrati Cristina, medic primar Ginecologie Obstretica, a specificat: "Femeile nu fac testul Babes-Papanicolau pentru ca nu sunt informate. Se recolteaza secretie vaginala care ulterior este analizata la microscop. Sigur ca trebuie indeplinite niste conditii, femeia sa fie dupa menstruatie, maxim pana in ziua 20 si cu 24-48 ore sa nu fi folosit tampoane, ovule, sa nu se fi spalat in vagin si sa nu fi avut contact sexual. Vazand ca nu vin pacientele la noi, ne-am gandit sa iesim noi in intampinarea lor. Majoritatea femeilor au intrat ingrozite in cabinet si ati vazut ca au iesit cu zambetul pe buze. Nu este ceva dureros, nu este ceva ingrozitor, pur si simplu se recolteaza o secretie vaginala. Dureaza cateva secunde. Pe majoritatea le-am intrebat daca si-au facut vreun control la san vreodata si din cele 39 de paciente ale unei editii, una singura si-a facut un control. Atat. Restul, niciodata. Un cancer la san pana ajunge sa fie palpabil produce niste modificari care daca femeia s-ar prezenta sa faca o mamografie dupa 40 de ani, o ecografie mamara sub 40 de ani, s-ar vedea. In majoritatea cazurilor, cancerul la san nu doare, iar cand apar metastazele, deja suntem in stadiul IV cand nu suntem supraoameni sa facem minuni, din pacate. Nu doare nici cancerul de col uterin la inceput, dar sigur, pot aparea sangerari intre menstruatii, pot sa apara sangerari la contact sexual, pot aparea secretii anormale, dureri pelvine. E de preferat daca e sa gasim ceva, sa gasim niste leziuni pre-neoplazice pe care o data ce le indepartam de acolo sa nu ajungem la un cancer sadea. Si toate acestea le putem afla prin intermediul testului Papanicolau si un examen genital, uneori poate e nevoie sa facem un test HPV, sa vedem daca nu cumva are Human Papilloma Virus, implicat in aparitia cancerului de col uterin, dar deja este tarziu", a avertizat Cristina Saptefrati, medic primar Ginecologie Oncologica.

In Romania, femeile cu varsta cuprinsa intre 25-64 ani pot beneficia de gratuitate pentru testul Babes-Papanicolaou in cadrul „Programului National pentru depistarea activa precoce a cancerului de col uterin prin screening organizat”, care urmareste sa determine prezenta celulelor anormale aflate in stadii initiale, cand pot fi indepartate usor, inainte de a se transforma in celule canceroase. Pentru a participa la screening, femeile se pot programa la medicul de familie calificat in prelevarea testului Babes-Papanicolaou, acreditat sa participe in programul national de screening sau la cabinetele medicale ginecologice care au contract cu Ministerul Sanatatii pe programul de screening. In sprijinul idei de informare a populatiei de posibilitatea prezentarii din proprie initiativa la medic pentru efectuarea testului Babes-Papanicolau in mod gratuit, doctorul Prunoiu Virgiliu Mihail si voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au efectuat in data de 31 octombrie 2018 o deplasare in comuna Boteni, din judetul Argeș, unde medicul Prunoiu le-a vorbit doamnelor prezente despre preventia cancerului de col uterin si importanța prezentarii la medicul gincecolog pentru examenul gratuit din programul Ministerului Sanatatii pentru cancerul de col uterin. La aceasta activitate au fost prezente 40 de femei din localitate, care si-au manifestat interesul de a se prezenta la medic pentru analize.

Reamintim ca incepand cu luna ianuarie 2018 a fost semnat între IOB și Patriarhia Ortodoxa Română un protocol de colaborare în vederea organizării de acțiuni medicale cu caracter umanitar având drept beneficiari persoanele defavorizate, scopul fiind depistarea precoce a cancerului (col uterin, sân, colon-rect, etc). In urma acestui protocol s-a decis realizarea examenului Babeș-Papanicolau la femeile eligibile care locuiesc in localitățile din Județul Ilfov, acțiunea urmând să se extindă apoi și în alte județe. Astfel, Patriarhia Ortodoxă, prin părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru și voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului conduși de Danut Pruna au sprijinit IOB logistic și mediatic. O contribuție importanta la campanie au avut-o si primarii si preotii din localitatile vizitate care s-au ocupat de informarea si mobilizarea femeilor din comunitati, dar si medicii de familie care au pus la dispoziția specialistilor IOB cabinetele lor, acțiunea având aprobarea si susținerea Directiei de Sanatate Publica Ilfov.

Cancerul colului uterin este cea mai frecventa neoplazie a aparatului genital la femei şi a doua cauza de mortalitate, după cancerul mamar. Romania este una dintre ţările Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a mortalitatii prin cancer de col uterin (9.5, fata de 2.5 decese in U.E la 100.000 femei). Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, rata mortalitatii din cauza cancerului de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea tarilor Europei Centrale si de Est, si de 6,3 ori mai mare decât media tarilor UE. Aceasta se explica, în primul rând, prin faptul ca în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invaziva. Astăzi este unanim acceptat faptul că HPV este principalul factor implicat în etiologia cancerului de col uterin și reprezintă cauza necesară pentru apariția acestuia. Infecția cu HPV este considerată infecție cu transmitere sexuală deoarece achiziția ei se face preponderent pe cale sexuală și precede cu câțiva ani dezvoltarea leziunilor intraepiteliale care pot evolua către cancer de col uterin.

Campania de "Preventie si Diagnosticare a cancerului de col uterin" a fost intens mediatizata la TV Trinitas, TVR si TVR international, Radio Trinitas, precum si in publicatiile online: Agerpres, AMOS News, stiri.com.ro, Activenews, Jurnalul de Ilfov, Ziarul Lumina, Basilica, etc.