Publicat: 16 August, 2016 - 16:44

AFI Europe România a publicat rezultatele financiare obţinute în T2 şi S1 2016, înregistrând un venit operațional net (NOI) de 22,2 milioane de euro din activele sale generatoare de venit din România pe parcursul primelor 6 luni ale anului, reprezentând o creştere cu 13,1% în comparație cu prima jumătate a anului 2015. 
AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România, a avut un venit operațional net de peste 16,5 milioane de euro în S1 2016, rezultate mai mari cu 8,6% faţă de cele înregistrate în S1 2015. 

Vânzările retailerilor din AFI Palace Cotroceni (cifra de afaceri) au crescut cu 14% în S1 2016 în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul trecut, înregistrând peste 112 milioane de euro în primele 6 luni ale anului 2016. Numărul vizitatorilor din mall a crescut cu 5.5%, cu o rată de ocupare a centrului comercial de aproape 99%.  
AFI Palace Ploiești continuă să raporteze rezultate în creștere pentru toţi parametrii. Vânzările retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 19% în S1 2016 şi venitul operaţional net (NOI) s-a apreciat cu 8,1%, la peste 2,2 milioane de euro, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a  anului trecut. Gradul de ocupare al centrului comercial din Ploiești este de peste 99%. În prezent, în mallul AFI Palace Ploieşti se realizează lucrări de extindere, adițional închirierii de spații către noi chiriași importanți, precum Deichmann şi Starbucks. 
După finalizarea AFI Park 4&5, rezultatele financiare ale proiectului de birouri AFI Park au înregistrat o creştere de 48% a venitului operațional net în S1 față de cele de anul trecut, la peste 3,4 milioane de euro. Gradul de ocupare al primelor trei clădiri de birouri este de 100%, iar cel din AFI Park 4&5 depăşeşte 70%.

“AFI Europe România a încheiat primele 6 luni ale acestui an cu rezultate îmbunătăţite pentru toți parametrii. Performanţa centrelor comerciale se află pe un trend ascendent, clădirile de birouri se apropie de un grad de ocupare de 100%, urmând să începem lucrările de construcţie pentru proiectele noi: AFI Palace Braşov, care va include un centru comercial de 45.000 mp închiriabili şi spaţii de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, AFI Tech Park din Bucureşti, de 50.000 mp închiriabili, şi proiectul rezidenţial AFI City din Bucureştii Noi. Ca urmare a unui venit operațional net (NOI) cu 13% mai mare, strategia noastră pe termen lung este să continuăm să înregistrăm o creştere constantă şi sigură a venitului operațional net. Prin includerea proiectelor principale, portofoliul din România va crește la 300.000 mp de spaţii închiriabile”, a menționat David Hay, CEO AFI Europe România.
Rezultate AFI Properties: Profit de 38 de milioane de euro în S1 2016, cu 190% mai mari în comparaţie cu S1 2015

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a publicat rezultatele financiare pentru S1 2016, înregistrând un NOI de 38 de milioane de euro în primele 6 luni, similar cu rezultatele înregistrate anul trecut în S1, prin includerea vânzării a mai multor active şi a unui NOI performant al proiectele noi şi existente. De asemenea, AFI Properties a înregistrat un profit de 38 de milioane de euro, reprezentând o creştere de 190% faţă de profitul din S1 2015.
Venitul a crescut cu 47%, ajungând la 74 milioane de euro. Rezultatele crescute se datorează finalizării clădirii de birouri AFI Park 4&5 din București, a fazei a patra a proiectului de birouri Airport City Belgrade şi a fazei a treia a dezvoltării Classic 7 din Praga. 
În prezent, AFI Properties, prin subsidiarele sale, dezvoltă 200.000 mp de spații comerciale şi 900 de unități rezidenţiale, printre care centrul comercial şi proiectul de birouri din Braşov şi clădirile de birouri din Serbia, Polonia şi Cehia.