Publicat: 21 Noiembrie, 2016 - 15:41

Rezultatele financiare ale AFI Europe România pentru T3 și primele 9 luni din 2016:
Venitul operațional net (NOI) al portofoliului din România a crescut la peste 34 milioane de euro în primele 9 luni, rezultate cu 14% mai mari faţă de cele din 2015

AFI Europe România a publicat rezultatele financiare obţinute în T3 şi primele 9 luni din 2016, înregistrând un venit operațional net (NOI) din activele sale generatoare de venit din România de 12 milioane de euro în T3 2016 și de peste 34 de milioane de euro în primele 9 luni ale anului, reprezentând o creştere cu 17%, respectiv 14% în comparație cu cifrele din aceleași perioade din 2015. 
Proprietățile comerciale ale AFI Europe România și cele aflate în curs de dezvoltare au fost evaluate la peste 800 de milioane de euro la 30 septembrie 2016, înregistrându-se astfel o creștere de 10% față de anul trecut.
AFI Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România, a avut un venit operațional net de peste 25 milioane de euro în primele 9 luni din 2016, rezultate mai mari cu 10% faţă de cele înregistrate în aceeași perioadă din 2015. Centrul comercial a fost evaluat, la 30 septembrie, la 467 de milioane de euro, o creștere de 7,6% în comparație cu anul trecut.
În prezent, mallul trece printr-un proces de extindere, care va adăuga suprafeței închiriabile 6.500 de mp adiționali, iar apoi va fi realizat un nou proces de evaluare.
Vânzările retailerilor (cifra de afaceri) din AFI Cotroceni au crescut cu 12% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, înregistrând peste 170 de milioane de euro în primele 9 luni ale anului 2016. Numărul vizitatorilor din mall a crescut cu 5,5%, cu o rată de ocupare a centrului comercial de 99%.  

AFI Ploiești continuă să raporteze rezultate în creștere pentru toţi parametrii. Vânzările retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 16% în primele 9 luni din 2016 şi venitul operaţional net (NOI) s-a apreciat cu 4% față de cifrele de anul trecut, ajungând la peste 3,3 milioane de euro. Gradul de ocupare al centrului comercial din Ploiești este de 99%. În mallul AFI Ploieşti sunt finalizate, zilele acestea, lucrările de extindere, recent fiind deschise noile locații ale Deichmann şi Starbucks. Centrul comercial și-a păstrat valoarea la 67,5 milioane de euro.
Pe segmentul birouri, proiectul AFI Park, cu o suprafață închiriabilă totală de 70.000 de metri pătrați în cele 5 clădiri, se apropie de o rată de ocupare de 100%.
“Creșterea valorii activelor se datorează nu numai îmbunătățirii economiei din România, ci mai ales activității echipei AFI Europe România în gestionarea diferitelor proiecte, atât în dezvoltarea construcțiilor noi, cât și în modul în care coordonează portofoliul curent. Pentru a menține și chiar pentru a intensifica această creștere a AFI Europe România, am început anul acesta dezvoltarea AFI TECH PARK, un proiect de birouri cu o suprafață de 50.000 mp, care se va afla pe Bulevardul Progresului din București, și plănuim să demarăm lucrările la AFI Brașov, care constă într-un centru comercial de 40.000 mp și 25.000 mp de spații de birouri. Mai mult, ne așteptăm să începem anul viitor primul nostru proiect rezidențial din România, AFI City, în Bucureștii Noi. Suntem în continuare în căutare de noi oportunități similare celei din Brașov”, a menționat David Hay, CEO AFI Europe România.
Rezultate AFI Properties: Profit de 60 de milioane de euro în primele 9 luni din 2016, cu 30% mai mari în comparaţie cu cele din 2015
AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a publicat rezultatele financiare pentru T3 2016 și primele 9 luni ale anului, înregistrând un NOI de 57 de milioane de euro, similar cu rezultatele înregistrate anul trecut, inclusiv din vânzărea mai multor active şi a unui NOI performant al proiectele noi şi existente. De asemenea, AFI Properties a înregistrat un profit de 60 de milioane de euro, reprezentând o creştere de 30% și o apreciere cu 8% a veniturilor, la 122 de miloane de euro, în comparație cu primele 9 luni din 2015.
De la începutul anului, AFI Properties a vândut peste 600 de unități rezidențiale, în timp ce alte 200 de unități adiționale au fost închiriate pe termen lung. Compania a finalizat, în 2016, clădirile de birouri AFI Park 4&5 din București (32.000 mp), faza a patra a Airport City Belgrade (12.000 mp) şi faza a treia Classic 7 din Praga, toate având o rată de ocupare de aproape 100%. 
În prezent, AFI Properties, prin subsidiarele sale, dezvoltă 20 de proiecte, inclusiv 9 clădiri de birouri, cu o suprafață de 200.000 mp, un nou centru comercial de 40.000 de mp în Brașov și 1.800 de unități rezidenșiale în Serbia, Polonia, Letonia şi Cehia.