Publicat: 12 Noiembrie, 2013 - 09:58
Share

RMGC consideră că raportul Comisiei parlamentare privind proiectul minier de la Roşia Montană este profesionist şi că aşteaptă adoptarea rapidă a cadrului legislativ general pentru ca dezvoltarea proiectului să poată începe în prima parte din 2014.

"Raportul Comisiei parlamentare a venit la capătul unor dezbateri transparente, în care opinia publică a avut ocazia să fie informată cu privire la proiectul Roşia Montană. Raportul comisiei este profesionist şi cuprinzător şi ne bucurăm că, după mulţi ani de aşteptare, s-a desfăşurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale. Apreciem concluzia Comisiei, care recomandă completarea cadrului legislativ actual din România cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. (...) Aşteptăm adoptarea rapidă a cadrului legislativ general, pentru ca dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană să poată demara în prima parte a anului 2014, iar impactul economic pozitiv al repornirii mineritului în România să se facă simţit în întreaga economie. (...) Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplină respectare a cadrului legal. RMGC îşi reafirmă respectul pentru toate instituţiile statului român şi pentru specialiştii români", arată marţi compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), într-un comunicat de presă.