Publicat: 24 Septembrie, 2015 - 08:53

Președintele PSD București, Robert Negoiță, a anunțat, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, că nu mai candidează la șefia Partidului Social Democrat, precizând că îl va susține pe Liviu Dragnea pentru această funcție.

''Astăzi, colegul meu Liviu Dragnea și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al PSD. În aceste condiții îmi retrag intenția de a candida pentru această funcție. Fac parte din echipa Liviu Dragnea și îl susțin împreună cu PSD București în acest demers'', afirmă Negoiță în mesajul video postat pe pagina sa de socializare.

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că nu se pune problema dacă va candida sau nu la șefia partidului la Congresul care va avea loc luna viitoare, ci când va face anunțul.

"Opțiunea mea pentru a candida este din ce în ce mai serioasă. Practic, aș putea spune că nu se mai pune problema dacă, ci se pune problema când. Așa cum mi se pare firesc, cum cred că este moral și de datoria mea, duminică, la Conferința județeană de la Teleorman voi face anunțul", a spus Dragnea la Palatul Parlamentului, adăugând că nu a fost deranjat de anunțul făcut de liderul PSD București, Robert Negoiță, privind candidatura la șefia partidului.

Negoiță a anunțat marți că va candida pentru șefia formațiunii la viitorul congres.

"Este un moment important pentru România, este un moment crucial pentru PSD, cel mai mare partid din România, care este la Putere, are prim-ministru, este într-o situație delicată. Premierul a avut prima înfățișare ieri într-un dosar penal, președintele interimar este condamnat în primă instanță iar peste câteva zile avem alegeri. Cred că este nevoie de multă responsabilitate. (...) Nu ne putem permite acțiuni sau opțiuni riscante. În consecință da, sunt decis să candidez pentru funcția de președinte al PSD la scrutinul din 11 octombrie'' declara Robert Negoiță, la sediul PSD.