Publicat: 16 Februarie, 2015 - 20:29
Primea plicuri cu sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 de euro.

Românca Ioana Vişan a declarat, în cadrul unui proces desfăşurat în Italia, că a petrecut multe nopţi în casa lui Silvio Berlusconi pentru care primea bani, însă a precizat  că nu a întreţinut relaţii sexuale cu politicianul italian, potrivit BlitzQuotidiano.it.

"Am petrecut multe nopţi la Palatul Grazioli (reşedinţa din Roma a lui Berlusconi - n.red.) la finalul petrecerilor organizate, dar nu au avut niciodată relaţii sexuale cu Silvio Berlusconi. Am primit bani pentru participarea la petreceri, ni se dădeau în plicuri", a declarat Ioana Vişan, fotomodel român în vârstă de 27 de ani, la procesul intentat la Bari unor apropiaţi ai lui Berlusconi - Gianpaolo Tarantini, Sabina Beganovic şi alte cinci persoane - acuzaţi de proxenetism prin exploatarea a 26 de tinere în perioada 2008-2009.

Ioana Vişan a admis că, pentru participarea la petreceri, primea plicuri cu sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 de euro.

"Am fost la multe petreceri şi se crease o atmosferă de prietenie. Nu am întreţinut relaţii sexuale", a spus Vişan, martoră la proces.

"Nu înţeleg de ce, eu am spus mereu adevărul, dar Silvio Berlusconi nu m-a mai sunat de peste un an. Sunt dezamăgită. Nu înţeleg de ce, am avut o relaţie de prietenie", a adăugat românca.

În urmă cu doi ani, Ioana Vişan afirma că avusese o relaţie "bazată pe sentimente" cu Silvio Berlusconi. 

Vişan făcuse declaraţiile la procesul în care Silvio Berlusconi era acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu adolescenta de origine marocană Karima El Mahroug, numită de presă "Ruby". 

Întrebată atunci despre relaţia cu Berlusconi şi despre petrecerile din vilele acestuia, Ioana Vişan răspundea: "Relaţiile mele sexuale ţin de intimitatea mea". La insistenţele procurorilor, românca descria astfel relaţia cu Silvio Berlusconi: "Avem o relaţie bazată pe sentimente de circa patru ani".
Presa italiană a relatat în mai multe rânduri că dama de companie româncă a fost invitată constant la petrecerile fostului premier italian.