25 mai 2022

România a raportat cea mai mare rată a mortalităţii cauzate de accidente rutiere din Uniunea Europeană, 96 decese/1 milion locuitori

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Amplasarea de limitatoare de viteză pe 330 de străzi aflate în administrarea Sectorului 1, supraînălţarea trecerilor de pietoni de lângă şcoli, modernizarea intersecţiilor periculoase, inclusiv cu semaforizare la comandă, organizarea de campanii de prevenţie şi aplicarea strictă a Codului Rutier sunt doar o parte din măsurile cuprinse în Planul de siguranţă rutieră a Sectorului 1, propus spre aprobare consilierilor locali în şedinţa de astăzi, 20 ianuarie 2022, de la ora 14.00.

Aceste măsuri sunt structurate pe trei mari capitole: securizarea infrastructurii rutiere, aplicarea strictă a Codului Rutier şi campanii de prevenţie, conducere preventivă şi de educare a conducătorilor auto şi a pietonilor. Obiectivul administraţiei Sectorului 1 este de a avea zero decese din accidente rutiere.

„În 2019, România a raportat cea mai mare rată a mortalităţii cauzate de accidente rutiere din Uniunea Europeană, 96 decese/1 milion locuitori. Sunt statistici care trebuie să dea tuturor de gândit şi să ne facă să acţionăm urgent şi ferm. Am gândit acest plan pentru a creşte gradul de siguranţă al pietonilor din Sectorul 1 şi a opri teribilismul de pe străzi”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Tot în acest proiect de hotărâre este prevăzută posibilitatea ca Primăria Sectorului 1 să poată acorda ajutoare de urgenţă familiilor victimelor accidentului din 13 ianuarie 2022 din bulevardul Laminorului. Cu privire la acest caz, precizăm că la Administraţia Străzilor din cadrul Primăriei Capitalei au fost înregistrate cel puţin două petiţii (cu nr. 33888/29.11.2018 şi 32995/24.10.2019) pentru remedierea deficienţelor trecerii de pietoni din bulevardul Laminorului la intersecţia cu strada Mihai Viteazu. În ciuda acestor petiţii, deficienţele semnalate nu au fost din păcate remediate.

– Securizarea infrastructurii rutiere

Pentru capitolul „Securizarea infrastructurii rutiere” sunt prevăzute mai multe măsuri.

Amplasarea de limitatoare de viteză monolit din mixtură asfaltică, aproximativ 3.000 de metri liniari, pe străzile din administrarea Sectorului 1. Toate trecerile de pietoni de lângă scoli vor fi securizate cu limitatoare de viteză din mixtură asfaltică.
Lucrări pentru realizarea a 100 treceri pentru pietoni supraînălţate din mixtură asfaltică pe străzile din administrarea Sectorului 1.

Toate trecerile de pietoni de lângă şcoli vor fi analizate pentru a fi securizate cu acest tip de infrastructură. În bugetul pe anul 2022, aferent lucrărilor de semnalizare rutieră, este cuprins şi montajul a 97 de indicatoare rutiere reflectorizante „trecere pentru pietoni” echipate cu lămpi cu leduri, alimentate de la panouri fotovoltaice complet echipate.

Lărgirea trotuarelor în dreptul trecerilor de pietoni şi amplasarea de stâlpi de delimitare pe străzile secundare pentru a împiedica oprirea neautorizată pe trecerile de pietoni sau trotuare.

Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 1 va monta, în 2022, un număr de 6.000 stâlpi flexibili pentru delimitare pentru a securiza/proteja trecerile de pietoni (mai ales lângă şcoli) care nu pot fi supraînălţate, prin stâlpi de delimitare, garduri, extinderea trotuarului, alte elemente de siguranţă pasivă.

ADP va identifica toate zone rezidenţiale din Sectorul 1 şi va lua măsuri pentru diminuarea limitei maxime de viteză în aceste zone la 30 km/h şi va iniţia cu Administraţia Străzilor identificarea tronsoanelor de drum, aflate în administrarea acestei instituţii, cu limita maximă de viteză mai mare de 50km/h şi diminuarea limitei pană la 50km/h.

Semaforizare cu comandă pentru pietoni în apropierea instituţiilor de învăţământ preuniversitar la trecerile de pietoni periculoase.

Protocol încheiat cu Administraţia Străzilor pentru realizarea de lucrări de modernizare şi reparaţii pe străzile din Sectorul 1 aflate în administrarea Administraţiei Străzilor.

Repararea gropilor din carosabil care pot produce accidente vehiculelor cu două roti pe aproximativ 330 străzi.

– Aplicarea strictă a Codului Rutier

Şi la capitolul „Aplicarea strictă a Codului Rutier” sunt prevăzute mai multe măsuri.

Amplasarea de radare fixe omologate care să detecteze automat depăşirea vitezei legale pe tronsoanele cu potenţial ridicat de accident.

Dotarea Poliţiei Locale cu sisteme inteligente de redactare a proceselor verbale de contravenţie care să fie emise electronic şi semnate olograf de către agentul constatator.

Poliţia Locala va fi dotată cu sisteme inteligente de citire automată a plăcuţelor de înmatriculare a autoturismelor oprite ilegal, interogare automată a bazelor de date şi redactare automată a proceselor verbale de contravenţie pentru fluidizarea fluxului de procese verbale.

Aplicarea de sancţiuni pentru şoferii care nu respectă prevederile Codului Rutier, sancţionarea sistematică a opririi şi staţionării pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după de acestea, în intersecţii, în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea. În 2021, Poliţia Locală a constatat 10.086 contravenţii la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

– Campanii de prevenţie

Capitolul „Campanii de prevenţie, conducere preventivă şi de educare a conducătorilor auto şi a pietonilor” include două măsuri.

Responsabilul ISU în colaborare cu Poliţia Locală şi cu ONG-uri specializate în educaţie rutieră vor desfăşura activităţi în instituţiile de învăţământ preuniversitar.

Funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 1 sau din cadrul instituţiilor publice subordonate vor fi instruiţi pentru respectarea dispoziţiilor Codului Rutier.

Comunicat de presă – Primăria Sectorului 1 Bucureşti