Publicat: 22 August, 2019 - 10:10

Studenţii medicinişti de la UMFCD au participat la Adunarea Generală a International Federation of Medical Students' Associations (IFMSA)

În perioada 1-8 august 2019, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) a fost prezentă la cea de-a 68-a Adunare Generală de Toamnă a International Federation of Medical Students' Associations (IFMSA), în Taipei, prin intermediul unei delegaţii de 12 de studenţi, dintre care 5 studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti şi membri ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti. Evenimentul internaţional a reunit peste 1000 de studenţi din peste 125 de ţări membre ale federaţiei internaţionale.

Studenţii români au dat dovadă de o implicare crescută în comunitatea medicală internaţională, nu numai prin participare, ci prin facilitarea de sesiuni pe diverse teme, precum rezistenţa la antibiotice sau relaţiile externe în organizaţiile studenţeşti. Prin eforturile depuse, implicare şi calitate academică, studenţii români confirmă de fiecare dată faptul că plasarea universităţilor de medicină din România pe locuri onorante din clasamentul mondial este justificată.

Participând la un eveniment de o astfel de anvergură, în care au fost prezenţi reprezentanţi ai studenţilor din toată lumea, precum şi invitaţi de seamă din comunitatea medicală internaţională, tinerii au demonstrat că pot purta numele de ambasadori ai României şi că schimbul de idei şi experienţe cu studenţi şi experţi din culturi şi ţări diferite este o componentă esenţială pentru o pregătire a viitorilor medici, la standarde moderne.

Toate aceste afirmaţii sunt susţinute şi de plasarea în echipa internaţională a IFMSA a unui număr de 6 studenţi români, în diverse poziţii. Printre aceştia, un student al UMFCD este membru al boardului de conducere al IFMSA. Sprijiniţi de restul delegaţiei, au reuşit în mai puţin de o săptămână să se facă remarcaţi prin experienţa şi cunoştinţele dobândite în cadrul sesiunilor dedicate celor 5 departamente de bază ale structurii internaţionale, plasând FASMR, cât şi România alături de puterile mondiale din domeniul medical studenţesc.

În completarea discuţiilor din cadrul celor 5 comitete de Sănătate Publică, Educaţie Medicală, Sănătatea Reproducerii, Drepturile Omului şi Schimburi Studenţeşti, FASMR a fost prezentă şi în cadrul Târgului de Proiecte, acolo unde a prezentat cel mai nou şi de succes proiect întreprins de către Departamentul de Educaţie Medicală, Young Doctors of Romania, captând cu certitudine interesul audienţei.

De asemenea, membrii delegaţiei au propulsat în prim-plan imaginea României prin participarea la National Food and Drinks Party, oferind studenţilor din peste 125 de ţări posibilitatea de a admira portul popular sau de a gusta preparate tradiţionale româneşti.

"Participarea la o Adunare Generală IFMSA este o aventură fascinantă, în care avem şansa de a ne completa experienţa academică cu o experienţă unică internaţională. Suntem hotărâţi să revenim cu idei din toate colţurile lumii, pe care avem datoria de a le aplica şi în România, în beneficiul celor peste 24 000 de studenţi medicinişti pe care îi reprezentăm. Împreună facem diferenţa!" - Teodor Cristian Blidaru, Preşedinte FASMR şi membru al boardului IFMSA

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti.

Înfiinţată în 1991, FASMR reflectă interesele comune a peste 25.000 de studenţi medicinişti, în relaţia cu autorităţile statului, cu universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi, fiind membră cu drepturi depline IFMSA (International Federation of Medical Students' Associations).