Publicat: 15 Octombrie, 2014 - 11:41
Share

România este lider într-un proiect ambițios de construire a unui instrument pentru detectarea și monitorizarea particulelor minuscule suspendate în aer. Noul 'lidar' — primul de acest gen din Europa — are ca rol să contribuie la misiunea sateliților ESA care se concentrează asupra atmosferei. Lidarul, a cărui denumire provine de la 'lumină' și 'radar', este un instrument a cărui tehnologie se bazează pe iluminarea cu ajutorul laserului și analizarea luminii reflectate.

Potrivit unui contract semnat pe 14 octombrie 2014 la sediul ESA din Paris, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică va conduce noul proiect Multiply, al cărui scop este dezvoltarea primului lidar aeropurtat de înaltă rezoluție spectrală, care acționează în mai multe lungimi de undă.

Instrumentul, pentru construcția căruia va fi nevoie de peste doi ani, este proiectat pentru a sonda atmosfera de pe o aeronavă, pentru a detecta și cartografia aerosoli.

Aerosolii sunt particule foarte mici aflate în suspensie în atmosferă. Din moment ce acestea împrăștie și absorb lumina soarelui, le observâm prezența atunci când sunt suficient de mari, deoarece provoacă ceață și răsărituri și apusuri de soare roșiatice.

O mai bună înțelegere a efectului aerosolilor asupra climei și vremii este obiectivul unor viitoare misiuni satelitare ESA, cum ar fi EarthCARE, Sentinel-4 și Sentinel-5.

Este de așteptat ca noul instrument aeropurtat să joace un rol important în pregătirea acestor misiuni și în validarea măsurătorile lor din spațiu.

Construirea acestui nou senzor nu numai că ajută la asigurarea acurateții noilor sateliți care studiază atmosfera, dar marchează, de asemenea, un reper important în colaborarea dintre ESA și România în domeniul Observării Pământului.

România a devenit oficial al 19-lea Stat Membru ESA în decembrie 2011.

Contractul, în valoare de aproape 3 milioane de euro, a fost semnat de către Roxana Rădvan, Director General Adjunct al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică.

Volker Liebig, Directorul departamentului ESA de Observare a Pământului, a declarat: 'Sunt încântat să văd că România, un nou Stat Membru, conduce realizarea acestui nou proiect ambițios.'

'Proiectul se bazează pe și extinde cunoștințele existente în România și va permite țării și partenerilor săi internaționali de proiect să joace un rol important și vizibil în pregătirea viitoarelor misiuni satelitare atmosferice și în validarea a numeroase misiuni ESA de observare a Pământului aflate pe orbită.'

Lidarul emite lumină sub forma unor fascicule laser pulsate pentru a măsura intervale. De exemplu, pachetul de instrumente EarthCARE include un lidar care furnizează profilul aerosolilor și norilor subțiri. Acesta funcționează prin emiterea de scurte impulsuri puternice de lumină ultravioletă jos în atmosferă și apoi colectează lumina care este împrăștiată înapoi la senzor de la moleculele de aer și particule de nor.

Aerosolii din atmosferă provin în principal din erupții vulcanice, praf din deșert și incendii, precum și de la activitățile umane, cum ar fi arderea cărbunelui și a petrolului.

Aerosolii afectează cantitatea de radiații pe Pământ și clima. Ei împrăștie lumina soarelui înapoi în spațiu, contribuind astfel la răcirea planetei. Aceștia pot afecta, de asemenea, dimensiunea particulelor de nori, schimbând modul în care norii reflectă și absorb lumina soarelui.

În plus, ei oferă contextul pentru reacții chimice, care pot duce la formarea unor cantități mari de clor reactiv și, în cele din urmă, la distrugerea ozonului în stratosferă.

Noul lidar va fi o resursă esențială pentru Biroul ESA numit 'Campaigns', care efectuează experimente de teren extinse pentru a sprijini dezvoltarea de noi tehnologii spațiale și a se asigura că sateliții de observare a Pământului furnizează date exacte.

Malcolm Davidson, șef al Campaigns, a declarat: 'Dezvoltarea unui lidar spectral de rezoluție înalta care funcționează în aer acoperă o zonă lipsă importantă a capacităților senzorilor de aer din Europa.'

'Instrumentul Multiply va fi extrem de valoros pentru a îmbunătăți înțelegerea noastră cu privire la repartizarea și originea aerosolilor din atmosferă și pentru a pregăti și a face cel mai bine uz de sateliții atmosferici de observare a Pământului.'