Publicat: 16 Noiembrie, 2019 - 14:14
Valoarea producţiei agricole totale a crescut, anul trecut, cu 8%

Cele mai recente date publicate de Eurostat arată că, anul trecut, producţia agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 434,3 miliarde de euro, cu 0,6% mai mare decât în 2017.

Statele cu cele mai mari producţii agricole au fost Franţa (77,2 miliarde de euro; 18% din total), Italia (56,9 miliarde; 13%), Germania (52,7 miliarde; 12%), Spania (52,2 miliarde; 12%), Marea Britanie (29,8 miliarde; 7%), Olanda (28,2 miliarde; 6%), Polonia (25 miliarde; 6%) şi România (18,6 miliarde; 4%).

În jumătate dintre statele membre ale Uniunii Europene valoarea producţiei agricole a crescut, cel mai mult în Slovenia (17,9%), România (8%) şi Croaţia (5,9%). În cealaltă jumătate, valoarea producţiei agricole a scăzut, cel mai mult în Danemarca (8,9%), Suedia (8,8%) şi Lituania (7,4%).

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare industriei agricolă, valoarea producţiei agricole totale a urcat, anul trecut, cu 5,6% în Franţa; cu 3%, în Italia şi în Spania, iar, în Germania, a scăzut cu 6,3%.

Valoarea producţiei agricole este influenţată de o modificare de preţ, o modificare de volum sau o combinaţie între cele două. Creşterea cu 0,6% a valorii producţiei agricole a UE în 2018 comparativ cu 2017 a fost determinată, în principal, de majorarea cu 2,7% valorii producţiei vegetale, în condiţiile în care volumul a crescut cu 3,5% iar preţurile au scăzut cu 0,8%.

De asemenea, s-a înregistrat un declin de 2,4% a valorii producţiei animale, ca urmare a unei scăderi a preţurilor de 3,5%, în condiţiile în care volumul a crescut cu 1,2%. Valoarea mai redusă a producţiei animale a fost determinată de scăderile de 7,4% la porcine, 3,2% pentru lapte, 1% pentru bovine.

În România, valoarea producţiei agricole totale a crescut, anul trecut, cu 8%, în principal ca urmare a unui avans de 12,9% la culturile agricole şi de 27,7% la serviciile agricole, în condiţiile unei scăderi de 6,5% a valorii producţiei animale. 

Tag-uri Institutii: