25 iunie 2022

România nu are nevoie de un prim-ministru precum Vasile Florin Cîţu şi nici de un guvern de şantajişti şi ipocriţi

PSD Cristina Elena Dinu
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Îmbătaţi de putere şi puşi pe jefuit ţara, cei din Coaliţia de Dreapta s-au lepădat numaidecât de toate sloganurile lor pompoase din campaniile electorale. „O Românie fără hoţie”, „Fără penali în funcţii publice” s-au dovedit a fi doar nişte glume amare, dovadă a ipocriziei fără seamăn a celor care au pus mâna pe România. Într-un an, au ridicat la rang de „artă” minciunile, hoţia şi promovarea incompetenţilor, a impostorilor, a PENALILOR în instituţiile publice. Au PROVOCAT austeritatea pentru majoritatea românilor, luând în fiecare zi de la cei mai puţin înstăriţi ca să umple vistieriile bogaţilor. Adică, pe ale lor. 99% în sărăcie, 1% cu buzunarele pline. Iar despre Cîţu ne spun că trebuie iertat că doar era şi el om, era „mic şi nu ştia ce face”. Nu merge aşa! România nu are nevoie de un prim-ministru precum Vasile Florin Cîţu şi nici de un guvern de şantajişti şi ipocriţi.

Beţie cruntă, suspect de consum de droguri, ţepar al unei bănci americane, falsificator de CV şi mincinos patologic, Cîţu nu poate şi nu trebuie să fie iertat pentru toate acestea! Nu aveam pretenţii, dar, totuşi, dacă i-ar fi rămas o urmă de decenţă, premierul ar fi demisionat demult! Dacă aveau un dram de verticalitate sau de respect faţă de români, partenerii coaliţiei de guvernământ i-ar fi cerut demisia şi i-ar fi retras sprijinul politic lui Florin Cîţu. Însă, PNL şi USR nu fac altceva decât să îşi bată  joc de România şi asta trebuie să înceteze!

PSD va depune moţiune de cenzură , iar conducerea partidului va stabili săptămâna viitoare detaliile acțiunii, astfel încât moțiunea de cenzură la adresa guvernului Cîțu să fie redactată, depusă, dezbătută și votată în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare.

 

Deputat PSD

Cristina Elena Dinu